60
None

BIROCRAȚIA UCIDE PACIENȚII - EPISODUL 4

Asociațiilede pacienți atenționează guvernul Cioloșasupra pericolului reprezentat de noua metodologie de stabilire a prețului medicamentelor de uz uman. Considerăm că acest act normativ va accentua criza medicamentelor din România. În sprijinul acestei afirmații, vă rugăm să găsiți mai jos citatele din Nota de Fundamentare a Hotărârii  Guvernului privind aprobarea Metodologiei privind modul de calcul și procedura de avizare și aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, aflată în transparență decizională pe siteul Ministerului Sănătății.

“În luna iulie a anului 2015 a fost realizată pentru prima dată, după 6 ani de la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 75/2009, reanalizarea anuală a prețurilor medicamentelor, fapt care a dus la o scădere bruscă între 16-25% a prețurilor medicamentelor reglementate prin ordin. Acest lucru a avut ca rezultat și o creștere masivă a exporturilor paralele, de până la 65% pentru unele produse, cu impact negativ asupra accesului pacientului român.

……………………………………………………………………………………………………..

Din informațiile furnizate de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, rezultă că în perioada 01.01.2015 - 29.02.2016 a fost înregistrat un număr de 1175 de notificări de necomercializare din partea deținătorilor de autorizație de punere pe piață, motivele invocate fiind în principal de natură comercială (1085). În cazul a 274 de astfel de notificări, corespunzătoare unui număr de 159 denumiri comune internaţionale (DCI), aceste medicamente reprezintă singura alternativă autorizată pentru respectiva denumire comună internaţională; aceste medicamente se adresează în principal domeniilor neurologic, oncologic, infecțioaselor, cardiovascular. “

Cu toate că în Nota de Fundamentare sunt prezentate clar efectele reducerilor de prețuri din anii anteriori, Ministerul Sănătății continuă aceeași politică dezastruoasă de reducere a prețurilor medicamentelor de uz uman, practic aceasta va duce la retragerea și mai multor medicamente din România, fapt cu efecte foarte grave asupra pacienților cronici care nu vor mai avea acces la medicamentele atât de necesare pentru controlarea bolilor de care suferă.

Cezar Irimia – Alianța Pacienților Cronici din România

Radu Gănescu – Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România

Vasile Barbu – Asociația Națională pentru Protecția Pacienților

Rozalina Lăpădatu – Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune

Marinela Debu – Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România

Gheorghe Tache – Asociația Transplantaților din România

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha