Al XVI-lea Congres Național de Pediatrie cu participare internațională 2023
Afisari: 1219Perioada: 27 - 30 septembrie 2023
Locatie: Centrul Internațional de Conferințe "CASINO" - Sinaia
Stimati colegi,
Ne face o deosebită plăcere să vă adresăm invitaţia de a participa la cel de-al XVI-lea Congres Naţional de Pediatrie, cu participare internaţională care se va desfășura în perioada 27-30 septembrie 2023, la Centrul International de Conferinte Sinaia (fostul Casino Sinaia).
Având în vedere tradiția acestui eveniment care se desfășoară o dată la doi ani şi importanţa acordată evenimentului de pediatrii din întreaga ţară, formatul din acest an va fi organizat în exclusivitate cu prezență fizică.
Organizatori:
Societatea Română de Pediatrie
sub egida
Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”,
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca,
Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova,
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” Târgu Mureș
Tema principală a congresului este „Progrese în Pediatria Practică”, evenimentul științific va reuni experți în domeniul pediatriei și specialităților conexe, din țară și din afara țării.
În prima zi a congresului, in deschidere, vor avea loc sectiuni speciale tip curs, dedicate in special medicilor tineri, cu o bogată ofertă educațională ce abordează domenii de larg interes precum: Pneumologie pediatrică, Hepatologie pediatrică, Alergologie pediatrică, Endocrinologie pediatrică, Chirurgie și Ortopedie pediatrică.
Acest eveniment de anvergură reuneşte personalităţi marcante ale pediatriei contemporane, reprezentând garanţia calităţii știinţifice a acestei manifestări.
Începând cu data de 27 septembrie, timp de 4 zile, in cadrul unui program foarte dens, specialiști in domeniu vor susține prelegeri și dezbateri pro/contra care vor aborda subiecte actuale de interes ale comunității științifice naționale și internaționale. In plus, vor fi sustinute prelegeri, conferințe, se vor discuta rezultate ale cercetărilor individuale dar și situații practice deosebite. Vor fi organizate două simpozioane importante Româno-Italian prin implicarea Societății Italo-Române de pediatrie și Turco-Române la care vor fi invitate personalități științifice de prestigiu.
Participanții la congres, medici pediatrii sau cu alte specialități conexe, vor avea ocazia de a se perfecționa din punct de vedere professional si nu in ultimul rand, de a se întâlni cu colegi din țară și din străinătate într-o atmosferă plăcută, pe durata sesiunilor stiintifice științifice și în cursul serilor dedicate întâlnirilor colegiale.
Suntem convinși ca orașul Sinaia va fi o gazdă primitoare si va aduce un aport suplimentar reusitei acestui eveniment stiintific de anvergura.
Vă așteptăm cu mult drag în număr cât mai mare!
Președinte SRPed
Prof. Dr. Doina Anca PLEȘCA
Preşedinți congres
Prof. dr. Oana Cristina MĂRGINEAN
Prof. Dr. Sorin C. MAN
Prof. dr. Cristian GHEONEA
Contact pentru
Contracte si Secretariat tehnic: Logos Consult
Mihaela Agaficioaie: 0722510567, email: mihaela@logosconsult.eu
NOTA: Pachetele disponibile la cerere, contractele se incleie cu Logos Consult
Venita Doana: 0727.800.168, email: veni@logosconsult.eu