30
None

Ziua națională a Medicului de Familie!

București, 4 iulie 2016.

4 iulie este Ziua Naţională a Medicului de Familie. Membrii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei din România sărbătoresc această zi de peste 15 de ani.

Drumul a fost lung, plin de greutăţi, dar şi de succese și el continuă. Este deja o tradiţie să se organizeze în fiecare an o conferinţă naţională prilejuită de această sărbătoare. În acest an, sărbătoarea noastră a fost organizată la Brăila sub titlul “Medicina de familie - Prima linie în asistența medicală”.

Acesta zi marchează întâlnirea medicilor  de familie din România, care dezbat cu mult profesionalism şi implicare aspecte curente ale practicii medicale în lumina ultimelor ghiduri și noutăţi care pot îmbunătăţi activitatea medicală prin creşterea calităţii actului medical. Ca de obicei, în centrul preocupărilor noastre stă pacientul, destinatarul muncii și pregătirii noastre.

Ne-am dezvoltat profesional, câştigând o identitate curriculară în permanentă adaptare şi modernizare, am învăţat să ne respectăm, respectând pacienții noștri, am dezvoltat colaborări profesional-ştiinţifice cu colegii din alte specialităţi şi din alte eşaloane ale sistemului de sănătate, ne-am adaptat practica medicală la solicitările societăţii civile şi ai factorilor decizionali.

A practica medicina de familie în România secolului XXI este un angajament plin de provocări pe care noi înţelegem să îl respectăm.     Ne dorim înţelegere din partea pacienţilor noştri şi susţinere din partea legiuitorilor, ne dorim respect pentru medici şi pacienţi deopotrivă din partea decidenţilor, pentru a face din medicina de familie o specialitate cu adevărat integrată european.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha