Congresului Anual al Asociaţiei Medicale Române, Bucuresti

Congresului Anual al Asociaţiei Medicale Române, Bucuresti

Specialitate: Sanatate Publica si Management
Data: Joi 20 Aprilie 2017

Bună ziua,

Asociaţia Medicală Română, reprezentată prin preşedinte Acad. C. Ionescu-Tîrgovişte, are plăcerea de a vă invita la lucrările Congresului Anual al Asociaţiei Medicale Române, care se va desfăşura în perioada 20 - 22 aprilie2017 la Academia Română.

Prima zi a Congresului va fi dedicată doctoranzilor (medicina si alte domenii conexe), care vor prezenta rezultatele temelor de cercetare pe care le elaborează. Sesiunea de postere va cuprinde si postere varia si ale studentilor!

Vor fi selectate pentru premiere cele mai valoroase dintre ele.

La sesiune pot participa doctoranzi din primul pana in ultimul an. Cei din primul an pot prezenta planul lucrarii lor!

A doua zi va avea loc Sesiunea aniversară,apoi vor fi decernate Premiile Anuale ale Asociaţiei Medicale Române, festivitate desfăşurată ca în fiecare an în Aula Mare a Academiei Române - simbol al geniului ştiinţific românesc.

Vor urma sesiunile tematice ale manifestării. Anul acesta vor fi abordate teme de interes general, atât pentru medicina de specialitate, cât şi pentru medicina de familie. Amfiteatrul “Ion Heliade Rãdulescu” din incinta Bibliotecii Academiei Române va gazdui prezentarile pe care speram sa le găsiţi interesante şi instructive.

Alte detalii necesare pentru congres găsiţi în fişierul ataşat.

Evenimentul este creditat EMC

Vă așteptăm cu drag,

Acad. C. Ionescu-Tîrgoviște