Să trecem în revistă formele de boală produse de diversele treponeme înrudite: Pian, Bejel, Pinta și Sifilis și cu expunere pe scurt a celor trei teorii existente cu privire la apariția treponemei sifilitice: teoria columbiană Rotschild, teoria pre-columbiană Hackett și teoria unitariană Hudson. Se poate identifica o evoluție treptată a treponemelor de la formele pur animale către boli afectând omul: la început ca pian în Africa, transformat în bejel în Asia și probabil într-o formă apropiată sifilisului în Americi. Din America a trecut în Europa și de aici în restul lumii ca o nouă formă de treponemă patogenă, cea mai agresivă dintre toate.
Treponemele patogene produc la om boli cu o evoluție în oarecare măsură comparabilă cu cea a Sifilisului european, dar cu transmitere în principal non-venerică, de regulă prin contact direct.
Boala numită Pian, prezentă în Africa Ecuatorială, apare aproape exclusiv la copii și evoluează în trei faze: o ulcerație gigantă asociind adenopatie, secundar papule ulcerate mai mici diseminate pe corp și pentru 10% din bolnavi prezintă și o fază terțiară cu gome de tip sifilitic subcutanate și osoase. Nu afectează SNC, aparatul cardio-vascular și nu se transmite vertical mamă – făt.
Bejelul afectează în prezent Africa Sahariană și Arabia Saudită, tot în trei faze: leziunea primară apare peribucal la copii și ca un șancru primar la adulți, în faza secundară apar papule scuamoase și unele ulcerate, cu co-afectare a oaselor lungi și terțiar gome subcutanate și osoase cu distrucție nazală. În rare cazuri, poate produce și afectări ale SNC, aparatului cardio-vascular precum și prezenta o transmitere verticală mamă – făt.
Pinta este prezentă în zona Anzilor Cordilieri din America de Sud, se manifestă discret, prin pete vitiligoide anturate de halo hiperpigmentat, dezvoltate pe extremități și față, fără afectări interne și se remarcă printr-o perioadă de incubație foarte lungă, de ani.
Toate trei afecțiunile treponemice descrise au o transmitere non-venerică, prin contact direct cu secrețiile de suprafață ale unui bolnav, secreții care conțin sute de mii de treponeme, iar ca să se dezvolte e obligatorie prezența unei leziuni cutanate pre-existente.
Pe de altă parte există Sifilisul, descris inițial în Europa, cu transmitere predominant venerică, cu transmitere verticală ca regulă, evoluție tri-stadială cu co-afectări interne multiple.
Istoria evoluției acestei afecțiuni în Europa este bine documentată: a apărut în mod evident imediat după descoperirea Americii, probabil adusă de marinarii lui Columb și ulterior de nenumărați conquistadori reîntorși în Spania. Între 1500 și 1700 Europa a fost devastată continuu de războaie care au purtat mase de soldați între aproape toate țările europene, ceea ce a favorizat la maxim răspândirea bolii (bordelul a însoțit întotdeauna armatele), plus lipsa oricărui tratament sau idei medicale corecte asupra cauzei. Cel puțin transmiterea venerică a fost evidentă. Prin documentele de epocă putem urmări evoluția în secole a bolii: dacă în prima sută de ani a avut în general o evoluție deosebit de gravă, cu leziuni adesea fatale în 2 -5 ani sau cu infirmități majore, ulterior aspectele clinice devin lent de-a lungul a trei secole mai puțin dramatice și se stabilizează o evoluție tri-stadială exactă. Din 1909 apare primul tratament eficace pe bază de arsen – Salvarsanul, iar după 1942, odată cu producția industrială a penicilinei, tratamentul nu a mai reprezentat o problemă insurmontabilă.
Problema este cum a apărut Treponema pallidum pallidum, intens patogenă?
Ipoteza zisă „columbiană„ lansată de Rotschild (fără legătură cu bancherii cu același nume) în 1960 a pornit de la observația că unele fragmente osoase vechi de peste 1.000.000 de ani, de la Homo erectus, au leziuni interpretabile ca fiind treponemice. Specia Homo erectus a evoluat în timp către speciile umane cunoscute (noi, Homo sapiens, Homo neanderthalensis, Homo denisovanus, Homo florensis și probabil și alte specii inteligente și sociale), dar azi a mai supraviețuit doar specia noastră, moștenind probabil o treponemă patogenă. Aceasta ar fi produs inițial un analog al bolii Pian de azi, prima oară în Africa de Est, zona tropicală, apoi a evoluat odată cu migrația umană către est prin teritorii mult mai aride spre un analog al bolii Bejel de azi (supranumită și sifilisul arab, azi), pentru ca în cele din urmă să ajungă în Americi acum 15.000 de ani. Americile au fost complet colonizate de la nord (oamenii au trecut la pas peste strâmtoarea Behring, care era teren uscat în perioada glaciară datorită nivelului scăzut al oceanelor; încălzirea climatică naturală care a pus capăt ultimei ere glaciare a început acum 12.000 de ani, zona Behring a fost inundată, iar populația umană a Americilor a rămas aproape complet izolată). Posibil ca această izolare să fi produs două variante de treponeme patogene umane: una este treponema carateum, care produce boala numită Pinta și care treponemă este suficient de deosebită ca ADN pentru a fi considerată o specie aparte; și treponema pallidum pallidum care a câștigat în timp o mobilitate sporită, ceea ce i-a permis să poată străbate activ o mucoasă perfect integră – cu alte cuvinte i-a permis să se poată răspândi pe calea contactului sexual.
Ipoteza „pre-columbiană“ a fost inițiată de Hackett în 1963. El a pornit de la modificări osoase interpretabile ca datorate unei variante de treponemă, modificări prezente în vestigii găsite în aria Asiei și a Europei, datând de câteva zeci de mii de ani, din Paleolitic. Hackett crede că prima treponemă ar fi fost de fapt treponema carateum, transmisă la om de la maimuțele primate, în aria Africii ecuatoriale; argumentul principal pentru un transfer de la animal este faptul că Pinta are o incubație neobișnuit de lungă la oameni. În timp, această treponemă ar fi evoluat în Africa către treponema pertenue, manifestă ca pian, acum circa 10.000 de ani, ulterior către treponema endemicum odată cu migrația umană către Asia, producând bejelul, acum circa 7000 de ani. În Americile izolate geografic boala ar fi persistat ca și Pinta în zona Anzilor Cordilieri. Concomitent, treponema endemicum prezentă în Asia ar fi evoluat lent în treponema pallidum mai agresivă, cu transmitere sexuală. Această teorie însă nu explică episodul grav de endemie sifilitică apărut în Europa imediat după descoperirea Americii, fapt care cu greu poate fi considerat o coincidență.
Ipoteza unitariană, propusă de Hudson, afirmă că toate treponematozele, non-venerice cât și venerice, sunt produse pornind de la un unic agent patogen străvechi, care a evoluat în timp, probabil sub presiunea modificatoare a diverselor climate la care s-au adaptat populațiile umane. Conform acestei ipoteze, primele forme de boală ar fi apărut în Africa subsahariană, în perioada paleolitică, posibil prin contacte piele la piele cu primate infectate, sub forme clinice probabil asemănătoare cu pianul de azi, în principal la copii. În ariile geografice mult mai uscate ale Asiei s-ar fi transformat în ceva analog bejelului de azi; în Americi s-ar fi transformat din nou într-un analog al pianului, iar în zonele muntoase izolate, în Pinta de azi. Apoi agentul patogen de tip pian a fost dus în Europa, unde ar fi devenit sifilisul cu transmitere venerică cunoscut azi.
Biologia treponemelor și studiile genetice demonstrează cu certitudine înrudirea lor. Toate reacțiile serologice de depistare a Treponemei pallidum pallidum europene sunt pozitive și în cazul celorlalte infecții treponemice, non-venerice, chiar și cele mai specifice – dovadă că antigenele de suprafață bacteriană sunt aceleași.
În concluzie, putem pleca în raționament de la următoarele date și elemente comune ale celor trei ipoteze:
Treponemele comensale și unele patogene sunt prezente la primatele din Africa sub-sahariană.
Pentru un mare număr de boli umane a fost dovedită originea animală a agentului patogen.
Astfel, e foarte probabil ca cel puțin o treponemă patogenă să fi trecut de la primate la om, mai degrabă la copii, prin contact direct piele la piele, undeva în aria Africii ecuatoriale; apoi a continuat să persiste în cadrul populațiilor umane, cu manifestări cel mai probabil de tip pian. Fenomenul e posibil să se fi petrecut între 30.000 și poate 70.000 de ani în urmă.
Ulterior, odată cu migrațiile umane către Asia, agentul patogen a evoluat lent către varianta care produce azi bejelul, devenind mai intens agresivă – bejelul se poate transmite și sexual, poate afecta intern nu numai oasele, dar și SNC, sistemul cardio-vascular, ochii și rar e posibilă transmiterea verticală de la mamă la făt.
Probabil a ajuns în Americi tot ca un analog de bejel, colonizarea noului continent începând acum circa 15.000 de ani. După sfârșitul ultimei epoci glaciare, acum 12.000 de ani, nivelul mărilor a crescut, Americile au rămas timp de milenii complet izolate de restul lumii și astfel au apărut condiții favorabile pentru o nouă schimbare în biologia treponemei: e probabil ca mobilitatea treponemei să fi crescut ca urmare a unor mutații spontane sau induse de mediul diferit, ceea ce i-a conferit capacitatea de a străbate activ o mucoasă și astfel să se transmită predominant pe cale sexuală. Nici o altă treponemă nu este capabilă de așa ceva, iar ca să dezvolte o infecție tegumentară toate treponemele, inclusiv varianta agresivă T. pallidum pallidum necesită pre-existența unei leziuni cutanate.
O altă observație istorică certă este aceea că întotdeauna când un agent patogen trece de la o populație-gazdă, care s-a obișnuit cu el de milenii și are deja un teren imunitar pregătit, la o populație naivă, de prim contact, formele de boală dezvoltate în cadrul populației naive sunt excepțional de grave.
Credem că exact acest fenomen s-a întâmplat atunci când o sușă de treponema pallidum prezentă de milenii într-o populație umană izolată a fost brusc transferată într-o altă populație umană complet nepregătită imunologic - și în Europa s-a instalat endemia sifilitică așa cum o cunoaștem, începând cu anul 1500. Hazardul istoric a permis Europei să dezvolte prima o civilizație industrială, cu o putere militară incomparabil mai mare decât cea a restului lumii și asta a condus la colonizarea întregii lumi de către europeni. În mod firesc, armatele și colonialiștii au dus agentul patogen provenit din Americi în toate populațiile cucerite, populații care de asemenea erau naive imunologic față de această variantă de treponemă patogenă.


























