15
None

Pacienții cu diabet au o voce comună

În perioada 4-6 iunie 2021, asociațiile Ascotid Mureș, Sports&Diabetes și Type 1 Dreamers au organizat Forumul Asociațiilor de Diabet. La eveniment au participat membri ai asociațiilor de diabet din România din diverse zone ale țării, precum Reșița, Tg. Mureș, Cluj, Constanța, București, Iași, fapt pentru care  evenimentul s-a desfășurat pe raza județului Vâlcea.


1 din 10 români suferă de diabet, iar pornind de la această realitate asociațiile de pacienți au un rol esențial în sprijinirea comunității. Cum un astfel de forum nu a mai fost organizat de 5 ani, iar faptul că anul 2020 a venit cu provocări care au împiedicat revederea membrilor în format fizic, considerăm că stadiul în care ne aflăm azi din perspectiva gestionării pandemiei este unul prielnic pentru a ajuta comunitatea asociațiilor pacienților cu diabet să reia legătura într-un mod încurajator pentru perioada care urmează.

Programul a fost structurat pe parcursul a 3 zile, în care au avut loc whorkshop-uri pe teme diferite prezentate de jurnaliști, avocați, medici și reprezentanți activi ai asociațiilor de pacienți (APAA, COPAC). S-au dezbătut subiecte precum Circuitul pacientului cronic în sistemul de sănătate, Programul Național de Diabet, tratamente și tehnologiile moderne, Problemele legislative și administrative cu care se confruntă asociațiile de pacienți, Strategii de comunicare și multe altele.


Participanții au subliniat importanța creării unei relații solide între asociații. Astfel, prin transferul de bune practici, experiențe și viziuni comune, putem să oferim informații membrilor asociațiilor de pacienți noi și să-i încurajăm în a face demersuri pentru a fi acceptați ca parteneri de dialog în fața autorităților și a-și reprezenta interesele pacienților.


Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha