60
None

Vești bune de la Ministerul Sănătății pentru pacienții români

Ministerul Sănătății a decis în urma unor consultări cu producătorii de medicamente generice, luarea a trei măsuri importante care vin în sprijinul pacienților:

  1. Alinierea taxei clawback pentru medicamentele generice, atât la cele produse local, cât și la cele importate, la 15%;
  2. Indexarea cu inflația a medicamentelor cu prețuri mici, lucru care va asigura disponibilitatea pe piață a acestei categorii de medicamente;
  3. Modificarea contractului cadru în vederea creșterii accesului pacienților  români la medicamente biosimilare de ultimă generație – inițiativă comună a Ministerului Sănătății și CNAS.

APMGR salută aceste inițiative aflate în stadiul de proiect legislativ, consideră că toate vin în sprijinul pacienților și așteaptă cu interes adoptarea și publicarea acestora în Monitorul Oficial.

„Salutăm deschiderea către dialog a domnului Ministru, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, participarea activă la consultări și concentrarea pe identificarea celor mai bune soluții pentru ca pacienții români să aibă acces la medicamente. O percepem ca pe un suflu nou în Ministerul Sănătății, cu o abordare centrată pe soluții pentru pacienți și pentru această industrie care are peste 20 de unități de producție în România. Considerăm că aceste inițiative reprezintă un pas semnificativ în crearea unui sistem de sănătate sustenabil.” spune Simona Cocoș, președinta APMGR.

Taxa clawback, împreună cu politica celui mai mic preț,  au reprezentat de-a lungul anilor o povară pentru medicamentele generice, fapt ce a condus la dispariția de pe piață a aproximativ 3000 de medicamente generice în ultimii 6 ani. 


Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha