20
None

ARPIM: APEL PENTRU EVALUAREA ȘI PRIORITIZAREA INOVAȚIILOR TERAPEUTICE CENTRATE PE PACIENT

București, 13 noiembrie 2019 – În urma publicării raportului IQVIA „Evaluarea inovațiilor terapeutice centrate pe pacient” (“Assessing Person-Centered Therapeutic Innovations”), Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) se alătură eforturilor Federației Europene a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice (EFPIA - European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations) și face un apel pentru includerea experienței și preferințelor pacientului în evaluarea Tehnologiilor Medicale (HTA -  Health Technology Assessment), procesul care stă la baza deciziei de acces pentru noi medicamente și în deciziile de stabilire a prețurilor și de rambursare.

Inovațiile terapeutice centrate pe pacient pot avea un impact semnificativ și tangibil asupra calității vieții pacientului, îmbunătățesc aderența și, ca urmare, îmbunătățesc rezultatele. Pentru buget, acestea aduc economii datorită unui rezultat clinic mai bun, a unei monitorizări simplificate și a competiției de preț.
Cu toate acestea, raportul arată că multe organisme HTA și plătitori nu le iau în considerare într-un mod semnificativ în evaluarea noilor tratamente.

Raportul IQVIA  „Evaluarea inovațiilor terapeutice centrate pe pacient” (“Assessing Person-Centered Therapeutic Innovations”) a fost realizat prin analizarea medicamentelor noi lansate între 2011 și 2018, în 8 țări europene ( Franța, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Suedia, Olanda și Polonia), în arii terapeutice precum HIV, diabet, neurologie, oncologie, scleroză multiplă, boli respiratorii. Peste 900 de rapoarte HTA au fost analizate și 27 de entități din sănătate au fost intervievate (plătitori, reprezentanți ai pacienților, clinicieni și academicieni).

Deficiențe privind accesul în România: 43 de luni pentru compensarea unui medicament

“Acest raport scoate în evidență modul în care toți cei implicați în deciziile privind sănătatea și accesul la medicamente ar trebui să se raporteze la inovațiile în domeniu. În același timp, raportul subliniază încă o dată decalajul dintre România și alte țări europene în această privință. România nu a fost inclusă în acest studiu, sistemul HTA local fiind unul care depinde de evaluarea și accesul medicamentelor în sistem de rambursare în alte țări europene”, a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv ARPIM.

România este pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privește accesul pacienților la medicamente inovatoare și, deși s-au făcut pași importanți în actualizarea listei de medicamente compensate, suntem departe de standardele europene de tratament. Principalele motive sunt un sistem de compensare inconstant și impredictibil. Timpul mediu până la accesul unui nou medicament pe piața din România în sistem de compensare, de la aprobarea Agenției Europene a Medicamentului, este de aproximativ 43 de luni, conform datelor ARPIM,  în timp ce alți europeni au acces imediat sau în câteva luni.

Inovațiile terapeutice centrate pe pacient reprezintă aproximativ 40% dintre toate terapiile lansate între 2011 și 2018. Dacă excludem extensiile de indicații, inovațiile terapeutice centrate pe persoană constituie 65-70% din totalul noilor terapii lansate într-un an.

Raportul IQVIA, comandat de EFPIA, a evidențiat diferența semnificativă între modul în care plătitorii și utilizatorii finali (pacienții și medicii) percep valoarea inovațiilor terapeutice centrate pe pacient. Raportul a constatat că mulți dintre plătitori și autorități HTA trec cu vederea de multe ori valoarea adăugată a acestor inovații. De fapt, multe organisme HTA nu iau în considerare beneficiile experienței pacientului la propriu, fiind în favoarea unei abordări unice cu focus asupra rezultatelor clinice.

Mai multe detalii: EFPIA White Paper https://www.efpia.eu/media/413282/assessing-person-centered-therapeutic-innovations-wpa4_web.pdf

Despre Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM)

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM)-www.arpim.ro-este organizația care susține obiectivele comune ale celor mai importante 28 de companii farmaceutice internaționale producătoare de medicamente originale, prezente în România.

Membrii ARPIM investesc permanent în cercetare și dezvoltare, cu scopul de a le oferi pacienților medicamente originale și inovatoare, care salvează anual mii de vieți. Principalul obiectiv al Asociației este creșterea accesului pacienților la medicamente, ameliorarea calității vieții pacienților și implicit creșterea speranței de viață a românilor.

ARPIM este afiliată la Federația Europeană a Industriei Farmaceutice (EFPIA)-www.efpia.com-organizația europeană care reunește cele mai importante companii farmaceutice internaționale, recunoscute datorită rezultatelor la nivelul comunității științifice internaționale.

Companiile farmaceutice membre ARPIM sunt: Abbvie, Amgen, Angelini, Astellas, AstraZeneca, Bayer, Berlin-Chemie Menarini, Boehringer Ingelheim, Boiron, Bristol Myers Squibb, Chiesi, Eli Lilly, Genesis, GlaxoSmithKline, Ipsen, Johnson & Johnson, Lundbeck, Merck Romania, Merck Sharp & Dohme, Novartis, Novo Nordisk, Pfizer, Roche, Sanofi, Servier, Takeda, UCB, Vifor.


Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha