53
None

Ziua Mondială a Somnului

Vineri, 16 martie 2018, are loc cea de-a 11-a editie a Zilei Mondiale a Somnului, gazduita de Societatea Romana de Pneumologie

Ziua Mondială a Somnului este un eveniment anual de conștientizare, recunoscut la nivel internațional, care aduce împreună cercetători, profesioniști din domeniul sănătății și pacienți, pentru a evidenţia importanța somnului asupra sănătății.

Cu această ocazie, Societatea Română de Pneumologie a organizat, joi 15 martie 2018, o conferință de presă la care au participat:

• Prof. Dr. Ruxandra Ulmeanu - Președinte Societatea Română de Pneumologie

• Dr. Ioana Munteanu - Membru comitetul de conducere al Secțiunii de Somnologie al Societății Române de Pneumologie

• Șef de lucrări Dr. Oana Claudia Deleanu - Membru Executive Committee of ANSS of European Sleep Research Society • Dr. Cristina Anghel - Vicepreședinte Asociația pentru Tulburări de Somn la Copii și Adolescenți

• Invitat special: Dana Rogoz

Ziua Mondială a Somnului 2018 are motto-ul „Păstrează-ți ritmul și bucură-te de viață!”, menit să sublinieze importanța ritmurilor circadiene pentru un somn sănătos. Motto-ul a fost inspirat de studiile celor trei laureați ai Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2017.

Circuitele circadiene se referă la evenimente ciclice din organism legate de ritmurile eliberării unor hormoni, temperatura corporală și nivelurile de tensiune. Aceste ceasuri biologice sunt afectate de factorii de mediu, cum ar fi lumina soarelui sau modificarea fusului orar, iar dereglarea lor poate creşte riscul de tulburări de somn, afecta sănătatea mentală sau poate conduce la probleme cronice precum obezitatea, hipertensiunea arterială și diabetul.

Cercetările arată că petrecem până la o treime din viața noastră dormind. Somnul este o nevoie umană de bază, la fel ca şi alimentaţia și hidratarea, și este crucial pentru sănătatea și bunăstarea noastră generală. Persoanele care beneficiază noaptea de un somn fără întreruperi prezintă rate mai scăzute de hipertensiune arterială, diabet, obezitate și alte boli cronice.

Problemele legate de somn constituie o epidemie globală care amenință sănătatea și calitatea vieții. 35% dintre oameni simt că nu dorm suficient, fiind afectaţi atât fizic și psihic, însă rata celor care caută ajutor profesional este încă mică, în condițiile în care cele mai multe tulburări de somn sunt prevenibile sau tratabile”, a declarat Prof. Dr. Florin Mihălţan, Președintele Secțiunii de Somnologie a Societății Române de Pneumologie.

Ca și activitatea fizică și nutriția, somnul este esențial pentru reglarea metabolică la copii și la adulţi. Datele epidemiologice din ultimii ani reflectă trendul paralel al scăderii duratei de somn și creșterii afecțiunilor metabolice precum obezitatea, diabetul sau hipertensiunea.

Există dovezi care demonstrează legătură între durata somnului și obezitatea infantilă.

În România, 9,6% dintre copii sunt la risc pentru tulburări de respirație în timpul somnului, conform primului studiu efectuat în acest sens, în țara noastră. Se descrie în prezent și la copii tipul II de sindrom de apnee în timpul somnului, cu obezitate. Aceasta asociere, care combină fragmentarea somnului cu afectarea oxigenării, are un risc mai mare pentru rezistența la insulină și posibil diabet. În același timp, obezitatea constituie un factor de risc pentru apnee de somn”, a declarat Dr. Mihaela Oroş, preşedintele Asociaţiei pentru Tulburările de Somn la Copii şi Adolescenţi.

Ziua Mondială a Somnului este organizată pentru a mări gradul de conștientizare a tulburărilor de somn și a impactului negativ avut asupra societății.

Tulburările de somn reprezintă o gravă problemă de sănătate publică pentru că afectează atât individul cât şi societatea. Conform National Sleep Foundation , 46% dintre persoanele cu tulburări frecvente de somn au raportat erori sau absența de la locul de muncă, comparativ cu 15% în cazul persoanelor fără afecțiuni cauzate de somn. O mai bună înțelegere a condițiilor și o mai bună cercetare a problematicii va contribui la reducerea impactului cauzat de tulburările de somn asupra societății”, a declarat Șef de lucrări Dr. Oana Claudia Deleanu, membru Executive Committee of ANSS of European Sleep Research Society.

Societatea Română de Pneumologie a avut tot timpul această preocupare pentru tulburările respiratorii în timpul somnului, iar secțiunea de somnologie s-a implicat în numeroase activități cu viză educativă pentru populație și formativă pentru susținerea competențelor de somnologie și ventilaţie non-invazivă”, a declarat Prof. Dr. Ruxandra Ulmeanu, Președinte Societatea Română de Pneumologie.

Mai multe informaţii despre Ziua Mondială a Somnului, consecințele tulburărilor de somn dar şi despre principiile somnului corect, găsiţi pe sitet-ul Societaţii Române de Pneumologie – www.srp.ro 

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha