60
None

95 de ani de învăţământ medical românesc în Transilvania Zilele UMF ”Iuliu Haţieganu”Cluj-Napoca 2014

În urmă cu 95 de ani, în 1919, profesorul Iuliu Haţieganu ținea primul curs de medicină în limba română din Transilvania, un moment istoric remarcabil, care reprezintăînceputul învăţământului medical universitar românesc în Transilvania. În 2014, Zilele Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca (2-5 decembrie) marchează istoria, performanța și competitivitatea școlii medicale clujene, clădită pe principiile universitare enunțate de prof. Hațieganu în urmă cu aproape un secol.

Învăţământul superior în Cluj-Napoca datează din 1581, iar învăţământul medical clujean, din 1775, însă prima Facultatea de Medicină românească din Transilvania a fost înfiinţată în 1919, după Marea Unire, de vizionarul, patriotul şi profesionistul desăvârşit Iuliu Haţieganu. Acesta a fost şi primul decan al facultăţii şi tot el a stabilit cele cinci „funcţiuni vitale ale universităţii: creaţia ştiinţifică, instrucţia, educaţia, viaţa universitară şi extensiunea universitară- valori menţinute şi astăzi de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, care îi poartă numele cu mândrie.

Prin eforturi însemnate, într-un context istoric deloc stabil, Iuliu Hațieganu a reușit să formeze la Cluj-Napoca o instituţie de învăţământ medical care să creeze „spirite critice, să dezvolte simţul pentru ştiinţă şi cercetare şi să provoace gust pentru experimentare”, după cum spunea chiar el.

Profesorul Iuliu Haţieganu a fost părintele medicinei din această parte de ţară, din Transilvania. Împreună cu o echipa de corifei, acesta a reușit să facă din şcoala românească de medicină clujeană o şcoală stimată, recunoscută atât în ţară, cât şi în străinătate.Aceasta este moştenirea uriaşă pe care o ducem mai departe prin realizările, performanţa şi profesionalismul dascălilor şi studenţilor noștri de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca”, precizează prof. univ. dr. Alexandru Irimie, rectorul UMFIuliu Haţieganu”.

După 95 de ani de la prima prelegere medicală în limba română din Transilvania, în 2014, Universitatea de Medicină şi Farmacie„Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca se caracterizează printr-o activitate ştiinţifică şi didactică la cel mai înalt nivel, fiind una dintre cele mai reputate universități medicale din România, dar și un reper european în acest domeniu. Ca urmare a recunoașterii internaționale, UMF ”Iuliu Hațieganu” a înregistrat de-a lungul anilor o creştere semnificativă a numărului de studenţi străini, ajungând în prezent la aproximativ 2.500 de studenți din peste 63 de ţări, fiind universitatea românească din domeniul medicinei cu cei mai mulți studenți internaționali.

Competenţa, competitivitatea şi profesionalismulsunt prezente în toate activităţile pe care le derulăm. Din toate punctele de vedere, universitatea are o contribuţie deosebită la ceea ce înseamnă dezvoltarea comunităţii clujene. Una dintre preocupările noastre principale este de a atrage și forma studenți, care să facă față unor examene de admitere sau de rezidenţiat extrem de exigente. În această lume a globalizării, cu mişcări mari populaţionale, ne interesează ca studenţii ce ne reprezintă, atât în ţară, cât şi în străinătate, să fie foarte bine pregătiţi. Astfel, eforturile întregului colectiv al universităţii sunt extrem de mari şi de asemenea sunt realizate cu mult devotament”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Irimie, rectorul UMF „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

Instituţie de învăţământ superior dinamică, modernă, cu o ofertă universitară complexă, UMF Cluj-Napocase remarcă prin accentul pus pe partea practică. În cadrul universității, învațamântul teoretic este completat prin realizareaCentrului de Aptitudini Practice şi Simulare în Medicină cu o investiție de anvergură de peste cinci milioane de euro. Studenții au astfel oportunităţi de învăţare şi antrenament la standarde internaționale pentru practica medicală.

Creația universitară, unul dintre principiile profesorului Iuliu Hațieganu, se regăsește în prezent la UMF Cluj-Napoca printr-o intensă activitatea de cercetare științifică, realizată în condiții europene la Centrul de Cercetări de Genomică Funcțională, Biomecanică și Medicină Translațională, cel mai modern centru de acest gen din mediul universitar românesc.

Viziunea lui Iuliu Hațieganu a depăşit însă barierele medicinei, prin implicarea în viaţa socio-culturală. Printre multe inițiative cu impact social, acesta a coordonat filiala clujeană a Asociaţiei Transilvănene pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – ASTRA, a înființat Parcul Sportiv, care acum îi poartă numele, precum și Societatea Sportivă a Studenților Universitari, fondatoarea Clubului Sportiv Universitatea Cluj. Această misiune socială se regăsește și azi la UMF Cluj-Napoca prin programele culturale extracurriculare extrem de variate.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha