Articole scrise de Redactia Saptamana Medicala

Academia Europeană pentru Asistenți Medicali organizează un eveniment de admitere pe loc la programul de licență dezvoltat în parteneriat cu Universitatea Coventry

Academia Europeană pentru Asistenți Medicali lansează înscrierile pe loc pentru programul de studii universitare pentru asistenți medicali. Astfel, în data de 14 iulie 2021, toți cei interesați să urmeze o carieră medicală sunt așteptați la Spot Admission. Conceput astfel încât să simplifice procesul de admitere, Spot Admission este un e......

Peste 1 milion de pacienți din Europa suferă de una dintre cele 12 boli rare care pot fi tratate cu terapii derivate din plasmă

Joi, 8 iulie, la ora 12.00 (ora României), publicația The Economist a găzduit un eveniment virtual, susținut de compania bio-farmaceutică Takeda, intitulat „De la donator la pacient: soluții pentru accesul sustenabil la plasmă”.Seminarul web a reunit un grup internațional de experți care a examinat valoarea pe care terapiile derivate din......

Zentiva România are un centru de dezvoltare a medicamentelor generice în România și își propune să îmbunătățească moleculele și terapiile existente pentru a acoperi nevoile pacienților

Grupul Zentiva, unul dintre cei mai importanți producători europeni de generice, și-a intensificat activitățile de cercetare și dezvoltare în România. Centrul său de la București va dezvolta atât medicamente generice de ultimă generație, cât și medicamente cu valoare adăugată (VAM). Valorificând aptitudinile proprii și competențele academice loc......

Gral Medical a atins o cifra de afaceri de 25 milioane Euro la 6 luni in 2021

Gral Medical a intregistrat la nivel de grup o crestere cu 50% a veniturilor in primul semestru al anului 2021, fata de perioada similara a anului anterior, astfel compania a depasit 25 milioane euro cifra de afaceri in semestrul 1 din 2021. Rezultatele sunt peste estimarile initiale, avand in vedere ca proiectiile financiare pentru anu......

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA lansează primele pachete medicale pentru studenți

Serviciile medicale incluse în pachete sunt adaptate nevoilor și stilului de viață al tinerilor Rețeaua de sănătate Regina Maria își propune să amplifice importanța prevenției în rândul tinerilor din România și lansează primele pachete medicale dedicate studenților. În acest context, compania îi încurajează pe tineri să fie atenți la ......

Protecţia antivirală prin mucoasa nazală

Sezonului virozelor şi al alergiilor dă mari bătăi de cap atât părinţilor, cât şi profesorilor şi medicilor. Pentru că în circumstanțele actuale, va fi greu de stabilit dacă simptomele unei răceli sau ale unei rinite alergice indică sau nu infecţia cu SARS-CoV-2.Este important pentru noi să înțelegem să respectăm și să tratăm cu mai multă serioz......

Infecțiile osoase (osteomielita acută)

Tomoaia Gheorghe, Departamentul de Ortopedie și Traumatologie, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, România; Academia Română de Științe, Splaiul Independenței, nr. 54, București Focsa Laurentiu, Departamentul de Ortopedie și Traumatologie, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napo......

Consumul riscant de alcool, subiectul unui nou screening național: românii își pot evalua online consumul de alcool, între 5 și 11 iulie, pe www.saptamanaaudit.ro

Toți românii cu vârsta peste 18 ani pot participa la cel mai amplu proiect național de evaluare anuală a consumului personal de alcool și de prevenire a consumului riscant. Acest proiect revine în 2021, la a doua ediție, sub titulatura Săptămâna Națională a Testării Consumului Personal de Alcool. Derulat de Asociația ALIAT pentru Sănătat......

Adeverinta medicala pentru facultate la cel mai bun pret

Mai multe detalii, click AICI....

Vaccinul gripal deţinut de către compania Viatris este aprobat acum și pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 3 ani

Vaccinul gripal tetravalent deţinut de către compania Viatris [Influvac® Tetra] va ajuta în următorul sezon gripal la protejarea comunităților împotriva gripei, inclusiv a celor începând cu vârsta de 6 luniProcedura de aprobare a extinderii indicaţiei pentru grupul populaţional de copii de această vârstă a fost finalizată și în RomâniaV......