Scăderea natalității, îmbătrânirea populației și dificultățile de acces la serviciile de fertilitate impun politici publice coordonate, finanțare predictibilă, educație pentru sănătate și implicarea mediului privat. Acestea au fost principalele teme ale mesei rotunde „Natalitatea, o responsabilitate comună”, organizată de Revista Politici de Sănătate la Palatul Parlamentului, sub auspiciile Subcomisiei pentru populație și dezvoltare din Senatul României.
Prof. univ. dr. Carmen Orban, președintele Subcomisiei pentru populație și dezvoltare, a subliniat că natalitatea nu este doar o problemă demografică, ci una cu implicații asupra sănătății publice, educației, economiei și protecției sociale. „Dincolo de statistici și proiecții vorbim despre oameni, despre familii, despre dorința lor de a avea copii și despre condițiile în care această dorință poate deveni realitate. Cred că este momentul să trecem de la constatarea problemei la identificarea unor soluții concrete, coerente și fezabile. Acest lucru presupune colaborare și responsabilitate comună, dar și ca dezbaterile de acest fel să se încheie cu concluzii ferme, pe baza cărora să putem interveni concret asupra problemelor semnalate”, a declarat prof. univ. dr. Carmen Orban.
În ultimii ani, senatoarea a susținut dezvoltarea unor politici publice de sprijinire a familiei, atât prin organizarea unor dezbateri la nivel guvernamental și parlamentar, cât și prin inițiative legislative. Printre acestea se numără propunerea privind dezvoltarea conceptului de companii prietenoase cu familia (family friendly), inițiativă care se află pe traseul legislativ în Camera Deputaților.

Îmbătrânirea demografică se accelerează
Datele prezentate de Ioan-Silviu Vîrva, vicepreședintele Institutului Național de Statistică, arată că rata natalității a scăzut de la 9 născuți vii la 1.000 de locuitori în 2012 la aproximativ 7 în 2025. Ultimul an în care România a înregistrat spor natural pozitiv a fost 1991.
La 1 ianuarie 2026, populația rezidentă era de aproximativ 19 milioane de locuitori. În același timp, indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 112 persoane vârstnice la 100 de tineri în 2016 la 135,9 în 2026, iar vârsta mediană a ajuns la 44,4 ani. Numărul femeilor cu vârste între 15 și 49 de ani a scăzut de la 4,7 milioane în 2012 la aproximativ 4 milioane în 2025.
Proiecțiile demografice pentru 2080 indică o populație cuprinsă între 14,4 și 17,1 milioane de locuitori, în funcție de scenariul de evoluție.
Potrivit lui Ioan-Silviu Vîrva, aceste tendințe vor afecta piața muncii, sistemele de pensii, sănătatea și protecția socială, prin reducerea populației active și a bazei de contribuabili, concomitent cu creșterea nevoilor de servicii pentru populația vârstnică.
Puțin peste 145.000 de nașteri în 2025
Dr. Simona Pârvu, director general al Institutului Național de Sănătate Publică, a atras atenția asupra vulnerabilităților privind sănătatea reproducerii. România a înregistrat în 2025 puțin peste 145.000 de născuți vii, cel mai mic număr din 1930. Numărul mediu de copii pe femeie a scăzut de la 1,81 în 2021 la 1,39 în 2024, iar vârsta medie a mamei la primul copil este de 27,2 ani, față de 29,9 ani la nivel european.
Aproximativ 9% dintre copii se nasc din mame sub 20 de ani, iar în 2023, 629 de copii au fost născuți de fete sub 15 ani. Accesul insuficient la îngrijirea prenatală reprezintă o altă problemă: în 2023, aproximativ 17% dintre nașteri au avut loc fără nicio consultație prenatală.
În 2024, mortalitatea infantilă din România a fost de 6,6 decese la 1.000 de născuți vii, comparativ cu media UE de 3,5. În mediul rural, aceasta este cu aproximativ 50% mai mare decât în mediul urban.
Programul FIV: peste 2.200 de copii născuți din 2023
Anca Beu, director al Direcției Generale Politici și Programe pentru Familie, Demografie și Dezvoltare Umană din Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, a prezentat programul social de susținere a cuplurilor și femeilor singure pentru creșterea natalității, desfășurat în perioada 2026–2030.
Programul oferă un sprijin de 15.000 de lei, prin două vouchere, pentru procedurile de fertilizare in vitro. Ediția din 2026, lansată la 17 august, înregistrase 7.391 de dosare până la momentul raportării, înscrierile fiind programate să se încheie la 15 noiembrie. Din 2023, peste 2.200 de copii s-au născut în urma accesării programului.
Printre dificultățile semnalate se numără valabilitatea de 12 luni a voucherelor, care nu permite întotdeauna parcurgerea tuturor etapelor medicale, și imposibilitatea reutilizării sumelor necheltuite. Anca Beu a subliniat și necesitatea monitorizării rezultatelor medicale, inclusiv a numărului de sarcini și nașteri, nu doar a dosarelor și voucherelor acordate.
Printre direcțiile de îmbunătățire se numără un mecanism permanent de înscriere și validare, flexibilizarea utilizării sumelor și consolidarea raportărilor unităților medicale.
Finanțarea trebuie să includă diagnosticul și infertilitatea masculină
Dr. Dorina Codreanu, medic obstetrică-ginecologie și director medical al Mfertility Clinic, a susținut că programul FIV trebuie să asigure acces permanent, nu doar înscrieri în anumite perioade ale anului. Întârzierea tratamentului cu șapte-opt luni poate reduce șansele de succes și poate crește numărul ciclurilor FIV necesare. Medicul a pledat și pentru includerea investigațiilor de diagnostic și evaluare a infertilității în finanțarea publică.
O componentă insuficient acoperită este infertilitatea masculină, a atras atenția dr. Sebastian Voinea, medic primar urolog la Mfertility Clinic. Actualul sprijin de 15.000 de lei acoperă medicația și procedura FIV, fără finanțare specifică pentru investigarea și tratarea bărbatului.
Potrivit estimărilor prezentate de medic, tratarea factorului masculin în cazurile severe ar putea reduce numărul ciclurilor FIV necesare pentru obținerea unei nașteri de la aproape patru la 2,2 și costurile aferente de la aproximativ 60.000 la 33.000 de lei. Economia estimată este de circa 26.000 de lei pentru fiecare copil.
Propunerea vizează completarea programului existent cu un voucher de 2.000 de lei pentru diagnosticul infertilității masculine și unul de 10.000 de lei pentru tratamentul bărbatului, inclusiv intervenții hormonale sau microchirurgicale. „Nu este nevoie de un program nou, ci de completarea celui existent cu componenta masculină. Infertilitatea se tratează în doi”, a subliniat dr. Sebastian Voinea.
Educația pentru sănătate și evaluarea ambilor parteneri, esențiale în prevenție
Dr. Andreea Velișcu, medic obstetrică-ginecologie și șef al Secției Obstetrică-Ginecologie I din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, a evidențiat rolul educației medicale în prevenirea infertilității. Educația privind prevenirea infecțiilor cu transmitere sexuală poate contribui la reducerea unor cauze de infertilitate, precum afectarea trompelor uterine.
Medicul a propus includerea unor investigații relevante pentru fertilitate în evaluările de sănătate, precum determinarea rezervei ovariene prin testarea AMH și spermograma în cazul bărbaților. De asemenea, a susținut evaluarea ambilor parteneri încă de la începutul investigațiilor și dezvoltarea unor mecanisme de asigurare dedicate serviciilor de fertilitate.
Costurile și lipsa informării limitează accesul la tratamente
Dr. Andreas Vythoulkas, medic obstetrică-ginecologie la Clinica Genesis, a atras atenția asupra diferențelor dintre România și alte state europene în privința accesului la fertilizarea in vitro. Potrivit estimărilor prezentate, în România se realizează anual aproximativ 5.000–6.000 de proceduri FIV prin programul național, la care se adaugă câteva mii finanțate din surse proprii. În Grecia, numărul anual este estimat la 20.000–25.000 de proceduri.
Medicul a identificat două bariere majore: costurile suplimentare suportate de cupluri, estimate la cel puțin 3.000 de euro chiar și în cazul beneficiarilor programului național, și informarea insuficientă. Peste jumătate dintre cazurile noi de infertilitate întâlnite în cabinet nu cunosc existența programului național.
Continuitatea îngrijirii, de la diagnosticul infertilității la perioada postnatală
Dr. Cornelia Pascu, medic obstetrică-ginecologie și director medical GynMed Craiova, a prezentat diferența dintre nevoia de servicii pentru infertilitate și accesul efectiv la acestea. Datele Casei de Asigurări de Sănătate Dolj pentru 2025 indică aproximativ 10.000 de cupluri cu probleme de fertilitate la nivelul județului, în timp ce numărul adeverințelor eliberate pentru accesarea programului național a fost de numai 194.
Medicul a susținut evaluarea ambilor parteneri și standardizarea traseului pacientului, de la medicul de familie la specialistul în reproducere asistată. Continuitatea îngrijirii trebuie asigurată și după obținerea sarcinii, prin colaborarea dintre centrul de reproducere asistată, obstetrician și maternitate, inclusiv în perioada postnatală.
Companiile private, partenere în susținerea familiilor
Implicarea mediului privat în abordarea provocărilor demografice a fost susținută de dr. Oussama Jabri, Central Europe Cluster Head, Managing Director Merck România. Acesta a evidențiat rolul angajatorilor în sprijinirea angajaților care se confruntă cu dificultăți de fertilitate, prin programe de lucru flexibile, acces la informații și servicii medicale, sprijin financiar și emoțional.
„Companiile au atât oportunitatea, cât și responsabilitatea de a deveni parteneri activi în abordarea provocărilor demografice ale României”, a declarat dr. Oussama Jabri, menționând și programul global Fertility Benefits Program al Merck, care oferă sprijin financiar și emoțional angajaților cu probleme de fertilitate.


























