None

Evaluare complexă şi tehnici de fixare-elongare-derotare (fed) în scolioza copilului/adolescentului

     Având în vedere răsunetul negativ atât asupra dezvoltării armonioase a organismului cât şi asupra personalităţii tinerilor, tot mai frecvent se remarcă importanţa cunoaşterii tulburărilor de statică vertebrala. Dat fiind faptul că deviaţiile coloanei vertebrale pot implica impedimente importante fizice şi psihologice, atât imediate cât şi cu potenţial de agravare şi complicare pe termen lung, prevenirea acestora, depistarea şi tratamentul precoce sunt de mare importanţă asupra calităţii vieţii viitorului adult.

     În urma unui studiu realizat de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) pe un lot 25.000 de copii şcolari, pentru evidenţierea şi trierea bolilor cronice, s-a remarcat faptul că tulburările de statică vertebrală de tip scolioză ocupă locul al doilea după cele oftalmologice.  

     În 80% dintre cazuri, cauza apariţiei scoliozei idiopatice este necunoscută, fiind asociată cu factori congenitali (spina bifida), factori genetici sau anumiţi factori locali (afecţiuni musculare sau nervoase, inegalitatea membrelor inferioare etc.).

    Nediagnosticată şi netratată la timp, boala va aduce modificări ireversibile ale coloanei vertebrale, care pot fi soluţionate doar prin intervenţie chirurgicală. Modificările coloanei conduc, în timp, la alterarea activităţii întregului aparat locomotor, a funcţiei cordului, mişcărilor respiratorii, care vor conduce la modificări ale metabolismului, ale echilibrului glandelor endocrine sau sistemului nervos.

    Diagnosticul precoce al scoliozei la copil/adolescent implică un examen complet şi complex al acestuia, realizat de specialişti avizaţi în abordarea acestor tulburări (medic pediatru, medic de familie, medic ortoped etc.). După stabilirea diagnosticului, intervenţia kinetoterapeutului este obligatorie şi constă iniţial în evaluarea funcţională, pe baza căreia vor fi stabilite obiectivele programului de recuperare, precum şi tehnicile kinetice.

    Evaluarea funcţională, realizată de echipa Centrului de recuperare Kineto Dema, are la bază o fişă comună cu cea a Centrului de Recuperare al prof. univ. Santos Sastre din Barcelona  şi cuprinde trei componente principale:

a) date de identitate: nume, prenume, data şi locul naşterii, completate cu diagnosticul clinic şi cu informaţii privind:

  • existenţa în familie a vreunui membru care să prezinte o tulburare de statică vertebrală;
  • modul în care a decurs sarcina mamei şi naşterea copilului (tipul naşterii, prematuritate, aplicare de forceps sau vacuum, greutate la naştere şi scor APGAR etc .);
  • condiţiile de viaţă şi de desfăşurare a activităţilor şcolare şi extraşcolare;
  • apariţia primei menarhe (la fete) şi schimbarea vocii  (la băieţi);

b) măsurători antropometrice (talie, talie redresată, bust, bust redresat, greutate, perimetrul şi elasticitatea toracelui, indicele cifolordotic,  capacitate vitală, rigiditate, gibozitate, lungimea membrelor inferioare, indicele degete-sol, forţa musculaturii abdominale şi a musculaturii extensoare a coloanei vertebrale, elasticitatea ischio-gambierilor şi a tricepsului sural);

c) măsurători radiologice (unghiul Cob, rotaţia vertebrală-rigla Raimondi, maturizarea osoasă-semnul Risser).

     Pentru aprecierea eficienţei programelor de recuperare (metoda FED, kinetoterapie, corset dacă este indicat) copilul este evaluat o dată la 6 luni, pe baza măsurătorilor antropometrice şi radiologice. La copilul/adolescentul care poartă corsetul Cheneau, evaluarea poziţiei acestuia în corset, respectiv a punctelor de presiune la nivelul vertebrei cu rotaţia cea mai mare, este realizată o dată la trei luni; motivul îl constituie creşterea rapidă şi extrem de periculoasă pentru pacient în perioadele de 11-13 ani la fete, 13-15 ani la băieţi, ceea ce atrage după sine laxitate ligamentară, atrofierea musculaturii abdominale şi extensoare a spatelui.

     Programul complex de recuperare consta în:

a)    Metoda FED

  • electroterapie cu stimularea musculaturii de partea convexităţii;
  • elongare  a coloanei vertebrale (pe masa de elongare);
  • aparat FED (fixarea şi derotarea coloanei vertebrale).

b) Kinetoterapia  are în vedere asuplizarea coloanei vertebrale, reeducarea neuromusculară, reeducarea posturală şi respiratorie. Programul de kinetoterapie cuprinde:

  • tehnici analitice sau globale, simetrice sau asimetrice, specifice metodei Schroth;
  • tehnici de întindere a musculaturii contracturate (Metoda Mézières);
  • exerciţii autocorective din poziţii hipercorective pe aparatul ortospinal (cu posibilitatea poziţionării bazinului şi membrelor superioare şi inferioare în poziţii hipercorective şi a executării de presiuni pe maximul curburii);
  • exerciţii de respiraţie şi relaxare pentru restabilirea valorilor normale ale constantelor fiziologice (puls, ritm respirator şi cardiac) şi înlăturarea eventualelor blocaje.

c) Masaj local, cu scopul reducerii durerilor şi contracturilor care pot apărea la nivelul musculaturii spatelui.

d) Electroterapie cu efect antiinflamator şi analgetic, la recomandarea medicului specialist (la pacienţii care prezintă dureri şi contracturi musculare la nivelul spatelui);

  1. Kinetoterapeut dr. Daniela STANCA
  2. Prof. CFM princip. dr. Elena CĂCIULAN
  3. Centrul de Recuperare Medicala KinetoDema
  4. Bucureşti
  5. www.kinetodema.ro

Comentarii


Barbu Gabriela-Mihaela

unde gasim acest aparat FED? Feata mea are deja 45 sus,intre omoplati, si 55 in talie. are dubla scolioza. ma interesa si cat costa o sedinta

Sept. 25, 2018, 5:19 a.m.
0
0

Traian

Buna ziua . Exista aparat FED de vanzare ? fixare elongare derotare

March 7, 2021, 7:36 a.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha