Eveniment

Redactie

În perioada 22-25 februarie 2018 are loc la Târgu Mureș cea de-a IV-a ediție a Conferinței Naționale a Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie: “Tradiție și Modernism în Practică Medicală”. Având ca partener științific și educațional Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, AREPMF continuă seria manifestărilor dedicate medicilor de familie cu practică pediatrică, dar și medicilor din alte specialități conexe pediatriei.

citeste mai mult
Redactie

În perioada 6-8 septembrie 2013, Houston NPA a organizat la Poiana Braşov cea de-a XXV-a ediție a simpozioanelor regionale Farma Practic. Această ediție a reunit farmacişti şi asistenți de farmacie din județele Braşov, Mureş, Alba, Harghita, Covasna şi Sibiu, care au participat la prezentări şi dezbateri despre particularitățile profesiei de farmacist, despre problemele cu care se confruntă zi de zi în farmacie, despre necesitatea interacțiunii cu pacientul şi despre dificultățile pe care le întâmpină în sistem.

citeste mai mult
Redactie

Ziua Mondială a Osteoporozei va fi marcată pentru al doilea an consecutiv în Bucureşti, în perioada 18-20 octombrie 2013, prin acţiuni de comunicare menite să crească nivelul de informare a profesioniştilor în sănătate, a pacienţilor şi, nu în ultimul rând, a publicului larg cu privire la această afecţiune. Evenimentul este organizat de compania de comunicare medicală Houston NPA, în parteneriat cu Societatea Română de Osteoporoză şi Boli Musculoscheletice şi Asociaţia pentru Prevenirea Osteoporozei din România.

citeste mai mult
Evenimente medicale Evenimente

in luna Septembrie 2018

CONGRESUL NAȚIONAL DE FARMACIE 2018 CONGRESUL NAȚIONAL DE FARMACIE 2018

26 Septembrie 2018

In Bucuresti
Iasi-Pediatrics Emergency Medicine Iasi-Pediatrics Emergency Medicine

06 Septembrie 2018

In Iasi
Farma Practic ediția 68, Gura Humorului Farma Practic ediția 68, Gura Humorului

21 Septembrie 2018

In Suceava
Congresul National de Cardiologie 2018, Sinaia Congresul National de Cardiologie 2018, Sinaia

19 Septembrie 2018

In Prahova
Digestive Endoscopy Cluj, 2018 Digestive Endoscopy Cluj, 2018

23 Septembrie 2018

In Cluj
CURS DE CARDIOONCOLOGIE, Constanta CURS DE CARDIOONCOLOGIE, Constanta

28 Septembrie 2018

In Constanta