14
None

Dermato-alergologia ca pasiune mistuitoare

Sonia Bădulici, Spitalul Clinic Colentina, ne povesteşte de unde are această pasiune pentru dermato-alergologie?

„Ca medic stagiar la Călăraşi, în timpul stagiului de medic de întreprindere m-am apropiat mult de Medicina muncii, pe care mi-am şi ales-o ca specialitate. Prin anii ’90, secundariatul (vechiul nume al rezidenţiatului actual) în Medicina muncii era foarte frumos: pneumoconioze, toxicologie industrială, informatică, epidemiologie, un an de alergologie. Chiar dacă în programa de pregătire nu aveam şi dermatologia, venind în contact cu muncitori din industria chimică şi din cea a materialelor de construcţii mi-am dat seama că dermatozele profesionale reprezintă un domeniu deloc de neglijat, aşa că mi le-am ales ca temă pentru teza de doctorat, «Tratamentul naturist al dermatozelor profesionale».

Cum îmbin acum dermatologia cu medicina muncii la Spitalul Colentina?

Unii dintre pacienţii care vin la medicina muncii au şi probleme dermatologice, pe care uneori chiar eu le descopăr fiindcă medicina muncii asta este, o specialitate profilactică. În afară de afecţiunile vizibile cu ochiul liber, cum ar fi dermatitele de contact cu diverse localizări, în ambulator se poate face foarte frumos depistarea cu dermatoscopul a leziunilor pigmentate cu potenţial malign. Eu fac screening-ul primar al acestor leziuni, dar pentru contraexpertiză şi o eventuală intervenţie chirurgicală cer părerea unei colege din spital, cu doctorat în dermatoscopie, Dr. Virginia Chiţu.

La fel în ceea ce priveşte patologiile dermato-alergologice. Aşa cum v-am spus, am făcut un an de alergologie generală, şi chiar dacă au trecut atâţia  ani această «iubire de tinereţe» a rămas neatinsă.   

Testele prick, prezentând un risc fie el chiar minim pentru pacient, le fac în serviciul de ATI al clinicii de chirurgie generală. Îi mulţumesc şi pe această cale, din suflet, şefei secţiei ATI, Dr. Ioana Simion, care îmi permite să vin cu pacienţii şi să-i testez acolo. Cât despre patch-uri, le fac în policlinică, dar nu singură, ci împreună cu asistenta mea, D-na Radu Mirela. Mirela prepară testele, eu le lipesc pe pielea pacientului, iar de interpretat le interpretăm împreună.

Aş vrea ca pasiunea mea pentru dermato-alergologie să nu rămână doar a mea, să transmit tinerilor dermatologi şi medici de medicina muncii tenacitatea de a face o artă din acest domeniu. Aceasta este intenţia mea atunci când îi invit la mine la cabinet, ca să facem şi să interpretăm testele împreună. Iar cea mai mare satisfacţie a oricărui dascăl (pentru că asta suntem fiecare dintre noi atunci când lucrăm cu mult mai tinerii noştri colegi) este să fim depăşiţi de cei care învaţă de la noi!”

Alte articole despre:

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha