4
None

APAH-RO salută reluarea tratamentului fără interferon din ianuarie 2020

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) salută anunțul CNAS privind finalizarea negocierilor pentru noile contracte cost-volum-rezultat care vizează tratamentul fără interferon pentru pacienții cu hepatita C. APAH-RO consideră că au fost îmbunătățite criteriile pentru intrarea în schema de tratament, crescând astfel baza de pacienți eligibili.

”Considerăm că, prin noile contracte pentru tratamentul fără interferon care va începe din ianuarie 2020, se face un pas important în ceea ce privește angajamentul de eliminare a hepatitelor până în 2030. Faptul că există o prevedere și pentru tratarea copiilor și adolescenților este extrem de important, creând premisele unei recuperări rapide, cu efecte pozitive în ceea ce privește reintegrarea în comunitate și cu efecte minime asupra sănătății.

Din păcate și de data aceasta a existat o pauză de patru luni între cele două contracte, timp în care am încercat să încurajăm pacienții diagnosticați cu hepatita C să nu-și piardă speranța și să fie pregătiți pentru momentul reluării programului. APAH-RO îi îndeamnă ca, după reluarea contractului, să meargă la medicul specialist și să-și pregătească sau să-și finalizeze documentele necesare pentru a beneficia de tratament cât mai rapid,” declară Marinela Debu, preşedinte APAH-RO.

Astfel, potrivit CNAS, de noile contracte vor beneficia 17.500 de pacienți adulți cu hepatita C, indiferent de stadiul de fibroză și ciroză compensată, pentru genotipul 1b (cel mai întâlnit în România), dar și pentru genotipurile 1a și 4, care înregistrează o incidență mai scăzută în țara noastră. Noutatea constă în introducerea tratamentului fără interferon pentru 100 de copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani.

Mai mult, CNAS a anunțat și finalizarea negocieriilor unui contract cost-volum-rezultat în baza căruia va fi asigurat tratamentul pentru 300 de pacienți adulți cu hepatita C (toate stadiile de fibroză și ciroză compensată) care nu au răspuns terapeutic la tratamentele fără interferon urmate anterior. Sperăm ca și în cazul acestor să înceapă tratamentul cât mai rapid.

”Apreciem eforturile autorităților responsabile și considerăm că toți acești pași înainte se datorează și unei colaborări eficiente cu comunitatea medicală și asociațiile de pacienți. Dorim să facem un apel special către medicii de familie să trimită spre testare și depistare cât mai multe dintre persoanele aflate pe listele lor, cu accent pe cei care au fost supuși factorilor de risc,” a mai adăugat Marinela Debu.

APAH-RO a participat la sfârșitul săptămânii trecute la o conferință a medicilor de familie unde s-a discutat despre relația medic de familie-pacient-specialist gastroenterolog/infecționist și cum poate contribui acesta la depistarea infecției cu virus B sau virus C în cazul persoanelor asigurate. Rămâne în continuare problema pacienților neasigurați, în rândul cărora incidența este și mai mare, pentru care trebuie identificate măsuri speciale cât mai urgent. În cazul acestora, trebuie asigurat tratamentul pentru a opri răspândirea infecțiilor cu virusurile hepatitice în mediile defavorizate

În ceea ce privește locațiile în care va fi asigurat tratamentul fără interferon, CNAS a precizat:

·         Adulții vor fi tratați de medici din specialitățile gastroenterologie și boli infecțioase aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate din 16 județe, precum și cu CAS AOPSNAJ. Începând cu acest contract sunt incluse și județele Suceava, Vâlcea și Arad.

·         Copiii vor fi tratați de medicii cu specialitățile gastroenterologie pediatrică și boli infecțioase aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate din 10 județe (Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Mureș, Sibiu, Timiș) și din Municipiul București, precum și cu CAS AOPSNAJ.


***


APAH-RO este o entitate neguvernamentală, înfiinţată în 2009, la initiaţiva unui grup de pacienţi din întreaga ţară. Cu sloganul „Pentru drepturile tale!”, organizaţia militează pentru creşterea gradului de depistare şi accesul la tratament. Organizaţia militează pentru creşterea accesului la tratament a pacienţilor cu afecţiuni hepatice, desfăşurând activităţi de informare şi sprijin în rândul pacienţilor cu afecţiuni hepatice, a membrilor familiilor, întruniri cu scopul de a sensibiliza în ceea ce priveşte importanţa depistării cât mai rapide a hepatitelor cronice virale şi a importanţei tratamentului făcut la timp, ţinând cont strict de recomandările medicilor.


Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha