Începând cu anii 70, medicii dentişti au iniţiat o nouă abordare asupra endodonţiei, prin orientarea spre latura mecanico-antiseptică şi nu doar spre obturarea spaţiului endodontic. Deşi, de atunci, principiile nu s-au schimbat semnificativ, tehnologiile s-au schimbat şi dezvoltat într-un ritm alert, aducând multe elemente de progres.
Abundenţa de instrumente şi dispozitive adresate endodonţiei a condus, în ultimii ani, la o acerbă competiţie în adaptarea şi conservarea morfologiei endodontice, pentru obţinerea unor rezultate predictibile cu o rată de succes cât mai mare.
Acestea au condus la creşterea vitezei de lucru şi a eficienţei tratamentelor endodontice.
Introducerea magnificării şi îmbunătăţirea iluminării câmpului operator endodontic sunt, probabil, cele mai spectaculoase schimbări în endodonţia modernă. Iluminarea prin fibră optică este factorul cheie care completează magnificarea oferită de microscop, astfel încât tratamentele endodontice pot fi în prezent realizate în condiţii net superioare de siguranţă şi calitate.
Lupele dentare sunt cel mai frecvent utilizate pentru magnificare, fiind disponibile în multiple variante şi modele cu magnificări de până la 6.5X. Avantajul de a vedea un câmp operator mărit este însoţit însă şi de o serie de dezavantaje, care limitează utilizarea lupelor în rândul medicilor: lipsa poziţiei fixe (mişcări fine ale capului medicului dereglează imaginea câmpului operator mărit şi poate produce senzaţii de ameţeală, dureri de cap şi oculare); necesitatea schimbării lupei pentru a obţine magnificare diferită.
Microscopul operator a fost utilizat pentru prima dată în medicină şi abia în ultimii ani a fost adoptat pe scară largă şi de medicii dentişti. Beneficiile utilizării lui în stomatologie sunt unanim acceptate.
