Am ales să vorbesc astăzi despre durere, un subiect foarte complex, extrem de urmărit și studiat de zeci de ani de profesioniștii din domeniul medical. Durerea, ca experiență senzorială și emoțională neplăcută, este un simptom inconfortabil care ne afectează viața și pune o barieră în calea stării noastre de bine.
Există mai multe tipuri de dureri, cele mai comune fiind durerea acută, cronică, neuropatică, nociceptivă și radiculară. În funcție de tipul și intensitatea acesteia, abordarea terapeutică se face diferit.
Durerea acută este una dintre cele mai întâlnite și prezente dureri ale organismului, care poate apărea în urma unui traumatism, în urma unor intervenții chirurgicale sau în cazul unei boli și este resimțită pe o perioadă scurtă de timp. În urma ignorării și netratării acesteia, durerea acută se poate transforma în durere cronică. Durerea cronică, spre deosebire de cea acută, este considerată o problemă de sănătate în sine, persistând până la câteva luni sau ani și ducând la tensiuni musculare, mobilitate redusă, nivel redus de energie și uneori chiar la depresie. După cum știți, eu militez împotriva automedicației și consider că cel mai bun mod de a primi un tratament corect este prin consultarea unui medic specialist, unde se pot efectua analize și investigații pentru a depista cauza durerilor și a le trata corect de la început. De foarte multe ori, în cazul unei dureri, pacientul vine mai întâi la farmacie, unde farmacistul are datoria de a-l ghida în luarea unei decizii în ceea ce privește sănătatea acestuia. În farmacia în care eu lucrez avem un principiu destul de riguros privind empatia raportată la situația pacientului. Bineînțeles că empatia farmacistului este foarte importantă, însă sunt situații în care profesionalismul trebuie să primeze. Consider că în lipsa unei rețete, nu trebuie eliberate medicamente pentru tratarea durerii fără un diagnostic. În farmacie există analgezice și medicamente cu risc scăzut destinate calmării durerilor, acestea reprezentând doar o soluție de moment până pacientul ajunge la medic. Antiinflamatoarele și analgezicele sunt o categorie de medicamente frecvent utilizate în practica medicală, însă mare parte dintre ele sunt eliberate doar în baza unei prescripții medicale datorită riscului de apariție al efectelor adverse, dar și a toleranței. Pentru a nu se ajunge în acest punct, medicul, cât și farmacistul, au rolul de a oferi informațiile necesare asupra substanțelor și dozelor maxime admisibile, cât și asupra posibilității de personalizare a medicației. Compoundingul în pain management reprezintă o soluție modernă prin care pacienții pot avea acces la tratamente personalizate, adaptate nevoilor medicale individuale, astfel încât să nu existe posibilitatea unui abuz medicamentos și nici reacții inadecvate și chinuitoare. Compounding este arta și știința de a pregăti medicamente personalizate pentru pacienți și de a oferi beneficii valoroase celor pentru care gestionarea durerii a devenit un mod de viață. Fiecare pacient este unic și merită un tratament unic. Prepararea personalizată face posibilă adaptarea medicației la preferințelor pacientului, aducând metode alternative de livrare a acesteia: gel, cremă sau spray care se poate aplica direct pe zona durerii, tabletă cu aromă personalizată care se dizolvă sub limbă, spray nazal și chiar supozitoare. Aceste forme farmaceutice pot fi dozate conform necesității și pot ocoli tractul gastrointestinal, evitând iritațiile, ajutând pacienții cu dificultăți de înghițire a pastilelor și oferind rezultate optime în tratarea durerii. Concentrația și forma farmaceutică adecvată pentru fiecare pacient devin obiective greu de obținut prin medicamentele standardizate, dar prepararea personalizată aduce medicul și farmacistul mai aproape pentru alegerea celei mai bune scheme terapeutice pentru pacient.
Personal, consider că medicina personalizată se mulează ideal în gestionarea durerii, oferind noi dimensiuni acestui subiect atât de documentat și studiat.
Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și alegeți calea sigură în tratarea durerilor!
Tratamente personalizate în Pain Management
- Alergologie (43)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Boli Cardiovasculare (13)
- Boli infectioase (63)
- Caleidoscop medical (28)
- Cardiologie (159)
- Chirurgie estetica (103)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (28)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Cosmetica medicala (23)
- Dermatologie (197)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (125)
- Editorial (303)
- Endocrinologie (30)
- Etica medicala (16)
- Factori de risc (18)
- Farmaceutica (123)
- Gastroeneterologie (123)
- Genetica (13)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Imagistica medicala (65)
- Imunologie (8)
- Ingrijirea paliativa (15)
- Interviu (53)
- Invatamant Medical (2)
- Legislatie Medicala (12)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (14)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina de familie (90)
- Medicina de laborator (63)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Naturista (242)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicina Sportiva (21)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (46)
- Neurologie (66)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Nutritie (36)
- Obstetrica-Ginecologie (162)
- Oftalmologie (589)
- Oncologie medicala (122)
- ORL (103)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (135)
- Pneumologie (134)
- Posta redactiei (19)
- Produse naturiste (127)
- Psihiatrie (93)
- Psihologie (103)
- Reabilitare Medicala (310)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Senologie (7)
- Sfatul farmacistului (35)
- Stiri (2834)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (9)
- Terapia durerii (22)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant de organe (1)
- Urologie (66)
-
A treia ediție a Congresului Național de Medicină de Urgență și Medicină de Dezastre 2026
3 / 6 / 2026 -
A VIII-a ediție a Școlii Oftalmologice de Vară 2026
3 / 6 / 2026 -
AL XLII- LEA CONGRES NATIONAL DE UROLOGIE - ROMURO 2026
4 / 6 / 2026 -
Ediţia a XIV-a a Școlii de Vară de Radiologie 2026
4 / 6 / 2026 -
Webinar PediPractic – ediția a 7-a „Nutriție, emoții și comportamente alimentare la copil”
4 / 6 / 2026 -
Conferinta Nationala a Societatii de Imagistica O.R.L, editia a XI-a 2026
5 / 6 / 2026 -
A 5-a ediție a Conferinței Spitalelor din România 2026
5 / 6 / 2026 -
Conferinta Regionala de Medicina Familiei Dolj
5 / 6 / 2026 -
Conferința DE PNEUMOLOGIE "INSPIR", EDIȚIA 2026
9 / 6 / 2026 -
Congresul Național de Chirurgie 2026
10 / 6 / 2026 -
Conferinta Medical Forum Pitesti 2026
10 / 6 / 2026 -
3rd International Conference of Applying Radionuclides in Therapy (ART) and the 8th Romanian Congress of Nuclear Medicine
11 / 6 / 2026 -
Conferința Națională a Asociației Traumatologilor și Ortopezilor din Moldova (ATOM) 2026
11 / 6 / 2026 -
Al VII-lea Congres Național al Societății de Endometrioză și Infertilitate Est-Europeană 2026
11 / 6 / 2026 -
Forumul National de Gineco-Oncologie, 2026
11 / 6 / 2026 -
URGEMED Bucuresti 2026
11 / 6 / 2026 -
Conferința Națională Stresul, Anxietatea, Depresia (S.A.D.), ediția XXI , 2026
12 / 6 / 2026 -
IMAGISTICA INTRAVASCULARĂ 2026
12 / 6 / 2026 -
EPICr: Educația Pentru Insuficiența Cardiacă revine
12 / 6 / 2026 -
Inter-Pneumo 2026 - Conferința Interdisciplinară de Pneumologie
12 / 6 / 2026 -
CONFERINȚA NAȚIONALĂ REZIDERMA – TIMIȘOARA
12 / 6 / 2026 -
Sesiunea Grupurilor de Lucru SNMF Sanatate mintala, Oncologie si Ingrijiri Paliative, Sanatatea varstnicului
16 / 6 / 2026 -
ȘCOALA DE VARĂ A TINERILOR NEFROLOGI 2026
17 / 6 / 2026 -
Meeting MENC 2026 — A 21-a Ediție a Middle East-European Neurointerventional Club
17 / 6 / 2026 -
Al 45-lea CONGRES NAȚIONAL DE GASTROENTEROLOGIE, HEPATOLOGIE ȘI ENDOSCOPIE DIGESTIVĂ 2026
17 / 6 / 2026 -
Abordarea modernă a obezității în Medicina de familie
17 / 6 / 2026 -
A III-a ediție a Conferinței Naționale „Infecțiile în 2026: prevenție, tratament, interdisciplinaritate”2026
18 / 6 / 2026 -
Al XII-lea Congres al Societății Române de Cataractă și Chirurgie Retractivă si Conferința Anuala Retina 2026
18 / 6 / 2026 -
Conferința Națională de Patologie Infecțioasă 2026
18 / 6 / 2026 -
Masterclass în Somnologie 2026
18 / 6 / 2026 -
OncoHelp Summer School IMUNOTERAPIA CANCERULUI – Conferința națională ed. IX-a , 2026
18 / 6 / 2026 -
A VIII-a Conferinţă a Societăţii Române de Neurologie Pediatrică cu tema: "15 ani de neurologie pediatrică: știință, echipă și continuitate" 2026
18 / 6 / 2026 -
ÎNGRIJIREA PALIATIVĂ la interfața cu medicina curativă, ediția a VII-a, 2026
19 / 6 / 2026 -
Congresul Internațional de Terapie Intervențională a Durerii | Ediția a III-a 2026
19 / 6 / 2026 -
Conexiuni: Cercetare și Inovație în Medicină Internă 2026
19 / 6 / 2026 -
Farma Practic - iunie 2026
19 / 6 / 2026 -
Școala de vară a tinerilor reumatologi 2026
22 / 6 / 2026 -
Congresul Naţional de Dermatologie cu participare internaţională 2026
24 / 6 / 2026 -
Congresul Național de Medicină Legală 2026
24 / 6 / 2026 -
A IX-a Conferinţă de medicină şi terapie intensivă perioperatorie 2026
24 / 6 / 2026 -
Al 34-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie 2026
24 / 6 / 2026 -
Conferinta de somnologie pediatrica 2026 cu participare internationala 2026
25 / 6 / 2026 -
Congresul European de Radiologie Dento-Maxilo-Facială 2026
25 / 6 / 2026 -
ONCORISE – Urogenital and Breast Cancers Advances 2026
26 / 6 / 2026 -
Conferinta Regionala de Medicina Familiei Valcea 2026
26 / 6 / 2026


























