Articole scrise de Redactia Saptamana Medicala
Prima ediție din 2018 Farma Practic va avea loc la Sovata! Taxe reduse până pe 25 ianuarie 2018
Compania de comunicare medicală Houston NPA va organiza în anul 2018 9 ediții ale Simpozionului Regional Farma Practic, eveniment cu tradiție, inițiat în 2010, considerat astăzi a fi unul dintre proiectele de referință pe piața manifestărilor dedicate farmaciștilor și asistenților de farmacie din România. Prima ediție din an......
Melanomul
Melanomul este o provocare importantă în cercetarea de specialitate iar ca primă investigație este dermatoscopia. Care este tehnologia de vârf în determinarea melanoamelor și care sunt noutățile terapeutice în tratarea cancerelor de piele? Din fericire, la spitalul Elias, există o bună înțelegere și cooperare &ici......
Florian BODOG, ministrul Sănătății a solicitat preluarea tuturor observațiilor și propunerilor transmise în cadrul procesului de dezbatere publică a proiectului Legii privind transplantul uman.
Reamintim că, Agenția Națională de Transplant și direcția de specialitate a Ministerului Sănătății au elaborat un proiect de Lege privind transplantul uman în vederea armonizării legislației naționale cu directivele europene privind standardele de calitate și siguranță referitoare la organele umane destinate transplantului și a simp......
Propunerile CNAS pentru soluționarea problemelor din sistemul de asigurări de sănătate
Casa Națională de Asigurări de Sănătate intenționează să soluționeze problemele semnalate de reprezentanţii furnizorilor de servicii medicale şi ai pacienţilor, în scopul debirocratizării şi optimizării activităţii în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate, potrivit unui comunicat de presă remis de CNAS. Astfel, potrivit......
Urmare a informațiilor apărute în mass-media cu privire la decesul unui nou -născut în Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon în luna octombrie 2017, Ministerul Sănătății precizează următoarele:
Familia nou-născutului a depus o sesizare la Ministerul Sănătății în data de 13 noiembrie 2017, în care solicita investigarea cauzelor care au dus la decesul nou-nascutului. La depunerea sesizării, familia a solicitat verbal și o audiență la Cabinetul ministrului Sănătății, în care să discute despre cazul fiului lor. Conform c......
Propuneri de soluționare a unor probleme din activitatea furnizorilor de servicii medicale
CNAS a prezentat astăzi ministrului sănătăţii, dl. Florian Bodog, mai multe propuneri de soluţionare a unor probleme semnalate de reprezentanţii furnizorilor de servicii medicale şi ai pacienţilor, în scopul debirocratizării şi optimizării activităţii în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate. Astfel, este în curs ......
Contracte în valoare de 19,8 milioane euro pentru dotarea spitalelor cu echipamente de imagistică
34 de spitale din țară și din Capitală vor fi dotate cu echipamente de imagistică de tip Computer Tomograf (14), Rezonanță Magnetică Nucleară (24) și 21 de sisteme informatice PACS (tehnologie medicală de imagistică utilizată pentru stocarea, recuperarea, prezentarea și partajarea imaginilor produse prin radiografie, scanare CT, RMN). Cele trei......
Anul 2018 – Speranță pentru dezvoltarea Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice – Fii eroul din umbră!
1 din 2 români care depind de un transplant cu celule stem hematopoietice de la un donator neînruditnu găsesc donator compatibil · Dezvoltarea Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice le-ar putea crește șansele de reușită cu 50% La fiecare3 minute, în lume,un om este diagnosticat cu un......
Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București a încălcat flagrant contractul semnat cu medicii de familie!
București, 27 decembrie 2017 Patronatul Medicilor de Familie din București și județul Ilfov (PMFB) și Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov (AMFB) își manifestă revolta în fața abuzului de putere exercitat de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, prin reținerea ilegală a unor sume de bani datorate de CASMB......
Organizația Mondială a Sănătății: Vaccinarea antigripală, cel mai eficient mod de prevenire a complicațiilor gripei
Cu toate că, de obicei, gripa se manifestă ușor și majoritatea oamenilor se recuperează rapid, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează că în unele cazuri această boală respiratorie contagioasă, cauzată de viruși gripali, poate conduce la complicații severe și deces. De aceea,OMS arată că cel mai eficient mod de a preveni gripa ......


























