38
None

Pacienţii cu insuficienţă renală din Botoşani pot beneficia de servicii de dializă la standarde internaţionale, oferite de Fresenius NephroCare România

     Fresenius NephroCare România, lider de piaţă în domeniul serviciilor private de dializă, a preluat centrul de dializă Euromedic din Botoşani. Această preluare este rezultatul procesului de achiziţie a diviziei de servicii private de dializă a Euromedic Internaţional realizat la începutul lui 2010 de către Grupul Fresenius Medical Care. În România, acest proces s-a definitivat la 1 iulie prin preluarea a 8 centre Euromedic. Începând cu această lună, compania Fresenius va demara un program amplu de îmbunătăţire a serviciilor de dializă din fostul centru Euromedic, pentru a furniza tuturor pacienţilor din Botoşani aceleaşi standarde de performanţă medicală prezente la nivel internaţional în toate centrele Grupului Fresenius.

     „Standardele noastre de calitate sunt un reper nu numai în România, ci şi în întreaga lume, Grupul Fresenius fiind cea mai importantă corporaţie la nivel mondial în domeniul serviciilor private de dializă. Vom implementa aceste standarde de calitate extrem de ridicate şi în centrul din Botoşani, garantându-le pacienţilor un tratament sigur şi eficient. Performanţa demonstrată de aceste standarde este confirmată şi de ultimul raport al Registrului Renal Român, potrivit căruia reţeaua de centre Fresenius NephroCare România a înregistrat în 2010 cel mai mic risc brut de deces, de 7,4%, comparativ cu toţi furnizorii de servicii de dializă de pe piaţa autohtonă. Conform aceluiaşi raport, riscul de mortalitate mediu este 13,6%, primii 3 furnizori cu cel mai înalt risc de deces fiind: sistemul public, cu 29,7%, reţeaua de centre Renamed, cu 12,9%, şi reţeaua de centre Avitum, cu 11,2%”, a declarat Dr. Alexandru Ciolan, Director General Fresenius Medical Care.

     Compania Fresenius şi-a planificat ca, în cel mai scurt timp posibil, să înlocuiască toate echipamentele medicale ale centrului din Botoşani cu aparate de ultimă generaţie, care să asigure o terapie eficientă şi individualizată, în funcţie de situaţia medicală a fiecărui pacient. Procesul de îmbunătăţire a fost demarat chiar din această săptămână, centrul fiind dotat cu două aparate noi pentru terapia de hemodiafiltrare. Deşi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate decontează integral doar 7% din numărul total de tratamente de hemodiafiltrare, Fresenius va furniza această terapie tuturor pacienţilor din Botoşani care au nevoie de ea. În acest sens, compania va suplimenta, dacă va fi necesar, numărul echipamentelor de hemodiafiltrare din centru.

     „În curând, pacienţii vor beneficia de servicii de dializă mai bune şi în acelaşi regim de gratuitate. Mai mult chiar, centrul nostru este singurul din Botoşani în care există un cabinet medical de nefrologie unde pacienţii din predializă, în urma trimiterii de la medicul de familie, sunt consultaţi gratuit pentru a li se stabili diagnosticul şi indicaţia de tratament prin dializă”, a declarat Dr. Ligia Iosub, medic nefrolog, coordonatorul activităţii medicale a centrului din Botoşani.

     Pacienţii dializaţi din Botoşani vor putea beneficia în noul centru de măsurarea şi monitorizarea atentă a excesului de apă din organism, cât şi a statusului nutriţional, graţie tehnologiei Body Composition Monitor. De asemenea, prin programul „Dializa de vacanţă” oferit de Fresenius vor avea posibilitatea să călătorească fără a-şi întrerupe şedinţele de dializă, atât pe teritoriul României, cât şi în străinătate. Accesarea acestui program se poate face prin programare cu cel puţin două săptămâni înainte la Telefonul Pacientului: 0723.550.123.

     Fresenius NephroCare România deţine în prezent 24 de centre de dializă dintre care 7 în regiunea Moldovei în Suceava, Bacău, Oneşti, Piatra Neamţ, Bârlad, Botoşani şi Iaşi, cel din urmă fiind considerat un centru de referinţă pentru serviciile private de dializă din regiune. Toate centrele de dializă Fresenius au implementat un sistem de management al calităţii conform standardului ISO 9001 şi 14001 şi au primit  certificarea TÜV Munchen.

     Pentru informaţii de presă suplimentare, vă rugăm să contactaţi Free Communication, persoană de contact Raluca Matei (0757 038 780; raluca.matei@freecomm.ro).  

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha