None

Un tratament la moda: Laserterapia

Laserterapia este o procedură terapeutică noninvazivă, utilizată în practica de zi cu zi în cabinetele de fizioterapie şi nu numai. Denumirea de Laser provine de la initialele din limba engleză ale cuvintelor care exprimă faptul că aceasta este o emisie stimulată de radiaţie luminoasă amplificată, mai exact, Light Amplificaţion by Stimulated Emission of Radiaţion.

Dacă radiaţia Laser este de mare intensitate, prin cantitatea mare de energie transmisă substratului, apare efectul termic, distructiv, utilizat în chirurgie şi microchirurgie în scopul de a tăia, distruge, evapora, cauteriza ţesuturile ţintă.

Dacă intensitatea radiatiei Laser este scăzută, utilizarea sa este aceea de a stimula sau biostimula substratul cu efecte benefice, după cum se va arata în cele ce urmează. Unda Laser de putere şi intensitate scăzută, bine controlată şi care nu depăşeşte 500 mW are un efect stimulator excelent asupra substratului biologic pe care se aplică. În vederea terapiei cu Laser, ne vor interesa parametrii fizici ai acestuia pentru a putea recomanda o aplicaţie terapeutică eficientă.

Gradul de penetrare a radiei Laser intratisular depinde de lungimea de undă a acesteia. Cele mai folosite lungimi de undă sunt cele din spectrul roşu şi infraroşu. Laserul în spectrul roşu are o pătrundere intratisulara de 2-3 cm, după care intensitatea şi eficienţa terapeutică scad. Pornind de la cele afirmate, acest tip de laser se recomandă a se utiliza în tratamentul afecţiunilor tegumentare şi în cele ale mucoaselor. Se recomandă utilizarea sondei cu o putere de max. 50 mW. Laserul în spectrul infraroşu işi reduce intensitatea la 50% după ce pătrunde în ţesuturi, dincolo de 2-3 cm adâncime, drept pentru care sunt recomandate în tratarea suferinţelor de profinzime, precum cele musculo-ligamentare, capsulare, tendinoase, meniscale, discale etc. Se recomandă utilizarea unor sonde cu o putere crescută, de cel putin 50 mW.

În lumina celor prezentate, efectele biologice ale laserului terapeutic, de joasă putere sau laser non-invaziv vor fi: analgezia, miorelaxarea, decontracura musculară, efectul entiedematos, de combatere a stazei şi de drenaj veno-limfatic, biostimulare tisulară şi a proceselor biologice, efect vasodilatator.

Toate cele menţionate de referă la orice suferinţă reumatismală indiferent de localizare (spondiloză, lombosciatică, hernia de disc, gonartroză, coxartroză, artroze ale degetelor mâinii etc), la statusul după traumatisme (fracturi, entorse, lovituri sau contuzii, intinderi sau rupturi musculare sau ligamentare etc), după artroscopia de genunchi, afecţiuni neurologice periferice (nevralgii, parezele faciale a frigore), suferinţe din sfera stomatologică (postextracţie dentară, granuloame, alte inflamaţii) sau în suferinţe ale parţilor moi, precum cicatrici vicioase, aderenţe, fibroze, inclusiv în cadrul mediatizatei suferinţe inflamatorii ale ţesutului grăsos subcutanat, numită celulită, indiferent de stadiul evolutiv.

Contact

Facebook Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache

Blog Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache

Comentarii


Manolache Mircea

Am o fibroza la partile moi,adica la sanul drept si a-si dori sa-mi spuneti cum pot sa scap de ea , deoarece am dureri foarte mari care nu cedeaza nicicum. Multumesc frumos.

Aug. 20, 2013, 12:50 p.m.
1
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha