Congresul National al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, 2019

Afisari: 3269

Perioada de desfășurare: 13-15 noiembrie 2019

Locaţie: Hotel Ramada Plaza, București

Taxa de participare

Plata taxei de participare se poate face online, cu cardul, sau prin transfer bancar, pe baza facturii proforme emise automat la înregistrare.

Taxa de participare include materialele aferente evenimentului, accesul în sala în care se prezintă lucrările, accesul la pauzele de cafea și mesele de prânz organizate.

Taxele achitate nu se returnează!

Membrii AREM e-Learning beneficiază de o reducere cu 50% a taxei de participare (reducerea se va calcula după introducerea CNP-ului şi va fi aplicată la factura proformă).

Materiale/Certificatul de participare
În cazul neprezentării personale în cadrul evenimentului, achitarea taxei de participare nu presupune primirea materialelor pregătite sau a certificatului de participare. Acesta va fi eliberat la sfârșitul evenimentului doar pentru persoanele care au participat personal la eveniment.
Certificatul de participare poate fi solicitat de către un delegat, numai în condițiile în care persoana pentru care este solicitat a participat la lucrările Conferinței.

Înscrierile pe loc
Participanții care se înscriu pe loc  vor primi materialele aferente evenimentului și vouchere pentru accesul la mese în limita disponibilității.
Pentru a beneficia de toate materialele unui eveniment, vă rugăm să efectuați înregistrarea online, în termenul stipulat pe site.

Ecusonul
Ecusonul se primește personal de către fiecare participant, odată cu ridicarea materialelor de la secretariatul evenimentului.
Purtarea ecusonului este obligatorie pe toată durata evenimentului.
Accesul la pauzele de cafea, de prânz, precum și la mesele de seară se va face exclusiv pe baza ecusonului primit personal de către participanți.

Opțiunea de cazare
Până la data de 01.10.2019, participanții au posibilitatea de a opta pentru pachetele de cazare oferite la formularul de înregistrare. Tarifele sunt exprimate pentru pachet de 3 nopți (13-16.11.2019) – loc în cameră dublă twin. Repartizarea pe camere se va face în mod aleator – cu eventuale modificări la recepție.

MANAGEMENT EVENIMENT


EVENT CONSULTING

Mobil: +40-720-047-888
Fax: +40-372-254-790
Str. Duiliu Zamfirescu, Nr.20
400362, Cluj-Napoca, Romania
E-mail: nicoleta@event-consulting.ro
Web: www.event-consulting.ro



Organizator: http://federatiaromanadiabet.ro/