53
None

E-DETECT TB, primul program de screening activ al tuberculozei din România

Aproximativ 20.000 de persoane vor fi examinate, cu ajutorul unei unități medicale mobile

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Programul Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei din România (PNPSCT) și Societatea Română de Pneumologie lansează oficial, astăzi, 20 noiembrie 2018, programul E-DETECT TB, prima campanie de depistare activă a tuberculozei (TB) în țara noastră, realizată prin intermediul unei caravane mobile.

E-DETECT TB este implementat în cadrul PNPSCT, coordonat de către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, cu scopul de a asigura depistarea precoce, activă, a pacienților cu TB. Aceasta, în contextul în care tuberculoza este o problemă majoră de sănătate publică în România, unde se înregistrează cea mai mare incidență a bolii dintre toate țările Uniunii Europene1.

Populațiile vulnerabile, în centrul proiectului E-DETECT TB

E-DETECT TB urmărește depistarea activă a TB, în grupurile de populație vulnerabilă, care includ: deținuți, persoane fără adăpost, Rroma, utilizatori de droguri, populații foarte sărace, cu acces limitat la asistență medicală.

În aceste categorii, incidența TB este de până la 7.5 ori mai mare decât media2 înregistrată în populație, per total:

· Populațiile sărace la care accesul la asistență medicală este limitat, sunt o categorie vulnerabilă în fața tuberculozei, pentru că sunt aflate la depărtare față de unități medicale specializate.

· Persoanele fără adăpost, care trăiesc într-o sărăcie extremă, în condiții de trai insalubre, fără măsuri de igienă și fără acces la servicii medicale și sociale, reprezintă o grupă neinvestigată în ceea ce privește riscul de dezvoltare a tuberculozei.

· La populația Rroma, potrivit datelor Departamentului de supraveghere epidemiologică, incidența tuberculozei este de aproximativ 2.5 ori mai mare decât în populația generală3.

·  În 2017, în rețeaua penitenciarelor au fost raportate 105 cazuri noi și recidive de tuberculoză, ceea ce reprezintă o incidență de aproximativ 7.5 ori mai mare față de populația generală4.

„Prin demararea acestui proiect, intensificăm lupta împotriva tuberculozei, mergem noi către grupurile de populație vulnerabilă. Practic, astăzi demarăm prima campanie de diagnosticare activă a tuberculozei realizată în România. Problematica TB este una complexă, care privește personalul medical implicat, persoanele afectate, autoritățile, dar și comunitatea în ansamblul ei, deoarece vorbim despre o afecțiune cu un puternic impact în sănătatea publică. Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” este implicat cu responsabilitate în derularea strategiilor și politicilor de sănătate realizate de către Ministerul Sănătății sau aliniate inițiativelor Organizației Mondiale a Sănătății, ale ONU sau ale altor organisme naționale sau internaționale în privința problematicii TB, deoarece dispunem de o resursă umană bine pregătită în managementul pacientului cu tuberculoză și tuberculoză multidrog-rezistentă.”, a declarat dr. Beatrice Mahler-Boca, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” și vicepreședinte al Comisiei de Pneumologie a Ministerului Sănătății. 

 Aproximativ 20.000 de persoane vor fi examinate în cadrul E-DETECT TB

Campania de screening activ urmează să acopere aproximativ 20.000 de persoane din categoriile de risc, cu posibilitatea de extindere până la 25.000 de beneficiari.

Examinările vor fi realizate cu ajutorul unei unități medicale mobile, dotate cu echipament imagistic și de diagnostic molecular, de către specialiști din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, cu sprijinul PNPSCT.

Testările includ examene radiologice și examene de spută în rândul populațiilor vizate, astfel:

·  Primul pas îl reprezintă completarea unui chestionar medical, la intrarea persoanei care va fi examinate în unitatea medicală mobilă și înregistrarea datelor medicale și socio-demografice.

·  Apoi, se trece la efectuarea unei radiografii pulmonare, care este transmisă printr-un sistem de telemedicină către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, unde un specialist pneumolog din cadrul proiectului va analiza rezultatul imagistic; în paralel se va face o altă interpretare de către un medic din partea partenerului din Olanda - KNCV Tuberculosis Foundation.

·  La suspecții de TB identificați în urma anamnezei, la care rezultatul radiografiei este anormal, urmează recoltarea sputei pentru efectuarea investigației bacteriologice. Pentru examenul de spută, unitatea medicală mobilă este dotată cu un sistem de diagnostic automatizat avansat, care poate identifica ADN-ul complexului Mycobacterium tuberculosis (MTB) și rezistența la unul dintre antibioticele utilizate în tratamentul TB.

Pacienții depistați cu TB vor intra ulterior într-un program de tratament complet și de monitorizare (inclusiv prin intervenții de creștere a aderenței la tratament), conform recomandărilor naționale referitoare la controlul TB.

„Implementarea strategiilor de control al TB necesită, pe lângă o infrastructură de diagnostic și tratament modernă, specialiști foarte bine pregătiți. La acest capitol, Societatea Română de Pneumologie a dezvoltat și continuă să dezvolte programe de educație medicală axate pe promovarea aplicării în România a celor mai moderne mijloace de diagnostic și tratament din practica medicală a tuberculozei și pe îmbunătățirea managementului tuberculozei, cu beneficii asupra calității vieții persoanelor afectate.”, a declarat prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, președintele Societății Române de Pneumologie.

Tuberculoza, prioritate de sănătate publică în România

În țara noastră, în fiecare an, aproximativ 1.000 de oameni mor din cauza TB și alți în jur de 16.000 se îmbolnăvesc de TB, cei mai mulți din rândul populației tinere și active5. La nivelul anului 2016, incidența tuberculozei în România era de cinci ori mai mare decât media UE: 20% din totalul cazurilor raportate în UE sunt atribuite României, în condițiile în care deține doar 4% din populația UE6.

Astfel, deși în ultimii ani s-au înregistrat progrese importante în ceea ce privește controlul acestei boli, tuberculoza rămâne una dintre problemele prioritare de sănătate publică la noi în țară. În acest sens, Strategia Națională de Control al Tuberculozei 2015-2020 este concentrată pe oprirea cât mai rapidă a răspândirii bolii în rândul populației, prin diagnosticarea promptă a tuberculozei la pacienții care prezintă simptome și prin tratarea afecțiunii până la vindecare.

„Proiectul E-DETECT TB este o componentă extrem de importantă în cadrul Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei, pentru că ne permite penetrarea unor categorii de populație foarte vulnerabile în fața îmbolnăvirii și depistarea rapidă a TB, datorită echipamentelor de diagnostic avansate cu care este dotată unitatea mobilă. Obiectivul Programului este ca până în 2020 să atingem o rată de diagnosticare de minimum 85% din toate cazurile estimate de TBC sensibilă şi TB MDR și prin asigurarea unui tratament precoce, prin care să reducem răspândirea bolii, să scădem incidența globală a TB, în populație. Nu trebuie să uităm, totuși, că oricine este expus riscului de îmbolnăvire, indiferent de mediul din care provine, de aceea, este fundamental ca în momentul în care sunt observate simptome respiratorii, acestea să nu fie ignorate și să fie consultat medicul pneumolog.”, a declarat dr. Ioana Munteanu, Coordonatorul național al PNPSCT.

Despre E-DETECT TB

Proiectul E-DETECT TB  este derulat la nivel european în țări precum: Bulgaria, Italia, Marea Britanie, Olanda, România, Suedia și include mai multe componente: diagnosticarea activă (România, Bulgaria), detectarea, prevenirea și tratamentul TB în rândul migranților (Italia), respectiv realizarea unui registru cu evidența cazurilor de TB latentă și activă în Europa (Marea Britanie, Olanda, Suedia). Programul este este co-finanțat de către Comisia Europeană, prin Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente.

În România, E-DETECT TB este implementat de către o echipă de specialiști ai Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, cu sprijinul Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei în România.

Valoarea totală a proiectului, în țara noastră, este 970.449 euro și este co-finanțat de către Ministerul Sănătății, care a alocat 612.069 de euro.

 

Referințe:

1,5,6INSP - http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2018/03/analiza-de-situatie-tbc-2018-final.pdf

2,4PNPSCT – Departamentul de Evaluare-Monitorizare

3 INSP - Departamentul de Supraveghere Epidemiologică



Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha