Asist. Univ. Dr. Bogdana Miclea
Există boala psihică și ce este ea?
Este bine să păstrăm ideea de boală sau conceptul de normalitate, ori este de preferat să recurgem la concepte noi, cum ar fi cel de neurodiversitate?
Cum delimităm bolile psihice între ele și este posibil să facem asta?
Ce determină fenomenele psihice, este posibilă găsirea unei explicatii cauzale?
Care sunt limitele cunoașterii în acest domeniu?
Sau mai concret, ce tratăm, când tratăm și cum tratăm?
Nu vom putea găsi cu usurință răspuns la aceste întrebări, iar în orizontul evoluției actuale, este probabil să asistăm la o adâncire a crizei, cu amplificarea psihopatologiei și creșterea confuziei generale în rândul populației și a profesioniștilor. Ideile de bază cu care operează psihiatria, cum ar fi cele de psihism, conștiință, intelect, afect, sănătate/boală, normal/anormal sunt în dinamică, iar procesele pe care ar dori să le surprindă nu pot fi închise într-o definiție ultimă și clară.
Pe deasupra (sau înainte de orice), se adaugă o limitare intrinsecă a cunoașterii fizice de orice fel, prin aceea că este fundamental subiectivă, deoarece nu ne putem plasa în afara gândirii când gândim sau în afara experienței când experimentăm.
Ca de obicei însă, criza, prin instabilitatea ei, prin punerea în discuție a tuturor reperelor anterior considerate fixe, oferă ocazia repoziționării și găsirii unor noi opțiuni.
Medicina și psihologia au de caștigat daca își amintesc de originile lor umaniste și dacă au în vedere perspectiva epistemologică mai largă. Beneficiile evidente ale progresului științific și tehnologic pot fi armonizate cu paradigmele filosofice fundamentale. Tulburările psihice au cauzalități multifactoriale cu interacțiuni complexe în psihiatria copilului, iar interdisciplinaritatea la acest nivel poate să corijeze unele erori de gândire și de perspectivă din ambele domenii, cu scăderea pericolului derivei psihice și sociale care pare să se anunțe.
