None

Tratamentrul pentru cancerul de prostata localizat

În cazul în care cancerul este depistat în timp util, prin analizele specifice şi diagnosticul este confirmat prin intermediul puncţiei biopsie prostatică, cancerul de prostată poate fi vindecat urmând un tratament adecvat. De aceea este foarte important să se efectueze periodic analizele specifice( PSA, tuşeu rectal, ecografie), în special după vârsta de 50 de ani.

La momentul prezentării la medic cu buletinul anatomo-patologic care confirmă cancerul de prostată ( adenocarcinom prostatic) pacientul trebuie evaluat pentru a fi siguri că avem de a face cu un cancer localizat ( intracapsular). Această evaluare înseamnă de fapt stadierea bolii ( stabilirea gradului de evoluţie).

Evaluarea pacientului

Stadierea se face cu ajutorul mijloacelor imagistice, unul dintre ele fiind tomografia computerizată pelvină. Tomografia arată în ce stare este prostata, dacă formaţiunea canceroasă penetrează capsula, dacă s-au format ganglioni sau dacă în aria pelvină şi în zonele adiacente s-au format depozite la distanţă ( metastaze).

O altă soluţie imagistică este RMN ( rezonanţă magnetico-nucleară), care are avantajul de a nu iradia ( nu foloseşte radiaţii ionizante- raze X) şi cu ajutorul căreia se poate de asemenea stabili dacă formaţiunea tumorală a penetrat sau nu capsula şi dacă sunt prezente metastaze.

Alte metode complementare pentru stabilirea evoluţiei cancerului sunt: scintigrama osoasă ( se realizează cu ajutorul unor izotopi radioactivi care se fixează în oase şi semnalează eventuale leziuni provocate de metastaze) şi radiografia pulmonară.

Modalităţi de tratament

După stabilirea exactă a localizării cancerului se pot stabili modalităţile de tratament. Acestea trebuie să ţină cont de vârsta pacientului, istoricul bolilor din trecut si a celor de care suferă, dorinţa acestuia sau a familiei.

Principala metodă de tratament pentru cancerul de prostată localizat este chirurgia, respectiv prostatectomia radicală . Acest tratament se aplică pacienţilor care nu prezintă riscuri ridicate în cazul operaţiei ( probleme cardiovasculare, neurologice, diabet, vârstă înaintată) şi presupune înlăturarea pe cale chirurgicală a glandei în totalitate. Este indicat să se efectueze în cazul pacienţilor care au o speranţă de viaţă destul de ridicată ( minim 10 ani). Această operaţie poate avea ca efecte secundare impotenţa şi incontinenţa urinară.

O altă opţiune în tratamentul cancerului de prostată localizat este brahiterapia intestiţială . Aceasta este o terapie minim invazivă şi constă în introducerea transperineală, sub control ecografic, a unui număr de granule radioactive .

Procedura are loc sub anestezie generală. După o evaluare volumetrică a prostatei, cu ajutorul ecografiei transrectale, datele obţinute sunt prelucrate de computer, care stabileşte cu exactitate numărul şi poziţia granulelor radioactive ce urmează a fi implantate. Scopul final este acela de a acoperi întreg volumul prostatic cu o doză radioactivă adecvată, protejând în acelaşi timp organele vecine, uretra şi rectul.

În România această metodă este utilizată cu succes la Institutul Fundeni în Bucureşti, Spitalul Parhon din Iaşi şi Centrul de Brahiterapie din Cluj.

Ultima metodă este radioterapia externă . Aceasta se realizează prin iradierea din exterior a zonei afectate şi este o soluţie în special pentru pacienţii care prezintă un risc ridicat la posibilele efecte ale anesteziei. Radioterapia externă face apel la două tipuri de radiaţii ionizante: radiaţii electromagnetice şi radiaţii constituite din particule elementare infime (electroni, protoni, neutroni). Ca şi în cazul intervenţiei chirurgicale, recuperarea funcţiei sexuale este dificilă.

Uneori efectele secundare iradierii externe pot fi devastatoare.

La pacienţii cu risc intermediar şi crescut de evoluţie a bolii, adăugarea hormonoterapiei (analog LHRH şi antiandrogen) la radioterapie creşte şansele de supravieţuire a pacienţilor cu cancer de prostată localizat. Pacientul trebuie informat atât despre toxicitatea genitourinară sau intestinală, cât şi despre impactul radioterapiei asupra funcţiei sexuale.

Toate aceste metode este indicat să se realizeze cu ajutorul unor echipe medicale interdisciplinare, formate din: urolog, oncolog, chimioterapeut şi radioterapeut.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha