Ziua Mondială fără Tutun – 31 mai

Scris de Redactie 836 afisari
13:17:44, Miercuri 30 Mai 2018
Redactie

Redactie

Tutunul distruge inimi ! Respiră sănătate !

Cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun (inițiativă lansată de Organizația Mondială a Sănătății în anul 1987)Societatea Română de Cardiologie, Societatea Română de Pneumologie și Fundația Română a Inimii, aflate în prima linie în lupta pentru combaterea fumatului în România, lansează un nou apel către autorități și public: Tutunul distruge inimi!

În fiecare zi, 115 români mor ca urmare a efectelor nocive ale fumatului. Aceasta înseamnă aproximativ 42.000 de decese în fiecare an. Fumatul omoară, în special, prin cancer pulmonar (85% dintre cancerele pulmonare sunt cauzate de fumat) și prin boli cardiovasculare (fumatul fiind factorul de risc numărul 1 pentru infarctul de miocard). Drept urmare, speranța de viață a fumătorilor este cu 10 ani mai redusă comparativ cu cea a nefumătorilor. Se apreciază că în România, din totalul anilor potenţiali de viaţă sănătoasă pierduţi prin diverse dizabilități sau decese premature, 13% se datorează bolilor grave induse de fumat.

Conform Eurobarometrului 2017, realizat de Comisia Europeană, în România consumul de tutun se menține încă relativ ridicat, cu o prevalenţă a fumatului de 28% în rândul celor cu vârsta de peste 15 ani, aproape de media europeana (26%). În rândul bărbaţilor, prevalenţa este de 38%, iar în rândul femeilor de 19%. România se situează pe locul 9 în Uniunea Europeană. Deși fumează mai puțin decât grecii (37%), bulgarii și francezii (36%), românii fumeaza mult mai mult decât suedezii (7%) și englezii (17%). Extrem de îngrijorătoare apare creșterea numărului de fumători în rândul tinerilor. Conform acestui raport, procentul tinerilor fumători, respectiv cei din categoria de vârstă 15 - 24 de ani, a crescut de la 25% în 2014, la 29% în 2017. In plus, un studiu efectuat de IRES în ianuarie 2016 a arătat că 82% dintre fumători au început să fumeze înaintea vârstei de 22 de ani, iar jumătate au început să fumeze înainte de vârsta majoratului.

«În ciuda evoluţiei pozitive începând cu anul 2004, în România copiii si tinerii fumează curent în procent mult mai mare comparativ cu alte ţări europene, situând ţara noastră pe primele locuri în topul adolescenţilor care fumează. Si nu ne limităm doar la fumat - în orice formă ar fi consumat, tutunul distruge inimi și vieți», a declarat Prof. Dr. Dragoș Vinereanu, Președinte al Societății Române de Cardiologie.

«Fumatul este un drog care, la fel ca și drogurile interzise, dă dependență și omoară» . Dependența indusă de fumat este atât de puternică, încât puțini sunt aceia care reușesc sa renunțe la acest drog. Un studiu IRES sublinia faptul că aproape o treime dintre cei care au încercat să înceteze să fumeze au reușit acest lucru pentru mai puțin de o săptămână.

«În România, se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători», potrivit Prof. Dr. Ruxandra Ulmeanu, Președinte al Societății Române de Pneumologie. «Tabagismul și dependența de fumat sunt considerate o boală  cronică și nu un stil de viață. Din acest motiv, intervenția de prevenție trebuie dublată de un tratament optim al dependenței de nicotină. În fiecare zi, în România, fumatul cauzează 115 de decese, iar 42.000 de oameni mor din cauza complicațiilor provocate de tutun in fiecare an».

Iată de ce astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun (inițiativă lansată de Organizația Mondială a Sănătății în anul 1987)Societatea Română de Cardiologie, Societatea Română de Pneumologie și Fundația Română a Inimii, aflate mereu în prima linie în lupta pentru combaterea fumatului în România, lansează un nou apel către autorități și public: Tutunul distruge inimi!

«Studiile independente demonstrează fără dubiu că tutunul este unul dintre cele mai mari pericole pentru sănătatea publicăși un factor de risc major. Avem obligația morală  de a crea împreună un mediu care să favorizeze opțiunea românilor de a rămâne nefumători! Avem nevoie de reglementări legislative care să îi protejeze pe nefumători și să-i încurajeze și pe fumători să regăsească un stil de viață sănătos. Vrem ca fiecare dintre noi să devină un «ambasador» al unei lumi fără tutun. Să începem cu ziua de 31 mai, Ziua Mondială fără Tutun, pentru a ne demonstra nouă înșine că ținem la inima, la viața și la sănătatea noastră!»,a declarat Prof. Dr. Florin Mihălțan, inițiatorul evenimentului. 

Este datoria noastra de a atrage atenția asupra faptului că «Fumatul este principala cauză de deces CARE POATE FI PREVENITA », concluzie pe care Organizația Mondiala a Sănătății o lansa înca din 2009!

În acest context, România a înregistrat progrese semnificative în ultimii doi ani, ca urmare a implementării Legii nr. 15/2016 de interzicere a fumatului în spațiile publice închise.Conform rezultatelor Eurobarometrului 2017, expunerea la fumul de tutun în baruri a scăzut de la 80% la doar 11%, iar în restaurante a scăzut de la 59% la doar 6%! Aceasta a determinat un salt important al României, de 12 poziții, de pe locul 19 pe locul 7, în clasamentul european al politicilor de control al tutunului. Efectele directe ale acestei politici au apărut rapid, la fel ca în celelalte țări care au adoptat legi similare.

«Astfel, după numai 6 luni de la implementarea legii, numărul de cazuri internate a scăzut cu procente între 5,4% și 11,5% (pentru boli cardiovasculare și accidente vasculare cerebrale) și cu 2% până la 5% (pentru exacerbările BPOC, ale astmului și infecții respiratorii superioare), iar numărul de cazuri spitalizate pentru acutizări cauzate de fumat a scăzut cu 2000 cazuri la adulți și 700 la copii», arată Prof. Dr. Florin Mihaltan (conform cifrelor comunicate de Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar).

Românii sunt, în marea lor majoritate, de acord cu măsuri mai restrictive de reducere a consumului de tutun, măsuri adresate în special descurajării debutului fumatului: interzicerea utilizării țigării eletronice în aceleași locuri în care este interzis consumul de tigări (59%), etichetare uniformă (54%) etc.

«Acum, în 2018, ne confruntăm cu promovarea ostentativă a noilor produse din tutun: țigara electronică și tutunul încălzit, prezentate ca fiind „mai puțin nocive decât țigările clasice”. În fața acestei adevărate agresiuni fără precedent, ale cărei victime sunt în special copiii și tinerii, poziția Societății Române de Cardiologie, a Societății Române de Pneumologie și a Fundației Române a Inimii rămâne neschimbată: orice produs care atentează la sănătatea publică, indiferent de gradul său de nocivitate, trebuie combătut, iar statul, autoritățile trebuie să-și onoreze datoria Constituționala de garantare a dreptului la sănătate a cetățenilor României.”

În acest context, solicităm modificările legislative care să soluționeze situaţia de "urgenţă de sănătate publică" reprezentată de consumul de tutun în România, în special în rândul adolescenţilor şi tinerilor, modificări pe care le-am propus într-o dezbatere care a avut loc recent la Palatul Parlamentului,  la care au participat membrii Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților și Senatul României.

Aceste solicitări sunt propuse de Inițiativa 2035 - Generația fără fumat, Societatea Română de Cardiologie, Societatea Română de Pneumologie și Fundația Română a Inimii făcând parte din asociațiile membre ale inițiativei.

Prof. Dr. Dragos Vinereanu, Societatea Romana de Cardiologie

Prof. Dr. Ruxandra Ulmeanu, Societatea Romana de Pneumologie

Prof. Dr. Florin Mihaltan, Societatea Romana de Pneumologie

Dr. Gabriel Tatu-Chitoiu, Fundatia Romana a Inimii

Dr. Ioana Munteanu, Responsabil Subprogramul de Prevenție și Combatere a Tutunului

Sus
Comentarii
Nume:
Email
(nu va fi publicat):
Telefon
(nu va fi publicat):
Comentariu:
Introdu codul

Completeaza cu atentie codul de mai sus. Literele nu conteaza cum sunt introduse. Pentru alt cod, apasa pe imagine.

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana unui medic sau autor de articole, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul saptamanamedicala.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Rubrici