41
None

Pacienti cu tumori cerebrale care au castigat in instanta dreptul la tratament

5 pacienți cu tumori cerebrale au câștigat în instanță dreptul la tratament „off-label” în regim compensat 100%

Cinci pacienți au dat în judecată Statul pentru a beneficia de tratament gratuit cu un medicament în regim „off-label” și au câștigat prin ordonanță președințială.

Printr-o hotărâre judecătorească pronunțată pe 28 mai 2019, Curtea de Apel București a obligat Guvernul României, Ministerul Sănătății, CNAS și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) să le asigure celor cinci pacienți cu tumori cerebrale tratament gratuit cu un medicament în regim „off-label”.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de judecată a constatat că, deși în luna septembrie 2018 Ministerul Sănătății inițiase un proiect de ordin privind prescripția în regim „off-label” ce fusese supus și dezbaterilor publice în transparență decizională, până în prezent, acesta nu a fost adoptat și nici nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României. Curtea de Apel București a observat că în cadrul Ministerului Sănătății este cunoscută problematica pacienților care nu pot urma terapia reglementată (fie din cauză că au contraindicație, fie pentru că nu există alternative terapeutice), iar medicii le prescriu medicamente ce au alte indicații terapeutice (așa-zisa prescriere „off-label”). Acest fapt evidențiază că Ministerul Sănătății recunoaște dreptul asiguraților de a beneficia de medicamente prescrise „off-label” în regim compensat și, mai mult, intenționează să-l reglementeze.


Hotărârea pronunțată, pe lângă efectul direct asupra dreptului la viață al reclamanților, va obliga într-o bună măsură autoritățile statului să accelereze adoptarea proiectului privind prescripția „off-label”. Prescripția în regim „off-label” trebuie reglementată urgent și în România, astfel încât pe de o parte pacienții să aibă acces la terapia de care au nevoie și, pe de altă parte, medicii să poată prescrie medicamente fără teama de a răspunde pentru eventuale fapte de malpraxis.”, spune avocat Dan Cimpoeru.


În plus, „această sentință reprezintă o victorie importantă pentru pacienți în lupta lor cu autoritățile pentru a avea acces la tratamentul de care au nevoie. Nu este admisibil ca după mai bine de 9 luni de la inițierea și dezbaterea proiectului de ordin să nu se fi adoptat la nivelul Ministerului Sănătății nicio decizie finală asupra acestuia.”, continuă Cezar Irimia, Președintele Alianței Pacienților Cronici din România (APCR).

Pentru pacienți, decizia Curții de Apel reprezintă o șansă la viață. Soția unuia dintre cei cinci pacienți spune: „soțul meu suferă de o tumoră cerebrală - ASTROCITOM ANAPLAZIC; a suferit o intervenție chirurgicală pentru extirparea tumorii cerebrale, a urmat radioterapie și chimioterapie de linia 1, dar și de linia 2, iar din februarie 2019, la recomandarea medicului curant, urmează acest tratament off-label. Până in prezent, ne-am achiziționat medicamentul din resurse proprii, cheltuind peste 20.000 lei. Prețul acestuia este mult prea mare pentru noi. Această sentință îi oferă soțului meu o șansă la viață.”

În perioada 2014-2015, în urma demersurilor judiciare desfășurate cu sprijinul APCR, peste 175 de pacienți cu cancer (melanom malign, adenocarcinom de prostată, neoplasm mamar, neoplasm pulmonar, adenocarcinom gastric, neoplasm ovarian, sarcom de țesuturi moi), și alte boli cronice (scleroză multiplă, artrită idiopatică juvenilă) au obținut în instanță, pe calea ordonanței președințiale, tratament medical gratuit.


Curtea de Apel București a statuat că dreptul la viață al pacienților este afectat de refuzul autorităților competente de a lua o decizie finală cu privire la includerea noilor tratamente pe lista de medicamente compensate de către stat, iar legislația națională nu este de natură să asigure transpunerea corespunzătoare a Directivei Consiliului 89/105/CEE din 21 decembrie 1988.

Având in vedere că în continuare nu sunt respectate termenele legale privind actualizarea listei medicamentelor compensate, începând cu luna decembrie 2018, APCR a reluat acțiunile judiciare astfel că, până în prezent, 14 pacienți bolnavi de cancer și alte boli cronice grave au câștigat in instanță dreptul la tratament.

Demersurile judiciare au fost realizate de avocat dr. Dan Cimpoeru, conferențiar universitar la Universitatea din București, specializat în drept medical, cu o vastă experiență în domeniul sănătății. Din anul 2007, av. Dan Cimpoeru colaborează cu asociațiile de pacienți din România, cărora le apără drepturile în fața instanțelor de judecată și a autorităților din domeniul sănătății (Mininisterul Sănătății, CNAS, comisiiile de sănătate din Camera Deputaților și din cadrul Senatului etc.). În calitate de expert, a participat la elaborarea unor proiecte de lege din domeniul sănătății ce le îmbunătățesc considerabil viețile pacienților (controlul tuberculozei, malpraxisul medical, vaccinarea, sănătatea femeii și copilului), a publicat articole de specialitate, opinii legale și, de asemenea,  a organizat și susținut numeroase conferințe, programe educative și simpozioane pe teme de drept medical.

Despre APCR
Misiunea imediată a Alianţei Pacienţilor Cronici din România este cea de determina autorităţile să consulte pacienţii în permanenţă şi la modul real în privinţa schimbărilor pe care preconizează să le realizeze în sistemul de sănătate şi de a face cunoscute şi respectate în România drepturile pacienţilor. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați: www.aliantapacientilor.ro

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha