15
None

Identificarea neuropatiei diabetice la debut şi îngrijirea corectă a piciorului la persoanele cu diabet pot diminua semnificativ numărul amputaţiilor

Diabetul prezintă o incidenţă crescută în rândul populaţiei, atât la nivel mondial cât şi în România. Conform rezultatelor studiului PREDATORR1, în România, prevalenţa diabetului zaharat este de 11,6%.

Dacă nu este respectat tratamentul recomandat de medic şi stilul de viaţă nu este adecvat, persoana cu diabet poate suferi complicaţii variate, de la afecţiuni ale inimii sau ale rinichiului, tulburări de vedere, disfuncţii sexuale, probleme digestive, dermatologice sau neuro-motorii.

Una dintre cele mai grave complicaţii ale diabetului este apariţia neuropatiei diabeticecare poate conduce la lezarea unui nerv sau unei întregi reţele de nervi, cu implicaţii ce pot determina chiar diferite amputaţii.

Conform unui studiu realizat în România pe 17,530 persoane  cu diabet, s-a concluzionat că, dacă pacientul întârzie prezentarea la medic, cu cât se prelungește perioada dintre debutul simptomelor şi intervenţia medicului, cu atât se mărește riscul de complicații ale piciorului. Chiar şi prezentarea la o lună de la debutul simptomelor crește dramatic şansele de apariție ale complicaţiilor la nivelul picioarelor la persoanele cu diabet2.

În urma unei evaluări realizate la nivel naţional, în România, în perioada 2006-2010, numărul amputaţiilor realizate la pacienţii cu diabet zaharat a crescut de la 3998 pe an în 2006, la 5474 amputaţii pe an în 20103,  cu o medie de aproximativ 14 amputații pe zi.

„Amputația este un eveniment traumatizant cu implicații profunde atât pentru persoana care primește diagnosticul, a familiei sale cât și la nivel de societate. De aceea este important ca persoana cu diabet să își controleze cât mai eficient afecțiunea, să-și urmărească și îngrijească corespunzător piciorul și, în situația în care apar primele semne care pot fi asociate neuropatiei diabetice, să se adreseze imediat medicului pentru diagnosticare și îngrijire adecvată”, a declarat Prof. Dr. Gabriela Radulian, Președintele Societății de Neuropatie Diabetică Neurodiab.

Care sunt primele semne ale neuropatiei?  În progresia neuropatiei periferice transmiterea vibrațiilor este prima afectată. Apoi persoana cu diabet care are piciorul afectat nu mai simte durerea, senzaţia de cald sau rece, senzaţia de arsură.  Prin urmare, chiar dacă pacientul are simptome motorii complete sau parţiale, este important să fie examinați muşchii intrinseci, mici ai piciorului şi apoi mușchii extrinseci, de deasupra gleznei, pentru a monitoriza evoluţia neuropatiei.

Societatea de Neuropatie Diabetică NEURODIABdesfășoară activități cu caracter medical, științific, de cercetare și pregătire profesională în domeniul medical, de edificare și lărgire a bazei materiale științifice pentru dezvoltarea și studiul neuropatiei diabetice în România, activități de promovare și sprijinire a integrării României sub aspect medical în Uniunea Europeană, precum și de furnizare de servicii medicale.

Info:

1.  http://www.societate-diabet.ro/comunicat%20rezultate%20PREDATORR%20-%2021%20mai%202014.php

2. Research article: Delay between onset of symptoms and seeking physician intervention increase risk of diabetic foot complications: Results of cross-sectional population-based survey (Norina a. Găvan, Ioan A. Vereşiu, Etta J. Vinik, Aaron I. Vinik, Bogdan Florea, Cosmina I. Bondor)

3. Veresiu IA, Iancu S, Bondor IC. Trends in Diabetes-Relaterd Lower Extremities Amputations in Romania - A Five Year Nationwide Evaliation. Diabetes Research and Clinical Practice, 2015, 10.1016/j.diabres.2015.05.020

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha