71
None

Conferința Internațională ABA aduce 8 lectori internaționali la ediția a cincea

Evenimentul anual dedicat analizei aplicate a comportamentului aduce la București lectori de top în terapia ABA din Statele Unite, Marea Britanie, Norvegia și România, pentru a susține prezentări și workshop-uri la a cincea ediție a Conferinței Internaționale ABA ce are loc la Universitatea Româno-Americană între 8 și 10 aprilie. Doritorii se mai pot înscrie pentru a participa la conferința din acest an completând formularul online și achitând la fața locului.

Evenimentul, organizat de Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată și Asociația Help Autism, în parteneriat cu instituții publice, asociații profesionale și organizații neguvernamentale, reunește în fiecare an în jur de 500 de participanți din țară și din străinătate – psihologi, medici, cadre didactice, studenți si părinți ai copiilor cu autism.

Conferința Internațională ABA a devenit un reper pentru formarea terapeuților români și pentru informarea părinților. Prin colaborarea între instituțiile române și cele din afară vom continua dezvoltarea ABA în România și recunoașterea profesiei de analist comportamental”- menționează Anca Dumitrescu, psiholog și coordonator științific al conferinței.

În acest an, 8 lectori străini vin la București pentru a vorbi despre ultimele noutăți la nivel internațional în domeniul analizei aplicate a comportamentului - terapia care stă la baza recuperării în autism. De asemenea, se discută despre integrarea în școli și grădinițe a copiilor cu autism, dar și despre decontarea terapiei acestora prin sistemul public.

Printre specialiștii străini care contribuie anul acesta la formarea terapeuților români se numără Sigmund Eldevik, psiholog clinician și profesor de psihologie la Colegiul Universitar din Oslo și Akershus, Jane S. Howard (SUA) - profesor emerit de psihologie în cadrul California State University, Jill C. Dardig (SUA) - profesor emerit de educație la Universitatea de Stat Ohio Dominican, prezenți pentru prima dată în România. Alături de ei, prezintă în primele două zile ale conferinței, secțiune dedicată în primul rând psihologilor și terapeuților ABA, și: Neil Martin (SUA) - specialist ABA și directorul pentru relații internaționale a Behavior Analyst Certification Board, Christos Nickopulous (Marea Britanie) - profesor universitar, clinician și cercetător cu peste 17 ani de experiență în practica ABA și William L. Heward (SUA) - profesor emerit la The Ohio State University - cunoscuți publicului român de la conferința de anul trecut.

Conferința continuă duminică cu workshop-uri dedicate diagnosticului și recuperării în autism susținute de medici și psihologi români. Tot în cadrul conferinței, se lansează „Semnează Aici - o carte despre contracte pentru copii și părinți”, scrisă de Jill C. Dardig și William L. Heward și tradusă pentru prima dată în limba română.

La nivel național, evenimentul este acreditat de către Colegiul Psihologilor și Colegiul Medicilor din România, iar la nivel internațional de Behavior Analyst Certification Board, participanții urmând să primească credite în funcție de formare și nivel de implicare.

Programul detaliat al celor trei zile ale evenimentului poate fi consultat pe site-ul conferinței: www.conferinta-aba.ro/editia-2016/.

Partenerii ediției sunt Colegiul Psihologilor și Colegiul Medicilor din România, Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale, Asociația Română de Psihoterapia Copilului și Adolescentului și Profesii Asociate, Societatea Națională de Medicina Familiei, Societatea Română de Pediatrie și Asociația ABA România.

Alte articole despre:

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha