Conferinţa Naţională de Cardiologie în Medicina Generală – ediţia 2018

Afisari: 1969

Societatea Academică de Medicină a Familiei organizează în perioada 21 – 23 iunie la Bucureşti Conferinţa Naţională de Cardiologie în Medicina Generală – ediţia 2018, locul tradiţional de întâlnire al cardiologilor şi medicilor de familie, conferinţa fiind prezidată de Prof. Dr. Mircea Cinteză şi Prof. Dr. Adrian Restian

Evenimentul pune accent pe interactivitate şi reuneşte an de an reputaţi specialişti români din cardiologie şi MF, iar cursurile şi simpozioanele acestora suscită un interes major în rândul participanţilor.

Tematica din ultimii ani se concentrează pe câteva afecţiuni întâlnite cel mai frecvent în practica medicală de zi cu zi, cum sunt hipertensiunea arterială, insuficienţa cardiacă, tulburările de ritm, boala coronariană ischemică, boala arterială periferică, dar aduce şi informaţii preţioase din domeniul nutriţiei şi al psihocardiologiei.

„Bolile cardiovasculare sunt principalul ucigaş din România, mai grav decât în majoritatea ţărilor din jurul nostru. În Europa de Vest, acest inamic se traduce în circa 40% dintre decese ca fiind de origine cardiovasculară. În România, proporţia corespunzătoare este de peste 60%, deci două treimi dintre români mor de boli cardiovasculare“,explică Prof. Dr. Mircea Cinteză, Preşedintele Conferinţei Naţionale de Cardiologie în Medicina Generală.

Agenda evenimentului include:

• Dialoguri CORDiale –sesiune interactivă

• Insuficienţa cardiacă –Tratament clasic şi update 2018

• Abordarea actuală a HTA prin prisma ghidurilor în vigoare

• Managementul tulburărilor de ritm

• Boala coronariană ischemică

• Noutăţi în tratamentul anticoagulant

• Boala arterială periferică

• Proceduri intervenționale și chirurgicale – Transmisiuni live -

• Cazuri clinice comentate

Vor fi acordate premii constând în aparatură medicală şi invitaţii VIP participanţilor prezentţi la eveniment pe toată durata celor trei zile de eveniment.

Estimare participanţi: 450 medici

Website eveniment: http://cardio.medica.ro/2018/.

Organizator: http://cardio.medica.ro/2018/