-
1 din 5 români
prezintă afecțiuni oftalmologice
- Conform celui mai
recent studiu, în România sunt peste 1,5 milioane de adulți diagnosticați cu
diabet
- Degenerescența
maculară, forma neovasculară și edemul macular diabetic sunt afecțiunile cu
impact major asupra vederii
- Aceste boli pot fi ținute sub control prin vizite regulate la medicul oftalmolog
În România, aproximativ 3,4 milioane de oameni prezintă afecțiuni oftalmologice, adică aproape unul din cinci oameni din totalul populației. Dintre aceștia, aproape 60.000 sunt orbi.[1]
De asemenea, țara noastră are, conform celui mai recent studiu[2][2], peste 1,5 milioane de adulți care trăiesc cu diabet, ceea ce reprezintă ~3% dintre locuitori. Prevalența națională a diabetului zaharat în România (20 -79 ani) este 10,6%, iar prevalența comparativă ajustată în funcție de vârstă a diabetului zaharat este de 8,4%.
Diabetul duce adesea la o serie de complicații, inclusiv afecțiuni oftalmologice, cum ar fi retinopatia diabetică. Uneori afectează ambii ochi și, dacă nu este tratată la timp, duce la o scădere treptată și progresivă a vederii, chiar până la pierderea acesteia.
Printre afecțiunile cu impact
major asupra vederii și care pot fi ținute sub control prin vizite regulate la
medicul oftalmolog, se numără degenerescenţa maculară legată de vârstă, forma
neovasculară și edemul macular diabetic.
Degenerescenţa
maculară legată de vârstă, forma neovasculară - este principala
cauză de pierdere a vederii centrale la persoanele de peste 55 de ani. Este o
boală nedureroasă, care avansează atât de lent încât persoana în cauză nu își
dă seama că își pierde vederea. Boala începe de obicei la un ochi, iar cel de-al
doilea este, de asemenea, foarte probabil să fie afectat mai târziu.
Degenerescenţa maculară legată de vârstă are două forme: uscată
- cea mai frecventă variantă a bolii, afectează 90% dintre pacienți și are o
progresie lentă, în măsura în care pierderea vederii rămâne limitată; umedă –
mai puțin răspândită (afectează 10% dintre pacienți), dar foarte severă (în 80%
dintre cazuri, vederea centrală se deteriorează rapid)
Se estimează că 196 de milioane de oameni din întreaga
lume trăiesc cu degenerescență maculară legată de vârstă.[3][3]
Edemul macular diabetic - este o consecință a retinopatiei diabetice, cea mai frecventă complicație oculară cauzată de diabetul zaharat, care poate duce la pierderea vederii centrale. Edemul macular diabetic este principala cauză de orbire la nivel global pentru populația activă, cu vârsta cuprinsă între 20 și 65 de ani. Dacă nu este tratată, această afecțiune poate duce la pierderea completă a vederii centrale.
Societatea Română Retina, cu sprijinul Bayer,
dorește să crească nivelul de conștientizare în rândul populației cu privire la
aceste afecțiuni, precum și să încurajeze pacienții să se prezinte cât mai
repede la medicul oftalmolog, încă de la primele simptome.
„Mulți
dintre pacienții cu aceste afectiuni sunt diagnosticați într-un stadiu tardiv,
când se prezintă la un consult oftalmologic, din cauza deteriorării vederii.
Diagnosticarea precoce, printr-un consult amănunțit, cât și tratarea timpurie a
acestor afecțiuni, ar încetini considerabil evoluția lor cât și scăderea
progresivă a vederii centrale. Prin campania „Ajută-ți ochii să lupte pentru recâștigarea vederii”, Societatea
Română Retina, cu sprijinul companiei Bayer, dorește să ridice nivelul de
conștientizare în rândul populației despre simptomele acestor afecțiuni, precum
și să încurajeze pacienții să se prezinte cât mai repede la medicul oftalmolog,
încă de la primele simptome. Astfel, pot preveni pierderea ireversibilă a
vederii centrale”, a declarat
Prof. Univ. Dr. Florian Baltă, UMF “Carol Davila” București, Președintele
Societății Române Retina.
Scopul acestei campanii de conștientizare este de a aduce
în atenția românilor faptul că următoarele simptome ar putea indica o posibilă
afecțiune oculară: vedere centrală încețoșată sau pierderea vederii centrale la
unul sau la ambii ochi, vedere distorsionată, cu liniile drepte care par
curbate sau ondulate, apariția unor pete negre în câmpul vizual, dificultate în
a distinge culorile. Toate acestea sunt semnale de alarmă pe care trebuie să le
luăm în seamă, deoarece diagnosticarea precoce și tratamentul adecvat pot
preveni avansarea bolilor de ochi și pot contribui la menținerea unei vederi
sănătoase. Este indicat să fie consultat medicul imediat ce sunt observate
aceste simptome de mai sus.
„Pacienții care suferă de aceste două afecțiuni văd liniile drepte curbate și/sau pete negre în zona centrală a vederii (de asemenea pot percepe distorsionat culorile și forma obiectelor). Marea majoritate dintre ei au peste 55 de ani, iar corelația cu o afecțiune diabetică de lungă durată sau inadecvat controlată este des întâlnită. Dacă nu sunt tratate după apariția primelor simptome, aceste afecțiuni pot duce la pierderea completă si ireversibilă a vederii centrale”, a declarat Prof. Univ. Dr. Horia T. Stanca, UMF “Carol Davila” București, Secretar General al Societății Române Retina.
[1] International Agency for the Prevention of Blindness: Country - The International Agency for the Prevention of Blindness (iapb.org)
[3][3] WHO, World Report on Vision, 2019, Page 4 https://www.who.int/publications-detail/world-report-on-vision