Congresul de Radiologie și Imagistică Medicală a SRIM
Afisari: 2151Va aducem în atenție Cursul precongres și Congresul de Radiologie și Imagistică Medicală a SRIM, care vor avea loc în București, la CROWNE PLAZA între 10 și 13 octombrie 2013.
In data de 10 octombrie se va desfasura cursul precongres care va include două teme de interes și anume « Tratamentul intervențional minim invaziv în tumorile hepatice maligne în particular al carcinomului hepatocelular » și « Diagnosticul CT-IRM și tratamentul intervențional în accidentul vascular ischemic acut ».
Ambele teme vor fi susținute de personalități marcante ale radiologiei și imagisticii medicale franceze (Prof.Dr.Denise Krause, Prof.Dr.Frank Boudghene, Prof.Dr.Frederic Ricolfi, Dr.Marie Tisserand), cu sprijinul Societății Franceze de Radiologie și a GREF-ului.
Congresul propriu-zis cuprinde o paleta largă și variata, grupând subiecte de interes în practica radio-imagistică generală dar și sesiuni dedicate subspecialităților: patologie musculoscheletală, neuroradiologie, radiologie intervențională, imagistică abdominală cu focus pe transplantul de organe –ficat și rinichi, imagistica vasculară noninvazivă, imagistică pelvină în patologia prostatică tumorală, imagistica capului și gatului, imagistica pediatrică, rezonanță magnetică.
Tot în cadrul congresului se vor deșfasura sesiuni interactive de prezentări de cazuri și imagini capcană cu toată paleta de diagnostice diferențiale aferente. Vom avea invitați speciali-personalități de vârf din medicina românească - Acad.Prof.Dr.Ioanel Sinescu-rectorul UMF « Carol Davila » Bucuresti și seful Centrului de Uronefrologie si Transplant Renal IC.Fundeni, Prof.Dr.Irinel Popescu șeful Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic “Dan Setlacec” –IC Fundeni dar și din radiologia și imagistica europeană, Prof.Dr.Guy Frija- Președintele Societății Europene de Radiologie (Paris, Franța), Prof. Dr.Yves Menu (ex-președinte ECR, Paris, Franța), Prof.Dr.Olivier Helenon (Paris, Franța), Prof.Dr.Gabriel Krestin (ex-președinte ESR, Rotterdam, Olanda), Prof.Dr.Andras Palko (ex-președinte ESR, Szeged, Ungaria), Prof.Dr.Michel Bellet (Brest, Franta), Prof. Dr.Radu Manoliu (Amsterdam, Olanda), Prof.Ghe. Mateescu (Cleveland, USA), Prof.Dr. J.Gielen (Anvers, Belgia) care își vor aduce contribuția în sesiuni clinico-imagistice sau în sesiunea specială« Invited lectures». Specialiștii radiologi, profesorii și coordonatorii clinicilor universitare din Romania și speranțele de maine-medicii rezidenți- își vor aduce contributia în cadrul sesiunilor stiințifice și a meselor rotunde și vor intregi « tabloul » acestei manifestări știintifice de excepție.
Va așteptăm cu drag să ne fiți alături,
Prof.Dr.Ioana Lupescu, Secretar Național SRIM
Prof.Dr.Gheorghe Iana, Președinte SRIM