Articole scrise de Redactia Saptamana Medicala

UVT deschide înscrierile pentru programul terapeutic cu exerciții fizice, destinat celor care se află în etapa post-COVID-19

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) lansează un program de responsabilitate socială și de participare la efortul colectiv de normalizare a vieții în pandemie. Este vorba despre un program terapeutic cu exerciții fizice, destinat celor care se află în etapa post- COVID-19. Programul se adresează celor aflați în perioada de după tra......

Companiile au ales siguranța: peste 40.000 de teste COVID-19 au fost efectuate în 2020, în beneficiul angajaților și pentru continuarea activității

Studiile arată că testarea epidemiologică ocupă primul loc în topul noilor beneficii extrasalariale acordate de angajatori, alături de sumele acordate pentru telemuncă și programele de educație pentru copii.În 2020, pe fondul pandemiei, companiile din România au ales să protejeze sănătatea angajaților, atât prin abonamentele medicale, câ......

Dezbatere organizată de Școala Postliceală Sanitară ”Carol Davila”: Sănătatea în tranziție – 2019 versus 2021

Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” organizează joi, 1 aprilie 2021, evenimentul „Sănătatea în tranziție – 2019 versus 2021”, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății. Întâlnirea se va desfășura online, pe platforma Zoom, între orele 13.00 – 15.00. Tema centrală va fi „Sănătatea – o prioritate națională în contextul pandemiei COVID-19”......

PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL pune la dispoziția pacienților cel mai modern angiograf din România

Aparatul de ultimă generație este destinat intervențiilor minim-invazive din ariile de Cardiologie Intervențională și Radiologie IntervenționalăPrintr-o investiție de aproape 1 milion de euro, PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL, parte a Rețelei de sănătate REGINA MARIA, liderul serviciilor medicale private, completează portofoliul de investigații......

Simona Cocoș, Director general Zentiva România și Moldova este noul Președinte APMGR

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), care reunește companiile producătoare de medicamente generice și biosimilare prezente pe piața locală, anunță alegerea Simonei Cocoș, Director General Zentiva România și Republica Moldova, în poziția de Președinte al organizației.Simona Cocoș are peste 25 de ani de ex......

Zece situații în care ai nevoie de recuperare medicală

1. Atunci când ești afectat la nivelul aparatului neuro-musculo-artro-kinetic de o infirmitate, o disfuncție, un deficit funcțional, o incapacitate (dizabilitate) sau un handicap ce te împiedică să te integrezi optim în societate sau să îți desfășori activitățile zilnice.2. Când manifești o infirmitate mecanică, senzitivă sau motorie a ......

Doar 5% dintre bolnavii de cancer din România apelează la un psiho-oncolog

Roche România anunță lansarea unui Ghid de bune practici destinat psiho-oncologilor, un instrument util al cărui rol este de a asista specialiștii în deciziile clinice, cu scopul îmbunătățirii serviciilor pe care aceștia le oferă pacienților cu diverse tipuri de cancer. Ghidul a fost elaborat de către psih. dr. Florina Pop, Institutul O......

PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL lansează, în premieră în România, primul call-center în care foștii pacienți devin mentorii pacienților care luptă cu obezitatea

Pacienții operați în Centrul de Excelență în Chirurgia Obezității răspund la toate întrebările pe care le pot avea viitorii paciențiPONDERAS ACADEMIC HOSPITAL, parte a rețelei de sănătate Regina Maria, liderul serviciilor medicale private și furnizorul cu cea mai mare cifră de afaceri, a lansat anul acest primul și singurul call-center d......

REGINA MARIA lansează programul Safe Classroom prin care oferă pachete gratuite de teste rapide antigen pentru școlile de stat

Prin acest program național, REGINA MARIA vizează inclusiv testarea elevilor și a cadrelor didactice din mediile defavorizate și susține reziliența sistemului de învățământ la pandemieNoul semestru școlar a venit cu o serie de întrebări legate de siguranța întoarcerii în clase și, deja, cu retrageri alternative în online. Pentru a veni î......

Somn odihnitor, viitor sănătos 19 martie 2021 - Ziua Mondială a Somnului

Ziua Mondială a Somnului este marcată anul acesta la nivel internațional pe 19 martie și se desfășoară sub sloganul „Somn odihnitor, viitor sănătos”. Evenimentul are scopul de a aduce în atenția oamenilor tulburările de somn și importanța unui somn de calitate. Cu această ocazie, Societatea Română de Pneumologie, Secțiunea de Somnologie ......