31
None

Centrul Medical Medsana oferă în lunile iulie şi august 15% reducere la analizele medicale

     Luna aceasta, Centrul Medical Medsana împlineşte 15 ani de activitate. În semn de mulţumire pentru încrederea acordată în cei 15 ani, Medsana oferă în lunile iulie şi august 15% reducere la serviciile de laborator tuturor clienţilor persoane fizice.

     Astfel, aproximativ 450 de analize din domeniul biochimiei, endocrinologiei, electroliţilor, hematologiei, imunologiei, electroforezei, markerilor tumorali, bacteriologiei, biologiei moleculare şi anatomiei patologice vor costa cu 15% mai puţin pe timpul verii. Medsana îşi încurajează astfel clienţii să adopte un comportament preventiv legat de starea lor de sănătate.

      “Vara ne facem de obicei mai mult timp pentru noi, ne luăm concediu şi plecăm în vacanţă sau pur şi simplu ne odihnim. Oferta de vară Medsana vine să încurajeze clienţii să profite de această perioadă a anului nu numai pentru a se odihni, ci şi pentru a se ocupa mai mult de sănătatea lor. Prevenţia înseamnă respect pentru viaţă şi de aceea vrem să facem aceste servicii cât mai accesibile. ” a declarat Vassilis Chaniotis, Director General Centrul Medical Medsana.

     În cadrul laboratoarelor Medsana, echipa medicală utilizează tehnologii de ultimă generaţie, oferind astfel pacienţilor siguranţă şi încredere prin acurateţea rezultatelor şi rapiditatea eliberării acestora.

    “Echipa medicală a Centrului Medical Medsana, a încurajat întotdeauna comportamentul profilactic în rândul pacienţilor. Un set complet de analize realizate periodic le oferă acestora indicii importante despre starea de sănătate şi despre riscurile la care sunt supuşi. Combinând tehnologia modernă cu o echipă medicală de excepţie, laboratorul nostru demonstrează excelenţa în domeniul paraclinic. Acest lucru este deosebit de important pentru pacient deoarece un rezultat corect al unei analize de laborator va determina un diagnostic corect şi un tratament adecvat.“ a declarat Olga Baltac, Director laborator Centrul Medical Medsana.

     Reducerea de 15% va fi aplicată tuturor analizelor de laborator, cu excepţia testărilor genetice. Reducerea nu se poate cumula cu alte reduceri şi promoţii existente în clinicile Medsana. Pentru mai multe informaţii, regulamentul campaniei este disponibil pe www.medsana.ro .

Pentru informaţii suplimentare, va rugăm contactaţi: Raluca Buzea, jr. PR manager THE PRACTICE raluca@thepractice.ro, 0751 751 491  

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha