53
None

ZIUA PNEUMOLOGIEI ROMÂNEŞTI, 3 octombrie 2013, Editia a doua

În ultimii 25 de ani, pneumologia românească a continuat să se dezvolte neîncetat, astfel încât, în prezent, în cadrul Societăţii Române de Pneumologie, există 7 secţiuni (tabacologie, pneumologie pediatrică, bronhologie, fiziopatologie respiratorie, tuberculoză, somnologie, cancer bronhopulmonar), precum şi 3 grupuri de lucru (hipertensiune pulmonară, sarcoidoză, mucoviscidoză). Toate aceste secţiuni organizează întâlniri regulate şi un congres naţional la fiecare doi ani. Evenimentul de astăzi a reprezentat o scurtă retrospectivă a acestora şi totodată un semnal de alarmă!

85% dintre pacienţii ce ajung la medic suferă de BPOC, astm sau alte afecţiuni pulmonare. Este foarte important ca pacienţii să înveţe să mergă la controalele periodice, la medicii de familie, să îşi protejeze sănătatea. Încercăm să educăm atât pacienţii cât şi medicii. Pneumologia românească este permanent implicată în dezvoltarea disciplinei, prin educaţie medicală continua!- a declarat prof. Dr. Florin Mihălţan, Preşedintele SRP. ”

Astfel, conform declaraţiilor d-lui Profesor Florin Mihălţan, anul acesta s-a finalizat“Proiectul cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013”, intitulat “Calitate în serviciile medicale de pneumologie prin formare profesională  continuă  şi flexibilitate organizaţională”. Obiectivul general al proiectului l-a reprezentat creşterea gradului de adaptabilitate şi de competenţă în activitate pentru grupul ţintă (personal şi manageri din domeniul sănătăţii) prin identificarea şi promovarea unor modele manageriale eficiente în contextul descentralizării şi prin sporirea capacităţii de înţelegere şi operare cu noile tehnologii utilizate în domeniul pneumologiei.

* Un alt proiect, pe care merită să îl amintim, a avut loc în iulie 2013, şi este vorba despre Prima Conferinţă Naţională de Cancer Pulmonar.

Cancerul pulmonar este o neoplazie care domină tabloul actual al malignităţilor în întreaga lume; este situat pe un tragic prim loc în statisticile de mortalitate, oriunde pe glob, este o problemă majoră de sănătate publică”- a declarat Prof. Dr. Florin Mihălţan.

 Incidenţa cancerului bronhopulmonar este în creştere rapidă în ultimii 30 de ani, în paralel cu fumatul. Se estimează că, în prezent, în majoritatea ţărilor occidentale, procentul de cazuri de cancer pulmonar datorat fumatului este de 90% la bărbaţi si de 80% la femei; în cazul ţărilor în curs de dezvoltare, procentele sunt considerabil mai mici. În ţara noastră, datele statistice arată o creştere considerabilă a fumatului în rîndul femeilor în ultimii ani. Riscul dezvoltării cancerului bronhopulmonar creşte cu numărul de ţigarete fumate zilnic.

* În septembrie 2013 a avut loc Workshop-ul Naţional de MedicinaSomnului, workshop ce a continuat periplul în tainele somnologiei prin comunicări, demonstraţii practice şi cazuri clinice legate de tulburările respiratorii în timpul somnului, metode diagnostice, consecinţele acestora asupra organismului, precum şi posibilităţile terapeutice prin CPAP şi ventilaţie non invazivă.   

* În perioada 13-15 iunie 2013, la Sibiu s-a desfăşurat a V-a Conferinţă Naţională de Somnologie. Aceasta a adunat 370 de medici pneumologi şi de alte specialităţi (cu 50% mai mult faţă de Conferinţa organizată in 2011), precum şi lectori de seamă: 61 de membri ai Societăţii Române de Pneumologie, profesori, conferenţiari, neurologi, pediatri, chirurgi, dar şi invitaţi străini: 9 profesori de renume de la prestigioase universităţi din Belgia, Spania, Germania, Elveţia, Danemarca, Suedia, Portugalia.

Ştiindu-se că adormitul la volan reprezintă una dintre cauzele importante ale accidentelor,

în august 2013, SRP a susţinut Campania Wake up Bus – Trezeşte-te Europa - Nu adormi la volan. SRP a dezvoltat aşadar un program pentru apneea în somn şi riscul pe care aceasta îl reprezintă în cazul şoferilor, dovedindu-se o disciplină activă şi implicată în societate.

Pe 4-5 oct se desfaşoară la Bucureşti Prima Conferinţă Naţională de Medicină Respiratorie Personalizată, un eveniment unic, în cadrul căruia vor fi abordate, într-o manieră complet inovativă, principalele patologii respiratorii: astmul bronşic, BPOC, bronsiectaziile, tuberculoza, fibrozele pulmonare idiopatice, pneumoniile, tabagismul, cancerul bronhopulmonar, bolile pulmonare rare. În cadrul aceluiaşi eveniment, prof. dr. Florin Mihălţan va prezenta şi datele epidemilogice naţionale privind prevalenţa BPOC - Studiul de Prelevanţă BPOC în România”. Pornind de la ideea că numărul real al persoanelor afectate de boli respiratorii cronice a fost aproximat până acum, deoarece nu a existat niciun studiu care să cuprindă cifre reprezentative la nivel naţional, noua lucrare prezintă, pentru prima dată în Romania,informaţii complete despre una dintre primele 3 boli care afectează mortal populaţia globului. România avea nevoie de o astfel de cercetare, cu atât mai mult cu cât se estimează că BPOC va deveni a treia cauză de deces la nivel global, până în anul 2020. Studiul constituie primul demers structurat la nivel naţional de evaluare a prevalenţei BPOC în România, care a utilizat şi spirometria. Populaţia ţintă a fost reprezentată de adulţii de peste 40 de ani.

Dintre aceştia, declarativ, 33% fumau, 30% prezentau dispnee de efort, 19% acuzau dispnee nocturnă, 18% aveau wheezing, 17% aveau tuse cu expectoraţie, minimum trei luni pe an, minimum 2 ani consecutiv, 15% acuzau sufocare, 10% făceau un tratament pentru probleme respiratorii şi 9% au declarat un diagnostic anterior de boli respiratorii. În total, 51% din populaţia de peste 40 de ani a fost identificată ca fiind la risc de BPOC.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha