Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a decis trimiterea de urgență a Corpului de Control al Ministerului Sănătății pentru a verifica situația de la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Sapoca.
Din informațiile primite de Ministerul Sănătații de la Centrul Operativ pentru Situații de Urgență și de la conducerea Spitalului, în jurul orei 3:30 în această dimineață, unul dintre pacienții internați în secția de psihiatrie acuți, aflat în salonul cu regim normal, a luat un stativ de perfuzii și a lovit în zona capului pacienții din salonul său și din unul dintre cele alăturate, unde erau internate femei.
În urma agresiunii, au fost 13 victime: 4 pacienți au decedat (3 au decedat pe loc, iar unul după ce a fost transportat la UPU Spitalul Județean Buzău), 3 pacienți sunt răniți cu traumatisme cranio-cerebrale majore și 6 pacienți au traumatisme cranio-cerebrale/ faciale minore.
În prezent, dintre pacienții care au fost răniți, 3 pacienți (doi bărbați și o femeie) cu traumatisme craniene severe se află internați la UPU Spitalul Județean Buzău. Unul dintre bărbați va fi transportat la Spitalul de Urgență Floreasca București, ceilalți rămânând internați deocamdată la Buzău. Cei 6 pacienți care au traumatisme craniene minore și faciale vor rămâne deocamdată în UPU Buzău.
În tura din noaptea trecută, in pavilionul in care s- a intamplat tragedia au fost un medic și 7 asistenți , 3 infirmiere și 2 muncitori pentru supraveghere bolnavi psihici periculoși. Managerul unității medicale a declarat că agresorul era internat pentru probleme cu alcoolul și a lovit victimele fără ca acestea să apuce să ceară ajutor. Ultima victimă care a fost rănită s-a trezit și a reușit să alerteze personalul medical.
"Am cerut o verificare amănunțită și rapidă Corpului de Control. Dacă este neglijență, vom acționa în consecință", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Vom reveni cu detalii.
Biroul de presă
Ministerul Sănătății
Situația de la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Sapoca
- Alergologie (42)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Boli Cardiovasculare (13)
- Boli infectioase (63)
- Caleidoscop medical (28)
- Cardiologie (159)
- Chirurgie estetica (103)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (28)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Cosmetica medicala (23)
- Dermatologie (195)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (123)
- Editorial (302)
- Endocrinologie (30)
- Etica medicala (16)
- Factori de risc (18)
- Farmaceutica (119)
- Gastroeneterologie (123)
- Genetica (12)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Imagistica medicala (64)
- Imunologie (8)
- Ingrijirea paliativa (15)
- Interviu (53)
- Invatamant Medical (2)
- Legislatie Medicala (12)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (14)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina de familie (90)
- Medicina de laborator (63)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Naturista (241)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicina Sportiva (21)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (45)
- Neurologie (66)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Nutritie (35)
- Obstetrica-Ginecologie (162)
- Oftalmologie (583)
- Oncologie medicala (122)
- ORL (103)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (135)
- Pneumologie (131)
- Posta redactiei (19)
- Produse naturiste (127)
- Psihiatrie (92)
- Psihologie (101)
- Reabilitare Medicala (310)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (94)
- Senologie (7)
- Sfatul farmacistului (35)
- Stiri (2791)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (9)
- Terapia durerii (22)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant de organe (1)
- Urologie (66)
-
Conferința Națională de Pediatrie 2026
1 / 4 / 2026 -
Conferința Națională “Prof. Univ. Dr. Vasile Dobrovici”, Spitalul Clinic “Cuza Vodă”, Iași 2026
2 / 4 / 2026 -
Craiova Connects 2026 – Prevention
2 / 4 / 2026 -
Med IQ Masterclass – ”O viață în slujba medicinei: povești, decizii și cazuri clinice dintr-un parcurs remarcabil”
2 / 4 / 2026 -
Cardiotoracic Updates 2026 – Patologii complexe tratate microinvaziv multidisciplinar
2 / 4 / 2026 -
Baby Boom Show
2 / 4 / 2026 -
Sănătatea femeii - sănătatea familiei: Inovație. Acces. Echitate
2 / 4 / 2026 -
Webinar Onco Practic – Ediția a XII-a „Prevenție și intervenție, în echilibru” 2026
3 / 4 / 2026 -
Forumul de Infertilitate – O premieră la Baby Boom Show 2026
4 / 4 / 2026 -
Congresul Național de Coloproctologie 2026
15 / 4 / 2026 -
Congresul Național Român de Anatomie Patologică și Patologie Moleculară
16 / 4 / 2026 -
Excellence Masterclass in Paediatric Pulmonology 2026
18 / 4 / 2026 -
Workshop GRATUIT: Arta și Știința Măririi Sânilor – Ghid Complet de la Alegerea Implantului la Recuperare
18 / 4 / 2026 -
Al 13-lea Congres Național ENDOPED 2026
22 / 4 / 2026 -
Farma Practic – Conectați la realitate 2026
24 / 4 / 2026 -
A 15-a ediții a Conferinței Naționale SNRIR 2026
24 / 4 / 2026 -
Corelații Anatomopatologice și Clinice în Gastroenterologie 2026
25 / 4 / 2026
Redactia Saptamana Medicala
-
Baby Boom Show – cel mai mare târg din România dedicat copiilor și viitorilor părinți
-
COSMO PHARM continuă expansiunea în România: Creștere de 25% a partenerilor de retail în 2025
-
Diagnosticul tardiv în bolile hematologice reduce șansele pacienților la viațã
-
Grupul Medical NORD marchează Ziua Mondială de Conștientizare a Cancerului Colorectal (31 martie) prin lansarea unei campanii de screening gratuit
-
Ediția a IV-a NutriSciLabs la UMF „Carol Davila”: Viitorul nutriției țintite, dezbătut și demonstrat live la Facultatea de Farmacie
-
Baby Boom Show – cel mai mare târg din România dedicat copiilor și viitorilor părinți
-
COSMO PHARM continuă expansiunea în România: Creștere de 25% a partenerilor de retail în 2025
-
Diagnosticul tardiv în bolile hematologice reduce șansele pacienților la viațã
-
Grupul Medical NORD marchează Ziua Mondială de Conștientizare a Cancerului Colorectal (31 martie) prin lansarea unei campanii de screening gratuit
-
Ediția a IV-a NutriSciLabs la UMF „Carol Davila”: Viitorul nutriției țintite, dezbătut și demonstrat live la Facultatea de Farmacie


























