Dr. Ligia Robănescu
Terapia fizică neonatală presupune o supraspecializare în această branșă, deci o pregătire deosebită. Examinarea nou-născutului (nn) în sectorul ATI necesită și prezența kinetoterapeutului, existând o coordonare a întregii echipe, ceea ce include teste și măsurători ale prematurului.
Evaluarea examinării permite terapeutului să aprecieze starea de stabilitate, vârsta gestațională, diagnosticul și eventual problemele familiale. Urmează stabilirea unei atitudini terapeutice.
Precizarea unui prognostic în ATI este dificilă și deseori depinde de modificări în maturizarea developmentală.
Intervențiile asupra copilului necesită coordonare, comunicare, documentare și instruire pentru întreaga echipă.
Terapia fizică intervine pentru poziționări adecvate, maturizarea schemei corporale, manipulări individualizate, eventual fabricarea unor orteze sau îngrijirea unor afecțiuni tegumentare.
Rolul kinetoterapeutului include și legătura cu familia copilului, care ar fi bine să asiste la manevrele de îngrijire ale sugarului și să ia parte la ele.
Interacțiunea cu familia contribuie la reducerea unei viitoare izolări sociale, micșorează dificultățile financiare, ameliorează sentimentul de siguranță odată ajuns copilul acasă.
Comunicarea familiei cu membrii echipei de la neonatologie este foarte importantă pentru tranziția în mediul familial.
Kinetoterapeutul trebuie să acorde atenție unor elemente stresante pentru copil cum ar fi sunetele înalte, lumina excesivă, manevrele bruște, inadecvate, întreruperea ciclurilor de somn ale nn.
De asemenea intervine cu sugestii pentru aceste probleme și oferă sfaturi cum ar fi modul de alimentare al copilului, îmbrăcarea sau alte situații pentru eliminarea elementelor de stres pentru părinți.
Terapeutul trebuie să înțeleagă tiparul fiziologic al nn în funcție de vârsta gestațională, evoluția motorie ulterioară din punct de vedere al tonusului postural, schema motorie, stabilitatea comportamentală.
Pentru noul născut sub 23 – 24 săptămâni, terapeutul necesită deținerea unei competențe pentru asistența acestor copii.
Copiii născuți între 34 – 36 săptămâni au un mod diferit de dezvoltare; terapeutul intervine diferențiat în funcție de vârsta gestațională, după un plan adecvat.
Experiențele precedente cu nn ale terapeutului cu copii născuți la termen, sau cu copii cu deficiențe motorii, îl vor ajuta în evaluarea prematurului și pentru instruirea familiei.
De exemplu, terapeutul trebuie să știe că modul de flexie fiziologică al nn la termen, nu se va întâlni la prematurii sub 32 de săptămâni. Aceștia au un tonus muscular scăzut, o aparentă hipotonie.
Acești nn prezintă de obicei o postură în extensie, cu inabilitatea de a-și aduce extremitățile spre linia mediană sau în flexie.
Cunoașterea acestui tonus muscular prezent la nn sub 32 de săptămâni este cheia înțelegerii dezvoltării necesare în următoarele 2-3 luni, urmărindu-se dezvoltarea flexiei fiziologice.
Copiii internați la ATI cu enterocolită necrozantă sau cu sindromul de abstinență (ai căror mame s-au drogat cu opiacee) pot fi născuți la termen dar dezvoltarea funcțională este afectată.
