Prof. Dr. Catalina Corbu
Keratoconusul reprezintă o ectazie corneană progresivă, caracterizată prin deformarea conică și subțierea corneei cu dezvoltarea unui astigmatism neregulat. În majoritatea cazurilor debutează în perioada adolescenței sau la tineri sub 30 de ani, cu afectare bilaterală asimetrică. În aproximativ jumătate dintre cazurile diagnosticate inițial unilateral afecțiunea devine bilaterală într-o perioadă de cca 15-16 ani de la diagnosticul primului ochi.
Etiopatogenia acestei boli este complexă și incomplet elucidată - sunt implicați atât factori de mediu, inflamatori, hormonali cât și factori genetici. Factorii de mediu includ comportamentul de frecare a ochilor (prin producerea de microtraumatisme epiteliale, terenul atopic (care se poate asocia, în mod indirect, prin comportamentul de frecare al ochilor) și expunerea la lumină ultravioletă (care stimulează degradarea fotooxidativă a stromei corneene).
Factorii genetici sunt sugerați de existența unui istoric familial de keratoconus într-o proporție mare de cazuri. Studiile pe gemeni au relevat o concordanță mai mare în cazul gemenilor monozigoți, comparativ cu cei dizigoți.
Diagnosticul de keratoconus poate fi stabilit la un examen oftalmologic curent, pacientul acuzând scăderea progresivă uni sau bilaterală a acuității vizuale, diplopie sau fotofobie, sau în cadrul unui bilanț preoperator pentru chirurgie refractivă.
Examenul biomicroscopic poate releva semne caracteristice keratoconusului.
Pacienții pot beneficia de mai multe linii terapeutice mai mult sau mai puțin invazive, adecvat stadiului afecțiunii, de la corecția optică aeriană și/sau prin lentile de contact, până la keratoplastia perforantă. În primul rând se recomandă evitarea frecatului ochilor, utilizarea frecventă a lacrimilor artificiale și evitarea eforturilor fizice mari pentru a evita favorizarea progresiei afecțiunii.
