15
None

Diabetologia românească marchează Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului 2017 la Timișoara

A X-a ediție a Campaniei Naționale „Controlează-ți Diabetul”

Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului este marcată anual în data de 14 noiembrie. Inițiativa globală a fost creată de Federația Internațională de Diabet împreună cu Organizația Mondială a Sănătății,cu scopul sporirii conștientizării asupra pericolelor pe care le implică diabetul și în vederea sublinierii importanței pe care un stil de viață sănătos îl are asupra sănătății.

În contextul Zilei Mondiale de luptă împotriva Diabetului 2017, în perioada 14-18 noiembrie va avea loc ceadea X-aCampanie Națională „Controlează-ți Diabetul”la Timișoara, sub coordonarea științifică a prof. dr. Romulus Timar, președintele ales al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și decan al Facultățiide Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și a prof. dr. Maria Moța, fost președinte al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și al Asociației Române de Educație în Diabet.

Campania Națională „Controlează-ți Diabetul”este un proiect care dorește implicarea medicilor, autorităților și a mass media în propagarea mesajelor de alarmă,cu privire la problematica diabetului.

De asemenea, Campania Națională „Controlează-ți Diabetul”urmărește o componentă de informare a publicului largcu privire la importanţa prevenţiei și a diagnosticării precoce a diabetului, precum și  de educație, cu privire la controlul eficient al diabetului,respectivîmbunătățirea stilului de viață pentru persoanele afectate de această boală.

„Sper și doresc ca la cea de a X-a ediție a Campaniei Naționale Controlează-ți Diabetul,din Timișoara, să aducem foarte mulți tineri medici rezidenți și specialiști, precum și studenți la medicină, cărora să le împărtășim din experiența noastră legată de problematica diabetului zaharat, iar mesajele noastre, prin intermediul mass media să ajungă atât la publicul larg, cât și la persoanele cu diabet. Dorim ca pacientii diagnosticaţi cu diabet să ştie că nu luptă singuri, ci depunem eforturi concrete pentru a găsi noi metode de a ţine sub control această afecţiune. Unul dintre obiective îl reprezintă și educația adresată pacienților, în ceea ce înseamnă controlul eficient al afecțiunii, pentru încetinirea progresiei bolii și prevenirea apariției complicațiilor”, a declarat prof. dr. Romulus Timar, președintele ales al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și decan al Facultățiide Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

„Prin organizarea celei de a X-a ediții a Campaniei Naționale Controlează-ți Diabetulse poate observa că este un proiect de amploare, complex, cu o continuitate care arată și seriozitatea acțiunilor desfășurate. Cred că este și datoria noastră, ca medici, să derulăm astfel de acțiuni, prin care atât populația generală, cât și pacienții să afle cât mai multe informații, prin care să prevină diabetul sau să își îmbunătățească calitatea vieții. În multe situații, la nivel internațional, atunci când se vorbește despre diabet, se consideră că afecțiunea este deja o epidemie și, de aceea, cred că este extrem de important ca prin organizarea anuală a acestei campanii, mesajele legate de diabet să fie cât mai bine mediatizate și recepționate.”, a declarat prof. dr. Maria Moța, fost președinte al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și al Asociației Române de Educație în Diabet.

În data de 14 noiembrie 2017 va avea loc o conferință de presă unde vor fi prezentate măsurile care ar trebui adoptate în vederea diagnosticării precoce a diabetului și a complicațiilor asociate, precum și soluții pentru asigurarea unui control eficient al afecțiunii, astfel încât persoanele cu diabet să aibă o calitate a vieții cât mai bună.

Un moment special în cadrul campaniei îl reprezintă implicarea studenților de la medicină, precum și a medicilor rezidenți în specialitatea de diabet, într-o acțiune legată de importanța comunicării în domeniul diabetului zaharat.

În cadrul Campaniei Naţionale „Controlează-ţi Diabetul”, timișorenii îşi vor putea măsura gratuit glicemia și vor putea beneficia de screening de neuropatie diabetică.

Campania Națională „Controlează-ți Diabetul” 2017 va integra și activități științifice destinate dezvoltării medicale continue a profesioniştilor, prin organizarea unui simpozion științific, în data de 18 noiembrie 2017. Evenimentul îşi propune să furnizeze medicilor diabetologi şi celor din specialitățile conexe noutăţi legate de abordarea clinică a pacientului cu diabet zaharat, precum și prezentări de cazuri clinice legate de conduita medicală în cazurile dificile.

Înscrierea la simpozionul științific estegratuită și se poate face online: http://controleaza-diabetul.ro/inscrieri.php

Management eveniment: Sănătatea Press GroupExpertul tău în comunicare pe domeniul medical

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha