31
None

Cea de-a III a Conferinţă a Asociaţiei de Medicină de Laborator din România - comunicat post eveniment

În perioada 5-7 Iunie 2019 a avut loc cea de-a III a Conferinţă a Asociaţiei de Medicină de Laborator din România,  desfășurată la Palatul Culturii din Iaşi, eveniment științific celor care activează în domeniul medicinei de laborator.

Asociaţia de Medicină de Laborator din România ( AMLR) a reuşit prin intermediul acestei conferinţe să reunească biologi, biochimişti, chimişti, medici de laborator şi specialişti de tehnică medicală. Am avut deosebita plăcere de a avea ca invitați  personalităţi din străinătate precum Vladimir Palicka (Cehia), Tomriz Ozben (Turcia), Hans Maurer (Germania) şi Alain Verstraete (Belgia).

Suntem încântaţi să vă anunţăm că anul acesta conferinţa a înregistrat un număr record de  participanţi înscrişi: 900 de specialiști. Ne dorim să credem că toţi cei care au participat au rămas cu un bagaj de informaţii îndeajuns de bogat încât să existe motivaţie pentru a ne revedea şi în anul următor.

Asociaţia de Medicină de Laborator din România  îşi propune să contribuie la sprijinirea şi îmbunătăţirea pregătirii profesionale în domeniul medicinei de laborator a tinerilor specialişti (medici, biologi, biochimişti, chimişti), la susţinerea şi impulsionarea cercetărilor ştiinţifice efectuate de aceştia, la perfecţionarea activităţii desfăşurate în domeniul medicinei de laborator, în sensul armonizării acesteia cu standardele Uniunii Europene.

În acest scop, Asociaţia îşi concretizează eforturile în organizarea de manifestări ştiinţifice, cursuri intensive, expoziţii de aparatură medicală de laborator şi prezentări de tehnici moderne, de înaltă performanţă în diagnosticul medical, cu participarea unor personalităţi competente din ţară şi străinătate. Aceste activităţi sunt organizate în cooperare cu Facultăţile de Medicină, laboratoarele publice şi private, companii IVD.


Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha