52
None

Koflet - emblema unei campanii de succes „Împotriva bolilor de sezon fără antibiotice”!

Practica medicală de medicină primară rămâne indiscu-tabil, una dintre cele mai provocatoare ramuri ale medicinii. Oportunitatea de a îngriji segmente diferite de populaţie - începând cu nou-născutul, copilul mic atât de delicat şi sensibil, familia în ansamblul ei, seniorul, face ca medicina de familie să vină în contact, nu doar cu pacienţi diverşi purtători ai unor afecţiuni diferite, dar mai ales, cu abordări terapeutice pe cât de diferite, pe atât de provocatoare.

Poţi câştiga „bătălii” de moment folosind remedii spectaculoase precum antibioticele administrate în infecţii. Efectul lor se instalează rapid şi spectaculos, la prima utilizare, fireşte dacă a fost ales pe criterii ştiinţifice. Poţi repeta experienţa la o nouă îmbolnăvire, dar cu certitudine că te vei confrunta, ca practician şi cu momentul în care „medicamentul miracol” utilizat anterior nu va mai avea acelaşi efect. Reducerea sau dispariţia efectului, poate apărea într-un timp variabil. Din pacate, putem avea trista certitudine că acest moment sigur va fi atins de obicei într-un timp extrem de scurt, prin apariţia efectului de „rezistenţă„ al organismului la acel produs. Pentru a câştiga un „război” şi a instaura „o pace de succes”, tradusă prin menţinerea sănătăţii organismului, ai nevoie să lupţi cu un ”soldat foarte bine dotat şi instruit să aibă eficienţă maximă”. ”Soldatul” nostru nu va trebui să aibă efecte secundare sau reacţii adverse. Va fi „dotat” cu o toleranţă foarte bună şi cel mai important, efecte benefice rapid instalate asupra organismului.

Medicamentul ideal, vedeta unei astfel de campanii, ar trebui să aibă câteva caracteristici: să fie uşor de administrat, accesibil, uşor de procurat, acceptat cu plăcere de către pacient indiferent de vârstă, efect terapeutic rapid instalat, de durată, fără a produce dependenţă, rezistenţă şi nu în ultimul rând, să fie compus din remedii naturale, adaptate cerinţelor şi posibilităţilor pacientului mic sau mare.

În anul 2012, la nivelul cabinetului nostru am iniţiat o Campanie activă ”Împotriva bolilor de sezon fără antibiotice”. Campania a demarat cu scopul bine definit, de a promova un stil de viaţă sănătos atât la nivel de prevenţie, cât şi la nivelul tratamentului. În esenţă, campania îşi propune educaţia pacienţilor proprii de a nu recurge în mod abuziv la remedii agresive, nejustificate, lipsite de temei medical (no evidence based medicine), precum utilizarea antibioticelor cu largheţe pentru orice afecţiune, doar pentru că „dacă nu strică, sigur fac bine”!

Încurajarea adresabilităţii pacientului către medicul său de familie, solicitarea unui sfat medical pertinent de la un specialist care te cunoaşte, pentru că eşti pacientul, sau nu, de azi, nu de ieri, ci de foarte mulţi ani, în cele mai multe situaţii, face ca această campanie de conştientizare a riscurilor automedicaţiei să fie o campanie largită, implicată, în care invităm alături de noi profesionişti din domeniul sănătăţii, din media, dar mai ales pacienţii.

În cazul „bătăliei împotriva virozelor„ care se desfăşoară în fiecare sezon de toamnă-primăvară, iar mai nou, de când asistăm la modificarea anotimpurilor, întreg anul ne confruntăm cu numeroase dileme: Cum să alegem un produs? De unde ştim că ne este benefic? Cum să ştim cât din acel produs ne este indicat? Cât timp îl administrăm? Ce efecte are, în timp, asupra organismului nostru?… sunt doar câteva din întrebările pe care orice om de bun simţ şi le va pune cu siguranţă.

Luat punctual:

1.La primele semne de viroză, contactăm medicul de familie sau asistenta acestuia pentru un sfat sau la nevoie o programare pentru consultaţie;

2.Până la stabilirea momentului întâlnirii cu echipa medicului de familie, parcurgem câteva etape aflate la îndemâna oricui: dieta alimentară uşoară cu lichide multe, fructe, legume, fără consum carnat excesiv, alături de remedii de  preferinţă naturale, fără coloranţi, fără conservanţi toxici, îndulcitori artificiali, adresate simptomelor pe care le avem: ex. tuse uscată sau umedă (Koflet), secreţii nazo-faringiene abundente (apa de mare) sau senzaţie de gât uscat, iritat, etc.;

3.Utilizăm remedii naturale 3-5 zile, timp în care supraveghem: temperatura corporală, posibilele erupţii pe piele, aspectul secreţiilor nazale, scaunele, starea generală, etc. După acest interval, mai ales dacă este asociată odihna, evitarea aglomeraţiei, organismul se va reface rapid, astfel încât să ne permită revenirea la viaţa activă de fiecare zi.

Un astfel de „soldat ideal”, aflat la îndemâna tuturor, în cazul unor infecţii respiratorii acute: sinuzite, rinofaringite, adenoidite, bronşite, pneumonii sau la pacientul cu afecţiuni cronice:  sinuzite cronice, bronşite cronice, bronsiectazii, etc. uşor de manevrat ca dozaj, formă de prezentare, toleranţă, este reprezentat de Koflet. Koflet este un sirop combinat din plante şi miere de pădure în concentraţie de 25%.

În compoziţia acestei bijuterii terapeutice intră Balsamodendron mukul (Guggul) cu efect antiimflamator, imunostimulator şi expectorant. Gustul plăcut este dat de către Glycyrrhiza Glabra (rădăcină de Lemn dulce) cu efect expectorant şi bronhodilatator. Substanţele de bază ale Lemnului dulce - glicirizina şi acidul glicirizic, întăresc efectul expectorant, flavonoidele şi saponinele prezente în lemnul dulce, aduc în plus efectul antiimflamator al produsului. Adhatoda zeylenica (Vasaka) este o plantă utilizată foarte frecvent în medicina tradiţională indiană datorită calităţilor sale fluidifiante, bronhodilatatoare şi antibacteriene. Vitis vinifera (Viţa de vie) are efect antiinflamator şi expectorant. Resveratrolul conţinut în coaja sâmburilor roşii este un antioxidant foarte puternic, eficacitatea sa în procesul de restaurare a arhitecturii epiteliului bronşic fiind maximă. Ocimum sanctum (Busuiocul mic) prin conţinutul de acid ursolic din frunze, are efect antialergic, previne degradarea mastocitelor şi eliberarea de histamină, în consecinţă va reduce cu succes bronhospasmul, ceea ce permite utilizarea siropului în cazul infecţiilor însoţite de tuse spastică, repetitivă, obositoare, mai ales în infecţiile copilului mic (ex. wheezing-ul recurent, bronsiolite). Extractul de Tinospora Cordifolia (Guduchi) este denumit chinină indiană datorită proprietăţilor antipiretice importante: are rol imunomodulator, determinând creşterea Ig-lor. Prezenţa sa permite administrarea produsului pe perioade îndelungate 14-21 zile, având efecte excelente de stimulare a imunităţii locale şi generale.

Pe lângă aceste plante, Koflet conţine şi miere de pădure. Calităţile sale antibacteriene, antiinflamatoare, antioxidante, fluidifiante şi expectorante, acţionează sinergic cu principiile active din sirop, făcând din Koflet un produs eficient şi sigur în toate tipurile de tuse. Nu în ultimul rând, gustul plăcut pe care îl induce, face ca siropul să fie agreat de către copii.

Proprietăţile mucolitice şi expectorante, fluidificarea secreţiilor bronşice cu uşurinţă, îl fac util în tusea productivă. Koflet poate fi recomandat şi în tusea neproductivă datorită acţiunii de reducere a iritaţiei bronşice şi bronhospasmului întâlnite în procesele bronho-obstructive. Avantajul acestui sirop este reprezentat şi de faptul că nu opreşte tusea prin acţiune la nivel central, ci o înlătură prin combaterea cauzelor care au provocat-o. În consecinţă nu va produce nici dependenţă prin utilizare pe perioade mai mari.

Dozajul facil, absenţa efectelor secundare, permite administrarea Koflet atât copiilor în vârstă de peste 1 an în doze de 5 ml de 3-4 ori pe zi, cât şi adulţilor în doze de 5-10 ml de 3-4 ori pe zi. Dozele se pot ajusta în funcţie de gravitatea cazului şi de vârstă şi greutatea pacientului.

Ideal recomandăm administrarea Koflet 3-7 zile, dacă după 7 zile tusea nu cedează, pacientul trebuie reevaluat de către medicul curant.

Pentru diabetic se va utiliza Diakof, are aceeaşi compoziţie în plante, dar nu conţine miere şi nici zahăr, ci  un îndulcitor care va permite utilizarea la pacientul diabetic.

Concluzii:

1.Solicitaţi un sfat sau consult medical la medicul dvs de familie de la primele semne de viroză;

2.Nu utilizaţi antibiotic fără prescripţie medicală. Este ineficient în cazul unei viroze, în schimb poate avea efecte secundare nedorite (alergii, suprainfecţii cu ciuperci, diareea de antibiotic, etc.);

3.Utilizarea unor preparate care se adresează simptomelor afecţiunii de care suferiţi (ex. tuse seacă sau productivă în caz de infecţii respiratorii sezoniere) având la bază remedii naturale, atent selecţionate şi produse, pot duce rapid la remiterea simptomelor prin activarea şi stimularea imunităţii proprii organismului.

Dr. Herdea Valeria

Medic primar medicină de familie

Instructor formator MF

Comentarii


barta

Nu stiu cum sa procedez si de aceea va cer un sfat.Am un copilaș de 6 ani.Medicul nostru de familie ne tratează cu antibiotice pentru orice răceală. Îmi spune ca așa trebuie...si de fapt toți cei din orașul in care locuiesc eu procedează la fel.Când copilașul se îmbolnăvește trebuie sa mergem la medic deoarece merge la scoala si avem nevoie\r\n de motivare...si atunci pur si simplu ni se prescriu antibiotice. Nu stiu cum sa procedez ma învârt intr-un cer vicios.Va rog dati-mi un sfat .Va mulțumesc!

Feb. 11, 2015, 8:43 a.m.
0
0

Saptamana Medicala Administrator

Schimbati medicul de familie! Aveti acest drept.

Feb. 11, 2015, 10:02 a.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha