71
None

MESERIA DE ÎNSOTITOR AL COPILULUI CU AUTISM, PREDATĂ LA CURSURI ALE SOCIETAŢII CIVILE

• Opt copii cu autism din zece au nevoie de însoțitor (shadow) la clasă.

Societatea civilă face un nou pas spre integrarea copiilor cu autism. La inițiativa Asociației pentru Recuperarea și Integrarea Copiilor cu Autism (A.R.I.C.A), absolvenții și studenții la Psihologie au șansa de a participa la un curs despre rolul și metodele însoțitorilor la clasă ai copiilor cu autism. Un astfel de însoțitor, numit și shadow (umbră), este considerat necesar de către 80% dintre părinții copiilor cu tulburări din spectrul autismului, relevă studiile.

Psihologul Clinician Carmen Hotar, Președinte al A.R.I.C.A., consideră că orice absolvent de Psihologie, Psihopedagogie specială, Asistență Socială sau Pedagogie poate fi însoțitorul unui copil cu autism. “Însoțitorul la clasă trebuie să fie un bun observator, să fie empatic, perseverent, răbdător, punctual și, cel mai important, să aiba noțiuni despre autism”.

Cursul “Importanța shadow-ului în integrarea copilului cu autism”, organizat de A.R.I.C.A. în 12 Noiembrie la București, se adresează totodată părinților copiilor cu autism.

Nenumărați părinți ne-au solicitat recomandări privind potențiali însoțitori la clasă pentru copiii lor, astfel că ne-am propus să organizam frecvent cursuri care sa le furnizeze candidaților instrumente și tehnici. Totodată, părinții care vor să înțeleagă mai bine ce se întâmplă la școală cu copilul lor, cum acesta poate fi ajutat să se integreze, cum lucrează un shadow și ce obiective se urmăresc în procesul terapeutic sunt invitați, de asemenea, să ni se alăture”, explică psihologul Carmen Hotar.

Autismul este o tulburare neurobiologică severă, care afectează comunicarea, relaţionarea şi integrarea senzorială. În România, conform ONG-urilor care se ocupă de această afecțiune, peste 30.000 de copii au autism. Numărul copiilor cu această tulburare ar fi însă mult mai mare, în condițiile în care majoritatea celor afectați nu figurează în evidența oficială, mai susțin reprezentanții societății civile.

Conform specialiștilor, la copiii cu autism, intervenția terapeutică trebuie să fie zilnică și în regim susţinut, iar principiile trebuie însușite și aplicate acasă și de către familie. De asemenea, esențial pentru  progresele copilului cu autism este ca acesta să fie expus cât mai mult unor medii sociale tipice (copii și alte persoane cu dezvoltare normală), precum grădinița sau școala.

Cu diagnosticare precoce, educație adaptată și servicii de sprijin, o persoană cu autism își poate atinge potențialul maxim, mai spun specialiștii.

Cea mai recentă anchetă cantitativă realizată de Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA) relevă că, dintre copiii cu tulburare din spectrul autist de vârstă școlară, aproximativ 60% sunt deja cuprinși în învățământ sau urmau să intre în clasa zero în septembrie 2015, 21% frecventau încă grădinița, deși aveau vârsta de a fi integrați în ciclul primar, iar 18% nu erau deloc cuprinși în învățământ. Aproximativ jumătate dintre elevii cu autism care ar fi avut nevoie de un profesor itinerant și de sprijin au și beneficiat, periodic, de serviciile unui astfel de specialist, conform aceleiași anchete.

Comentarii


Florentin Bud

Cautam însoțitor si shadow pentru copil cu intarziere in dezvoltare de 8 ani, pentru a fi însotit la şcoală și a participa cu acesta la cursuri (din septembrie) cat si la centru de recuperare. Program (scoală -07:20-12:00 de luni până vineri. Zona în care se află scoala este Margeanului - Rahova. In fiecare zi, de la scoală va merge la centru pe DELEA NOUA Până la ora 16:00.rnOferim salariu motivant si abonament de metrou și RATB. CV -uri pe WhatsApp Tel 0722674431; 0722331828.rnÎntr-un final se va încheia un contract la notariat pentru cel puțin un an! Pe perioada vacanțelor de iarnă și primăvară salariul se va plăti doar pentru a merge la centrul din DELEA NOUA și a participa la activități de recreere în parc.rnSalariul este mai mare decât minimul pe economie!

Sept. 3, 2017, 11:23 a.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha