Conferință Regională Stresul, Anxietatea, Depresia (S.A.D.)

Afisari: 104

Între 21-22 iunie 2019 va avea loc a 8-a ediția S.A.D la Băile Herculane, înscrierile sunt deschise!
Coordonator științific: Prof. univ. dr. Mirela Manea

350 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de depresie, estimează Organizația Mondială a Sănătății (OMS), ceea ce face ca în prezent, depresia majoră să fie a patra boală ca răspândire pe glob, reprezentând una dintre problemele grave de sănătate.

În numai 3 ani, depresia va fi a doua cauză de dizabilitate, imediat după afecţiunile cardiovasculare, mai estimează Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

În România, din procentul de 20% de oameni care suferă de tulburări psihice, jumătate sunt depresivi. Astfel, depresia este mai frecventă decât diabetul la noi în ţară, conform unui studiu al Ligii Române de Sănătate Mintală.

Depresia este principala cauză a sinuciderilor!

Deși sunt frecvent întâlnite, tulburările de sănătate mintală sunt dificil de recunoscut, diagnosticat și tratat. Dincolo de ajutorul familiei și a celor apropiați, medicul de familie are un rol foarte important în depistarea precoce și trimiterea pacientului la medicul psihiatru și la psiholog.

ÎNSCRIERE ONLINE CLICK AICI.

Contact

Manager Proiect: Farm. Smărăndița Ștefan
smarandita.stefan@houston.ro | 0756.030.393

Detalii și înscriere: Andrei Lipeț
andrei.lipet@houston.ro  | 0756.055.501

www.houston.ro






Organizator: http://despre-depresie.ro/