15
None

DIABETES SCIENCE SCHOOL

Primul program de training în cercetarea științifică medicală din domeniul diabetului desfășurat de Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice

Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice derulează din acest an un proiect unic de sprijinire a dezvoltării profesionale în sectorul cercetării științifice pentru tinerii medici, membri ai societății: DIABETES SCIENCE SCHOOL.


Este vorba despre un program de training intensiv menit să instruiască participanții – medici rezidenți și specialiști în diabet, în vederea desfășurării de cercetări științifice medicale de cel mai înalt nivel, în domeniul diabetului zaharat, al nutriției și bolilor metabolice.

„Sprijinirea evoluției profesionale a tinerilor medici diabetologi este o direcție prioritară pe care mi-am și ne-am asumat-o în strategia de dezvoltare a Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice 2018-2021. Urmărim să susținem o dezvoltare multilaterală a medicilor tineri din specialitatea de diabet, astfel că alături de programele tradiționale de educație medicală continuă, Diabetes Science School vine să acopere un segment foarte important și, totodată, neglijat până acum – activitatea de cercetare științifică.”, a declarat Prof. Dr. Romulus Timar, Președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

Cum se desfășoară Diabetes Science School

Filosofia din spatele proiectului este clădită pe ideea „from zero to hero”. Mai exact, participanții la Diabetes Science School nu trebuie să aibă cunoștințe sau experiență în cercetarea științifică, pentru că programul este conceput astfel încât să ofere toate informațiile necesare, de la zero, pentru ca, la final, absolvenții să aibă capacitatea să desfășoare independent, corect și complet o serie de sarcini specifice activității de cercetare medicală.

Fiecare ediție a Diabetes Science School va fi structurată în patru module distincte, care totalizează 64 de ore de instructaj – fiecare modul are alocate 16 ore de training. Prima ediție a cursului se derulează astfel:

- Modulul 1 (18-20 Ianuarie 2019): Interpretarea critică a rezultatelor cercetării medicale. Conceptul din spatele numerelor.
- Modulul 2 (6-8 Septembrie 2019): Make Science! Primii pași în cercetarea medicală originală
- Modulul 3 (Noiembrie – Decembrie 2019): Diseminarea rezultatelor cercetării
- Modulul 4 (Februarie – Martie 2020): Step-up!

„Fiecare modul vizează o abordare aplicată a activității de cercetare științifică medicală, de la aspecte ce țin de metodologie, designul unui studiu științific, biostatistică, până la redactarea unui articol științific, a unei teze de doctorat sau conceperea unei aplicații pentru un grant de cercetare științifică.”, a explicat Prof. Dr. Romulus Timar.

Participarea la curs se face în urma unui proces de selecție deschis exclusiv medicilor rezidenți și specialiști în diabet, membri ai Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, ce se desfășoară pe www.societate-diabet.ro.  Medicii specialiști trebuie să fie simultan înscriși și la studii doctorale. 

Diabetes Science School este derulat de către Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice în parteneriat cu Societatea Română de Biostatistică și Metodologia Cercetării Științifice Medicale.

Proiectul este integrat în platforma-program „Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli metabolice: o nouă perspectivă”, care prevede la capitolul direcții prioritare dezvoltarea cercetării științifice în domeniu.

Coordonatorii cursului sunt:

Conf. Dr. Bogdan Timar – Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara

Conf. Dr. Cornelia Bala – Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca

Toate detaliile, aici: https://societate-diabet.ro/evenimente/diabetes-science-school-2019/

PR&Comunicare: Sănătatea Press Group – Expertul tău în comunicare în domeniul sănătății

Contact de presă: Ana Maria Cizmaș, anamaria.cizmas@sanatateapress.ro, 0733.011.105







Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha