Psiholog Ramona Schenker
Comunicarea în domeniul oncologiei medicale nu este un proces facil, nici pentru echipa medicală, și cu atât mai puțin pentru pacient și familia acestuia, pentru că a comunica fără empatie și compasiune, este o eroare, mai ales în relația cu pacienții oncologici.
Poate fi dificil să știi ce să-i spui cuiva bolnav de cancer. Mulți oameni spun lucruri nepotrivite fără să-și dea seama. De multe ori facem tot ce putem, dar eforturile noastre sunt încă insuficiente. Cu ani în urmă, oamenii vorbeau în șoaptă despre cancer. Astăzi, în ciuda prevalenței sale, a progreselor în tratament și a ratei de supraviețuire în creștere, mulți medici încă nu știu cum să gestioneze tipul acesta de veste. A stăpâni acele abilități de folosire a limbajului nonverbal și paraverbal care să întărească cuvintele pe care le rostim în fața pacienților noștri, este la fel de important ca și prescrierea tratamentului medical.
Boala oncologică este considerată o boală cu prognostic sumbru, având o evoluție imprevizibilă și efecte secundare ale tratamentelor traumatizante. Pacienții care finalizează tratamentele specifice nu sunt declarați vindecați, ci „în curs de monitorizare“. Societatea nu ne ajută foarte mult cu schimbarea paradigmei „de cancer nu s-a vindecat nimeni“, aceste credințe întărind ideea de afecțiune gravă, și generând sentimente de milă și compătimire. Pe de altă parte, accesul facil la informații și date cu aspect statistic, a transformat acest diagnostic într-o boală statistică care întărește ideea de sumbritate..
Toate aceste aspecte se rasfrâng asupra pacientului și familiei acestuia, în momentul confirmării unui diagnostic oncologic. Apariția bolii, ca și etichetă, ca și simptomatologie, efectele secundare ale tratamentelor specifice, greutățile financiare, reprioritizarea evenimentelor din viața familiei, toate acestea pot conduce la nevoia de izolare și singurătate, și chiar la pierderea scopului vieții.
Revenind la comunicarea cu pacientul oncologic și cu persoana de susținere, în momentul în care comunicăm informații medicale din sfera diagnosticelor oncologice trebuie să ținem cont de aspectele menționate mai sus pentru a putea ajuta „omul“ din fața noastră.
Fiecare persoană are în spate o istorie, anumite experiențe care generează anumite sensibilități și care se accentuează în momentul confruntării cu un diagnostic oncologic, întrucât activează conștiința efemerității fiecăruia dintre noi. Aceștia sunt factorii de vulnerabilitate ai pacientului, care dacă nu sunt luați în considerare, în combinație cu implicațiile bolii, pot genera o simptomatologie psihică de tipul depresiei și anxietății. Această simptomatologie este principalul factor de evoluție nefavorabilă al tratamentului specific oncologic.
Chiar dacă este dificil să comunici informații care anunță vești proaste, trebuie evitată delegarea responsabilității de comunicare și incurajată comunicarea de tip bidirectional. Delegarea responsabilității este un act de amânare și evitare a confruntării cu realitatea, ceea ce poate duce la amânarea tratamentelor sau chiar la refuzul acestora. Medicul este cel care trebuie să încurajeze implicarea participanților în procesul de comunicare, astfel încât să nu lase posibilitatea pacientului să creadă că dacă medicul ar fi avut ceva să-i comunice, i-ar fi comunicat, iar medicul să se complacă în situația de a crede că dacă pacientul ar fi avut ceva să îl întrebe, l-ar fi întrebat. Pentru fiecare tipologie de pacient trebuie găsit un canal adecvat de a transmite informații, astfel încât să nu existe bariere de comunicare.
Din punct de vedere legislativ, conform legii 46/2003, Art. 6: Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale, precum și cu privire la date despre diagnostic si prognostic. Art. 7: Pacientul are dreptul de a decide dacă mai dorește să fie informat în cazul în care informațiile prezentate de către medic i-ar cauza suferință. Art. 9: Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat și de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său. Art. 10: Rudele si prietenii pacientului pot fi informați despre evoluția investigațiilor, diagnostic și tratament, cu acordul pacientului.
Din punct de vedere practic, în România nu există un protocol de comunicare a diagnosticelor și informațiilor din domeniul oncologiei medicale, dar la nivel internațional sunt recunoscute 6 cerințe care, dacă sunt respectate, asigură o eficacitate crescută a procesului de comunicare:
- Securizează spațiul de desfășurare al conversației.
- Află percepția pacientului despre situația medicală cu care se confruntă.
- Află dacă pacientul vrea să cunoască detalii despre diagnostic, tratament, prognostic.
- Oferă informații securizând emoțional pacientul.
- Oferă timp pacientului să se ventileze emoțional.
- Verifică dacă informațiile transmise au fost asimilate corect, încurajează feedback-ul.
Deoarece cancerul este asociat cu suferință, tratament agresiv, desfigurare și stigmatizare, conținutul comunicării este unul foarte complex, incluzând factori psihosociali și culturali. Implicarea familiei în îngrijirea medicală poate fi folosită într-un mod pozitiv în beneficiul pacientului începând de la gestionarea informațiilor cu privire la diagnosticul oncologic complet, până la implicațiile tratamentelor și curativitate.
Din ce în ce mai mult se observă, la nivel social că diagnosticul oncologic devine un diagnostic al întregii familii. Într-o societate tradițională precum țara noastră, familia joacă un rol semnificativ în fiecare etapă a diagnosticului și gestionării bolii.
