59
None

Ziua Mondială a Osteoporozei 18-20 octombrie 2013

Ziua Mondială a Osteoporozei va fi marcată pentru al doilea an consecutiv în Bucureşti, în perioada 18-20 octombrie 2013, prin acţiuni de comunicare menite să crească nivelul de informare a profesioniştilor în sănătate, a pacienţilor şi, nu în ultimul rând, a publicului larg cu privire la această afecţiune.

Evenimentul este organizat de compania de comunicare medicală Houston NPA, în parteneriat cu Societatea Română de Osteoporoză şi Boli Musculoscheletice şi Asociaţia pentru Prevenirea Osteoporozei din România.

Anul acesta organizatorii au rezervat 2 zile pentru conferinţa cu caracter interdisciplinar dedicată specialiştilor implicaţi în prevenţia, diagnosticul, tratamentul şi monitorizarea osteoporozei. Astfel, vineri (între orele 14-20) şi sâmbătă (între orele 9:30-14) Hotelul Howard Johnson Bucureşti va deveni polul de discuţii pe tema osteoporozei, iar sâmbătă (între orele 12-14) pacienţii vor putea participa la un workshop special tot în cadrul aceluaşi hotel. Evenimentul este creditat, fiind acordate 12 EMC pentru medici şi 14 EFC pentru farmacişti. Detalii pe site-ul evenimentului www.ziuaosteoporozei.ro. Taxele de participare pentru cadrele medicale variază între 50 şi 130 de lei, fiind reduse până pe 1 octombrie. Pacienţii beneficiază de intrare gratuită la workshop.

Într-un interviu acordat companiei de comunicare medicală Houston NPA, Conf. Dr. Daniel Grigorie (preşedintele SROBMS) a adus câteva precizări importante cu privire la osteoporoza în România:

Care sunt principalele teme care vor fi dezbătute în cadrul conferinţelor organizate de Ziua Mondială a Osteoporozei 2013?

Sunt teme de actualitate, unele avangardiste, care reflectă atât nivelul curent de cunoştere a mecanismelor bolii, cât şi abordări terapeutice noi şi strategii practice de evaluare a pacientului de către medicina de familie. Aş enumera câteva: evalurea riscului de fractură cu modelul românesc de FRAX; sistemul musculo-scheletic ca ţintă terapeutică; concepte noi în osteoporoza severă; deficitul şi suplimentarea cu calciu şi vitamina D; vârstnicul cu sindrom de fragilitate; osteoporoza la bărbaţi; reabilitarea pacientului cu osteoporoză şi vindecarea fracturilor; teme de nutriţie.

Ediţia din acest an a evenimentului aduce în premieră un workshop practic dedicat pacienţilor. Cât de importantă este comunicarea directă cu pacienţii pe o astfel de afecţiune? Consideraţi că o apropiere a specialistului faţă de pacient poate influenţa complianţa la tratament?

Educaţia cu privire la osteoporoză este o componentă esenţială a managementului  acestei boli. Osteoporoza este o boală silenţioasă, cu excepţia momentului fracturării, iar implicarea pacientei în diagnosticul precoce (când ar trebui să se gândească la osteoporoză, ce teste sunt utile) este esenţială în prevenirea primei fracturi. Pe de altă parte, în osteoporoză nu trebuie să abandonezi niciodată, pentru că afecţiunea se poate trata la orice vârstă, iar tratamentele de azi sunt eficiente în stoparea fracturilor. Angajarea pacientei în decizia terapeutică, monitorizarea evoluţiei bolii şi modificarea stilului de viaţă (nutriţie, exerciţii fizice) reprezintă factorii esenţiali pentru complianţa la tratament; se ştie că durata tratamentului se măsoară în ani şi numai pacientele compliante pot beneficia de eficacitatea cunoscută a medicaţiei.

Care sunt primele semne care anunţă osteoporoza – sau scăderea densităţii osoase? Când ar trebui să ne îngrijorăm şi să mergem la medic pentru investigaţii amănunţite?

Osteoporoza este o boală nedureroasă (cu excepţia fracturilor) şi esenţial pentru diagnosticul precoce (înaintea primei fracturi) este efectuarea testului diagnostic (densitometrie osoasă DXA) sau calcularea riscului de fractura (testul FRAX: www.shef.ac.uk/FRAX) daca pacienta/-ul se află în situaţiile de risc cunoscute: menopauză precoce (înainte de 40 ani) sau are peste 65 ani, tratamente cortizonice, antecedente familiale (dacă părinţii au avut fractură de şold), boli endocrine, digestive, etc. Este extrem de important ca pacienta/-ul să se adreseze medicului pentru un consult amănunţit pentru osteoporoză dacă a suferit deja o fractură.

Campania globală a Fundaţiei Internaţionale a Osteoporozei are drept mesaj central: Strong Women make Stronger Women. Accentul este pus atât pe prevalenţa mai mare a bolii în rândul femeilor, cât şi pe importanţa factorilor psihologici în managementul bolii. Cum putem concretiza acest mesaj în tratarea femeilor cu osteoporoză din România? Cum putem încuraja solidaritatea şi coeziunea între femei care se confruntă cu boala oaselor fragile, dar şi între pacientele cu osteoporoză şi rudele sau prietenele acestora?

Mesajele anuale ale IOF, la care societatea noastră (SROBMS) este membru activ, se referă la rolul esenţial al educaţiei în managementul acestei boli frecvente şi silenţioase. Manifestările ocazionate de Ziua Mondială a Osteoporozei răspund acestei cerinţe de cunoştere a bolii, de împărtăşire a experienţei personale cu boala şi întăresc încrederea pacientelor în ele însele şi într-un viitor personal fără imobilitate şi suferinţe. Exemplul personal al pacientelor cu osteoporoză care au reuşit să-şi menţină o viaţă activă este recunoscut şi de IOF care a lansat recent proiectul „Femeia de oţel” în scopul popularizării femeilor care au luptat cu succes cu osteoporoza.

Dumneavoastră aţi coordonat echipa care a dezvoltat modelul românesc de FRAX. Ce este FRAX-ul şi cum/dacă este utilizat acest instrument în practica medicală curentă?

FRAX-ul este un algoritm computerizat simplu care calculează riscul de fractură de şold şi alte fracturi importante (umăr, vertebre, pumn) pe următorii 10 ani; important pentru România este că acest instrument validat şi recomandat de OMS funcţionează şi fără măsurarea densităţii osoase, ceea ce îl face extrem de accesibil. Modelul românesc este rezultatul eforturilor coroborate ale echipei OMS (prof.dr J.Kanis) şi echipei Societăţii Române de Osteoporoză (conf.dr.D.Grigorie) şi poate fi accesat gratuit pe site-ul OMS (www.shef.ac.uk/FRAX). SROBMS a făcut eforturi susţinute pentru educarea şi informarea medicilor români, în special la nivelul medicinei primare, dar trebuie ca Ministerul Sănătăţii să îl recunoască pentru a deveni obligatoriu în evaluarea pacienţilor. FRAX-ul este inclus în ghidurile de osteoporoză în toate ţările dezvoltate din UE.

Care consideraţi că este nivelul de informare în ceea ce priveşte osteoporoza în România? Reprezintă o problemă de sănătate publică?

Osteoporoza este considerată de OMS o boală de sănătate publică, prin frecvenţă, morbiditate (1 din 3 femei şi 1 din 5 bărbaţi peste 50 ani vor face o fractură) şi costuri. România îndeplineşte parţial criteriile, mai ales că are de multă vreme un program naţional finanţat de stat, dar de mici dimensiuni. În acelaşi timp, România are instrumentele necesare (praguri de investigare, diagnostic şi tratament bazate pe FRAX) pentru a dezvolta un program de amploare (nu neaparat cu finantare sensibil mai mare!) bazat pe studii de cost-eficienţă. Acest demers necesită introducerea FRAX-ului în ghidul de osteoporoză şi obligativitatea acestuia.

Interviu acordat Houston de către Conf. Dr. Daniel Grigorie – preşedinte SROBMS, coordonator manifestare Ziua Mondială a Osteoporozei 2013, Institutul Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon”, UMF Carol Davila.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha