None
Măsuri urgente pentru reabilitarea și dotarea Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta
În urma unor sesizari primite de ministrul Sănătății din partea unor pacienți
care reclamă condițiile proaste pe care le-au suportat pe perioada internării
la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, pavilionul Zerlendi, în
această dimineață Sorina Pintea a făcut o vizita inopinată în această locație.
“ Am trăit o dezamagire foarte mare, am avut senzația ca m-am intors în
timp. Pacienții nu trebuie să suporte, pe lângă boală, condițiile proaste pe
care această unitate sanitară le oferă. Pe langa lipsa dotărilor cu aparatură și
mobilier, mizeria m-a deranjat la fel de mult. Nu înțeleg blazarea personalului
medical, de ce acceptă să-I expună pe pacienți și pe ei înșiși, acceptând aceste
condiții de foarte multă vreme. Voi lua urgent măsuri pentru ca această situație
să fie remediată”, a declarat Sorina Pintea dupa această vizită .
În urmă cu
două luni, ministrul Sănătății a avut o intalnire cu consiliul medical și
conducerea Spitalului Marius Nasta în care a solicitat întocmirea urgentă a
necesarului de dotări și reparații pentru această unitate sanitară. Ministrul
Sănătății și-a exprimat atunci intenția de a finanta lucrările de reparații
necesare și achiziția de aparatură, astfel încât să fie îmbunătățite condițiile
de cazare și serviciile medicale oferite în acest spital. Necesarul transmis de
conducerea Spitalului Marius Nasta la Ministerul Sănătății nu acoperă în
totalitate nevoile de reparații și dotare ale unității sanitare, de aceea,
astăzi, ministrul Sănătății a decis să se implice personal în întocmirea
necesarului de investiții pentru reparații și achiziție de aparatură medicală
necesară.
“ În primul rând, este necesar să suplimentăm urgent personalul
care asigură curățenia în pavilionul Zerlendi, care are în componență 3 secții
cu 160 de paturi. De asemenea, cei 8,4 milioane lei solicitați cu siguranță nu
sunt suficienți pentru ca toate corpurile de cladire ale Spitalului Marius Nasta
să fie reabilitate, la fel cum nici lampile ultraviolete solicitate nu sunt
singurele echipamente necesare pentru dotarea acestui spital. Vom analiza și
care vor fi sancțiunile pe care le vom aplica în acest caz”, a mai declarat
Sorina Pintea.


























