Cel de-al 6-lea Congres Roman de Neuroendocrinologie, Bucuresti

Afisari: 2369

Stimați colegi și prieteni,

 

În numele Societății Romane de Psiho-neuroendocrinologie suntem încântați să vă întâmpinăm la București pentru cel de-al 6-lea Congres Roman de Neuroendocrinologie, în perioada 10-13 octombrie 2018, în timpul sezonului toamnei aurii românești, în anul centenar.

 

Întâlnirea este organizată sub patronajul Departamentului de Științe Medicale al Academiei Române. Academia de Științe Medicale din România, Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" și Institutul Național de Endocrinologie "C.I.Parhon" sunt instituții co-organizatoare. Cel de-al șaselea congres național se bucură, la fel ca și primul, în 1996, de o importantă participare internațională.

 

Începând cu anul 1996, la fiecare 4 ani am avut o minunată întâlnire multidisciplinara neuroendocrină care a adunat specialiști din domeniul endocrinologiei, neurologiei, neurochirurgiei, farmacologiei, psihiatriei și psihologiei, cercetători de bază și clinicieni.

Prima ediție a început în centrul de conferințe Romexpo, foarte aproape de acest loc, cu o participare internațională importantă. Apoi, în anul 2000, la Curtea de Arges, un loc important pentru istoria României, a avut loc al doilea Congres de

Neuroendocrinologie. În 2004, a avut loc cel de-al treilea congres în Poiana Brașov, cu amintiri și proiecte excelente care au continuat în timp. În 2009, al patrulea Congres a avut loc în Palatul Patriarhal din București, din nou cu o participare largă la nivel național și internațional. Ultimul congres a fost găzduit de noua locație a Bibliotecii Naționale în 2014, cu aceleasi rezonante profesionale de mare anvergura.

 

Neuroendocrinologia are  un prestigiu special în România. În programele noastre naționale de sănătate publică, într-o țară cu gușă endemică, este obligatorie preocuparea pentru sindroamele prin deficit de iod, și hipotiroidismul congenital, dar ne ocupam de asemenea si de tumorile endocrine și neuroendocrine, cazuri ce primesc medicație gratuită, bazată pe derivati de neurohormoni.  In Institutul Național de Endocrinologie „C.I Parhon” functioneaza laboratorul de cercetări de endocrinologie moleculară, celulară şi structurală, se desfasoara numeroase studii si cercetari clinice .

Iluștrii înaintași au pus pietre de temelie la acest domeniu. Grigore T.Popa a descoperit sistemul vascular port hipofizar, calea de legătură dintre creier și hipofiză, al cărui rol l-a elucidat apoi Geoffrey Harris, iar Nicolae Paulescu a pus la punct tehnica hipofizectomiei, pe care a preluat-o imediat Harvey Cushing. În epoca contemporană Gheorghe Benga a descoperit canalele pentru apă, esențiale pentru acțiunea vasopresinei. Bucureștiul are o istorie multiculturală lungă, influențată de numeroase personalitati stiintifice si culturale. Suntem convinși că veți avea ocazia să descoperiți adevărata frumusețe și atmosfera prietenoasă a orașului nostru.

 

Așteptăm toți oamenii de știință și clinicienii interesați și care practica  neuroendocrinologia. Comitetul de organizare a programului a pregătit un program echilibrat care să includă rapoarte plenare, studii translaționale și practica clinică. Sunt programate prelegeri plenare, simpozioane, întâlniri cu profesorii, discuții la mese rotunde, comunicări orale și sesiuni de postere. Veți găsi o gamă largă de subiecte interesante și veți avea ocazia să vă prezentați realizările și rapoartele recente în neuroendocrinologie.

 

Va asteptam cu drag la București.

Pentru orice informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați:

Ramona Margarit – 0752 168 803, ramona.margarit@palomatours.com

Madalina Semanschi – 0752 168 812 , madalina.semanschi@palomatours.com

 

Cu mulțumiri,

Prof. Dr. Corin BADIU, Președinte RPNES

 

Loc de desfășurare: Hotel Pullman, București

Perioada: 10 octombrie 2018 - 13 octombrie 2018

Organizator: http://rpnes2018.medical-congresses.ro/Participant/Register