60
None

Baby Boom Show se deschide pe 15 octombrie la ROMEXPO cu peste 400 de branduri și oferte de Black Friday

Lansarea oficială în România a sistemului de purtare MAMA HANGS și a căruciorului YOYO⁵, evenimente despre sănătatea femeii, mii de produse pentru bebeluşi și cursuri gratuite pentru părinți.

Baby Boom Show își deschide porțile joi, 15 octombrie 2026, la ora 10:00, în Pavilionul A de la ROMEXPO, București. Ediția de toamnă reunește peste 400 de branduri pentru viitori părinți și familii cu copii între 0 şi 3 ani, oferte de Black Friday, lansări de produse, cursuri gratuite, loc de joacă și ateliere creative pentru copii. Accesul este gratuit joi și vineri, pe baza invitației descărcate online, iar copiii intră gratuit în toate cele patru zile de eveniment (15-18 octombrie).


Cumpărături pentru bebe pe două niveluri și reduceri de până la 80%

În Cupola de la ROMEXPO, vizitatorii pot compara produse și prețuri și pot discuta faţă în faţă cu reprezentanții brandurilor, înainte de achiziție. La parter și la nivelul 1 sunt prezentate cărucioare, scaune auto, sisteme de purtare, mobilier și textile pentru camera copilului, produse pentru alăptare și hrănire, igienă și îngrijire, îmbrăcăminte, încălțăminte, bijuterii pentru copii, jucării, cărți și articole pentru botez. Vizitatorii găsesc și servicii medicale, pachete de naștere, bănci de celule stem, servicii educaționale și activități pentru copii.

Campania Black Friday include reduceri anunțate de expozanți de până la 80% la produse selectate - reducerile, produsele eligibile și condițiile diferă de la un stand la altul.

Două premiere în România pentru plimbările cu bebeluşul

Ediția de toamnă aduce două lansări în premieră: sistemul de purtare al brandului francez MAMA HANGS, care va fi lansat oficial în România la Baby Boom Show, și căruciorul YOYO⁵ de la Stokke. Vizitatorii pot vedea produsele de aproape, le pot testa și pot discuta cu reprezentanții brandurilor despre utilizare și caracteristici.

Cele două premiere aduc în atenție cele mai noi soluții de mobilitate pentru familiile cu copii mici, confortul părintelui şi libertatea de mișcare.

Sănătatea femeii înainte și după naștere

Baby Boom Show lansează o serie de evenimente dedicate sănătății femeii. Vineri, 16 octombrie, „Tu, în centru” abordează recuperarea și schimbările corpului femeii după sarcină, sănătatea metabolică, opțiunile medicale și estetice, cu accent pe evaluarea individuală, limite și așteptări realiste. Înregistrarea la eveniment începe la 15:30, iar deschiderea este programată la 15:45.

Sâmbătă, 17 octombrie, între 15:00 și 18:00, „Femeia, înainte de mamă” aduce în discuție prevenția, sănătatea reproductivă și pregătirea pentru o sarcină. Participantele pot adresa întrebări anonim și pot avea discuții individuale de orientare cu specialiștii. Partenerii oferă beneficii medicale și vouchere, în condițiile anunțate pentru fiecare ofertă. Accesul la ambele evenimente este gratuit, cu înscriere, în limita locurilor disponibile.

Cursuri gratuite pentru părinți și viitori părinți

Pregătirea pentru naștere, alăptarea, îngrijirea nou-născutului și primul ajutor la sugari și copii se numără printre temele cursurilor gratuite de la Baby Boom Show. Programul educațional abordează și siguranța copilului în mașină, dezvoltarea motorie, somnul bebelușului, diversificarea alimentației și alegerea creșei. Participarea la cursuri se face pe bază de înscriere. Detalii pe www.babyboomshow.ro.

Joacă și ateliere pentru copii

Locul de joacă completează vizita în familie, la târg. Zilnic, între 10:00 și 12:00, cei mici pot participa la ateliere de bricolaj în care construiesc și decorează animăluțe din lemn. Sâmbătă, de la 11:00, vă propunem atelierul „Mici Bucătari, Mari Decizii Sănătoase”, susținut de dr. Diana Voican, cu activități practice pentru copii și părinți.

Noutăți pentru familie și un cadou pentru o viitoare mamă

Ediția de toamnă readuce în atenţia viitoarelor mămici tombola „Cadou de bun-venit”, care oferă un pachet cu produse pentru bebeluș, de la cărucior, la pătuţ, scaun de masă, pompă de sân, monitor video, hăinuţe, jucării şi încă multe altele.

Participarea presupune înscrierea la tombolă și o achiziție din târg, fără valoare minimă impusă, cu păstrarea bonului sau a facturii, conform regulamentului.

Program și acces

Baby Boom Show are loc în perioada 15–18 octombrie 2026, la ROMEXPO, Pavilion A, București. Programul este 10:00–18:00 în zilele de joi, vineri și sâmbătă și 10:00–17:00 duminică.

Joi și vineri, accesul este gratuit, cu invitația descărcată online. Biletul cumpărat la fața locului costă 35 lei. Până pe 14 octombrie inclusiv, biletul online poate fi achiziționat cu 25 lei. Copiii intră gratuit în toate zilele. Invitațiile tipărite distribuite prin Programul Voucher Materna sau ASSMB permit accesul gratuit în oricare dintre cele patru zile, conform condițiilor publicate.

Agenda, înscrierile, ofertele și harta interactivă cu amplasarea expozanților la parter și la nivelul 1 sunt disponibile pe www.babyboomshow.ro.

Baby Boom Show este cel mai mare târg din România dedicat viitorilor părinți și copiilor de 0–3 ani, organizat de EUROEXPO Fairs.

Subiecte și repere pentru redacțiile TV

ROMEXPO, Pavilion A • 15–18 octombrie 2026

Selecție de unghiuri editoriale și momente din programul public. Interviurile și demonstrațiile dedicate unei echipe TV se stabilesc în prealabil cu organizatorii și participanții.

Cât costă pregătirile pentru un copil

Reportaj din standuri despre bugetul pentru cărucior, scaun auto și pătuț. Cadre cu produse, prețuri afișate și comparații între modele. Întrebări pentru părinți despre lista de cumpărături și pentru expozanți despre diferențele de preț și reducerile concrete. Repere: parter și nivelul 1, în programul târgului.

Două premiere pentru plimbările cu bebe

Sistemul de purtare MAMA HANGS și căruciorul YOYO de la Stokke. Subiect: ce caută părinții la produsele pentru deplasările cu un copil mic și cum compară confortul, manevrarea și transportul. MAMA HANGS este lansat oficial în România pe 15 octombrie în standul Câte-n lună și-n stele, la parter. Orele demonstrațiilor pentru presă și punctul de filmare pentru YOYO se stabilesc cu organizatorii.

Ce fac părinții când copilul se îneacă cu alimente

Mini-curs ResQ, zilnic de la 13:00. Subiect de serviciu public, cu explicații și demonstrații de prim ajutor oferite de echipa cursului. Joi, între 16:00 și 18:00, cursul despre primul an cu bebe oferă și teme despre transportul nou-născutului și îngrijirea după externare.

Corpul după naștere și sănătatea înainte de sarcină

Vineri, 16 octombrie, „Tu, în centru”: înregistrare 15:30, deschidere 15:45.

Sâmbătă, 17 octombrie, „Femeia, înainte de mamă”: 15:00–18:00. Unghiuri: presiunea revenirii la forma de dinainte, când este necesară evaluarea medicală, întrebările pe care femeile le amână și rolul partenerului în evaluarea fertilității.

Copiii gătesc și construiesc alături de părinți

Cadre de activitate: bricolaj cu Lura Atelier, zilnic 10:00–12:00, la locul de joacă. Sâmbătă, 17 octombrie, 11:00: atelier SAMAS despre alimentație, cu pregătirea unei gustări în familie. Oportunități pentru reportaje despre joacă, creativitate și implicarea copiilor în pregătirea mesei.

Linkuri pentru documentare

Program și acces: https://babyboomshow.ro/cum-poti-vizita-targul/

Hartă și expozanți: https://babyboomshow.ro/branduri-prezente/

Cursuri: https://babyboomshow.ro/cursuri-seminarii/

Ateliere: https://babyboomshow.ro/loc-de-joaca-si-ateliere-creative/

Evenimente: https://babyboomshow.ro/expozanti/tu-in-centru/ și https://babyboomshow.ro/femeia-inainte-de-mama/


Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha