A xx-a editie a simpozionului regional dedicat medicilor de familie, Practic MF, Baile Tusnad

Afisari: 1770

Compania de comunicare medicală Houston NPA va organiza în perioada 09-10 iunie 2017, la Băile Tușnad, Hotel O3Zone ediția aniversară cu numărul 20 a simpozionului regional dedicat exclusiv medicilor de familie- Practic MF.

Evenimentul se adresează medicilor de familie din județele SM, BH, SJ, BN, CJ, AB, MS, HR și estecreditat EMC.

Editia aniversară a Practic MF va supune dezbaterii în plen a unor teme extrem de interesante, susținute de lectori consacrati, precum: “Urogenitalul neuropatiei diabetice”- Prof. Univ. Dr. Nicolae Calomfirescu sau“Metabesity - un nou concept medical și farmaceutic”- Conf. Dr. Monica Tarcea.

Ediția 20 va fi coordonată științific de Prof. Univ. Dr. Nicolae Calomfirescu, medic primar urolog, iar alături de el se vor afla alți 20 de lectori consacraţi, din multiple specialități medicale: medicină de urgență, medicină internă, podiatrie, gastroenterologie, boli infecţioase, medicină sportivă, medicină de familie si psihiatrie.

Programul științific se desfășoară după cum urmează: vineri, 09 iunie 2017 între orele 15.00 – 20.00 și sâmbătă, 10 iunie, între orele 09.00 – 14.00.

Practic MF Băile Tușnad, 09-10 iunie este cea de-a treia ediție din 2017 a seriei de evenimente Practic MF,  proiectul fiind lansat în 2012 cu o ediție pilot, urmată în 2013- 2016de16 simpozioaneregionale, care au reunit în total peste 2.600 de medici de familie din toată țara.

PRACTIC MF este organizat sub forma unor conferințe regionale cu caracter interactiv,  incluzând dezbateri în plen, workshopuri și prezentări de caz subscrise celor trei direcții principale:

♦ diagnostic precoce și tratament corect în cele mai frecvente afecțiuni din practica medicului de familie

♦ managementul cabinetului medicului de familie

♦ legislație și politici de sănătate

Interactivitatea, inovația și networking-ul sunt cuvintele cheie care stau la baza proiectului:

♦ Întrebări fulger adresate de moderator;

♦ Premii acordate la fiecare ediție pentru cei mai activi participanți;

♦ Sistem de televoting  prin intermediul căruia participanții pot răspunde întrebărilor venite din partea lectorilor;

♦ Numeroase oportunități de socializare create în cadrul evenimentului;

Taxele de înscriere la eveniment sunt cuprinse între 170 lei (taxa include:accesul la lucrările conferinței, kitul de eveniment, diploma EMC, 1 cina – vineri, 1 prânz - sambata, pauzele de cafea) si 355 lei (taxa include:cazare- loc în cameră dublă 2 nopți, 1 cina – vineri,  1 prânz - sambata, 1 cina - sambata, pauzele de cafea, accesul la lucrările conferinței, kitul de eveniment, diploma EMC, accesul la facilitățile de relaxare ale hotelului- numai în afara orelor de desfășurare destinate conferinței)- pana la 19 mai și între 200 lei și 400 lei, după 19 mai. Numărul locurilor este limitat, iar rezervarea fermă se face în momentul achitării taxei.

Pentru detalii proiect si parteneriate:

Dana Dumitru, 0722.585.995

dana.dumitru@houston.ro

Pentru  înscriere:

andreea.acatrinei@houston.ro

0756.030.353 sau la nr. de fax 021.317.09.43